miercuri, 18 octombrie 2017

------ GERRIT LOSCH


                                             
                                 


                                                                     -------------  Reghin  2017 ----------------

.                DOMNULE  L O S C H  , FALSIFICI  ȘI  INTIMIDEZI  !            
.         -----------------------------------------------------------------------------------------
.         Domnule Losch , în Anuarul martorilor pe 2006 care se ocupă de România ,  
pagina 145 primul paragraf  ați scris :
        Pe la mijlocul anilor ’70, Gerrit Lösch, membru al Comitetului Filialei din Austria (în
 prezent membru al Corpului de Guvernare), a vizitat România în mai multe rânduri. În 
1988, Theodore Jaracz şi Milton Henschel, reprezentaţi ai Corpului de Guvernare, au venit
 în România de două ori. Au fost însoţiţi la una din vizite şi de fratele Lösch. Cu ambele ocazii
 a venit şi Jon Brenca, pe atunci membru al familiei Betel din Statele Unite, care le-a fost
 translator. După aceste vizite încurajatoare, mii de fraţi care se separaseră de poporul lui 
Iehova s-au ataşat turmei plini de încredere ”.
.    Însă potrivit istorisirii dumitale din Turnul de veghe din 2014 iulie 15unde îți povestești
autobiografia multe detalii --- între care și anul --- apar altfel Iată ce relatezi  despre
atașarea martorilor din România rămași” cît și despre rolul  dumitale :
.----------------------- O VIZITĂ SPECIALĂ ÎN ROMÂNIA”:
 .      În 1989 am avut privilegiul să-l însoţesc pe fratele Theodore Jaracz, membru al Corpului 
de Guvernare, într-o vizită în România. Scopul nostru era să ajutăm un grup mare de fraţi să 
se alăture organizaţiei. Începând din 1949, din diferite motive, aceştia rupseseră legătura cu organizaţia şi îşi formaseră propriile congregaţii. Totuşi, continuau să predice şi să facă botezuri.
 De asemenea, ei erau trimişi la închisoare pentru că îşi păstrau neutralitatea creştină, la fel ca
 fraţii care făceau parte din organizaţie. Întrucât în România era încă interdicţie, ne-am întâlnit 
în secret în casa fratelui Pamfil Albu cu patru bătrâni-cheie şi cu reprezentaţii Comitetului Ţării aprobat de sediul mondial. Am luat cu noi şi un interpret din Austria, pe fratele Rolf Kellner. În 
a doua noapte de discuţii, fratele Albu i-a convins pe ceilalţi patru bătrâni să se alăture 
organizaţiei. El le-a spus: „Dacă n-o facem acum, s-ar putea să nu mai avem altă ocazie!”. Ca urmare, în jur de 5 000 de fraţi s-au întors în organizaţie. Ce victorie a fost aceasta pentru Iehova
 şi ce lovitură pentru Satan!
 .      Spre sfârşitul anului 1989, înainte de căderea comunismului în Europa Răsăriteană, Corpul 
de Guvernare ne-a invitat să slujim la sediul mondial din New York. Aceasta a fost o mare 
surpriză pentru noi ! Am început serviciul la Betelul din Brooklyn în iulie 1990. În 1992 am fost 
numit asistent al Comitetului pentru Serviciu al Corpului de Guvernare, iar, din iulie 1994, am privilegiul de a sluji ca membru al Corpului de Guvernare ”. .
--------------------------------------------------------------------
.           Raportul dumitale ridică mai mult decît  nedumiriri îndreptățește îndoieli serioase
privitor la seriozitatea spuselor dumitale .        
----- De ce nu îl amintești pe Milton Henschel ? 
-----  Cînd  a avut loc ” unirea ” ?  În Anuarul  din 2006 care se ocupă de Romănia scrie că în
1988 însă dumneata spui că în 1989 . Contrazici Anuarul !
------ Cine a fost translatorul ? În  Anuar scrie că  Brenca , însă dta scri că a fost Rolf Kellner din Austria !  Slăbiciunea dumitale pentru chelneri o deformație  profesională poate fi înțeleasă dar
nu să încurci istoria  din cauza ei .  Cine a fost de fapt translator Nu spuneți că au fost amîndoi .
Cineva --- tot dintre voi martorii  de la vîrf --- minte !  Cine și De ce ?
-----  Ai scris  : ne -am întîlnit în secret în casa fratelui Pamfil Albu” ? Ce enormitate spui 
domnule Losch Cine te crede ?  Românii --- nu ! Credea vreun român că erați în secret și
siguranță în casa unui fost deținut politic luat la ochi considerat unealtă a dușmanilor capitaliști
de peste ocean reacționar șef  periculos  ținut sub observație atentă severă Credea Albu așa
 ceva ? Și ca să fie și mai grav și incredibil , pentru ca să fiți în pericol maxim adaugi că v-ați
întîlnit cu --- te citez : ” patru bătrâni cheie și cu reprezentanții Comitetului Țării aprobat de 
sediul mondial ” ? Aceia cîți erau ? Doi Cinci Care v -a fost  numărul total ? Nu spuneți --- 
nici în Anuar nici în autobiografia dumitale Dar casa era plină ochi ! Aceasta  bate la ochi :  faptul că în suspiciunea și încordarea  politică maximă de atunci a războiului rececând străinii erau urmăriți și filați necruțător ,voi nu vă temeați de control de arestări sub acuzație de spionaj ,
 deși Secu v-a știut de cînd ați trecut granița Umblați la sigur fără  emoții .  
.       Pe lîngă aceste două  documente care se contrazic deci unul e mincinos aduc și mărturia
 mea că unireaaceea a fost în 1988 nu în 1989  cum falsifici dta .  ȘTIU , căci ni s-a comunicat
 în 1988 pe LINIE ”, în adunare  că nu  știu cîte mii de frații rămași” s-au unit !  Repet cu voce tare : unirea celor rămași ” a fost în 1988 , cum scrie în Anuar nu în 1989 cum falsifici dta    Istoria martorilor  din Romănia Și iată încă o dovadă din Anuar la rubrica ” Romănia --- evenimente importante” scrie că în 1988 reprezentanții c d g  au vizitat România și nu scrie că în 1989 !
-----------------------------------------------------------------------------------------
.
                                         [Diagrama/Graficul de la paginile 80, 81]
ROMÂNIA — EVENIMENTE IMPORTANTE
1910
1911: Károly Szabó şi József Kiss se întorc din Statele Unite.
1920: Se înfiinţează în Cluj-Napoca o filială. Ea supraveghează lucrarea din România, Albania, Bulgaria, fosta Iugoslavie şi Ungaria.
1924: Se cumpără pentru Filială o proprietate, inclusiv o tipografie, în Cluj-Napoca.
1929: Supravegherea lucrării este preluată de Filiala din Germania şi, mai târziu, de Biroul Central European din Elveţia.
1938: Autorităţile închid şi pun sub sechestru biroul din România, aflat acum la Bucureşti.
1940
1945: Este înregistrată juridic Asociaţia Martorilor lui Iehova din România.
1946: Aproximativ 15 000 de persoane asistă la primul congres naţional ţinut la Bucureşti.
1947: În august şi septembrie, Alfred Rütimann şi Martin Magyarosi vizitează România.
1949: Guvernul comunist scoate în afara legii activitatea Martorilor lui Iehova şi confiscă toate bunurile şi proprietăţile Filialei.
1970
1973: Supravegherea activităţii e transferată de la Filiala din Elveţia la cea din Austria.
1988: Reprezentanţi ai Corpului de Guvernare vizitează România.
1989: Cade regimul comunist.
1990: Martorii lui Iehova sunt recunoscuţi oficial. Se ţin congrese
--------------------------------------------------------------------------------------
-        De ce îți riști reputația Ți-am ghicit motivul necinstit ți-ai dat seama sau cineva ți-a
atras atenția că spunînd adevărul că  ați fost în acea cameră supraaglomerată  a lui  Albu  în        1988 , trădezi că în 1988 vă plimbați prin România comunistă cum spune o zicală romînească
”Ca vodă prin lobodă”. Dar prin 1989  Securitatea era mai relaxată .   
.      Aceasta  e încă o dovadă indirectă , că ”Linia” =  aranjamentul Corpului guvernator din SUA cu Securitatea  română , funcționa  în 1988 fără surprize .  
.      Mai aflăm ceva din aceste documente”, domnule Losch că ești un alarmist catastrofic ai băgat spaima în bieții bătrâni - ai speriat cu spectrul anului 2000 Te fălești cu panica
 bolnavului  Albu :  ”Dacă n- o  facem acum --- s-ar putea să nu mai avem altă ocazie ! ”   
.       Domnule Losch , dezinformezi și intimidezi  !  Creștinismul e altfel .
--------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------
.                            ---------  Reghin 07 noiembrie  2017 ------------   

.                SCRISOARE  DESCHISĂ LUI  GERRIT  LOSCH 
.              ---------------------------------------------------------------------
.                      Centrul  mondial  al  sectei  J w . org 
,                    --------------------------------------------------
.                        SUA ,  Warwik ,  lîngă  New York
.                   ------------------------------------------------------

.              DOMNULE  LOSCH ,  L-AI  UITAT  PE  DOMNUL  CRISTOS  !
.            ----------------------------------------------------------------------------------------

.        Pe  timpul comunismului în toate instituțiile și fabricile erau atîrnate pe coridoare
gazete de perete” și în ele erau remarcate plusurile și criticau minusurile de acolo ,
prin articole și caricaturi . Comunismul  a căzut gazetele au dispărut  însă materiale de
comentat sunt berechet și alături  de alte mijloace de informare contribuie și Internetul la
 circulația  știrilor .           
.       Iată un asemenea caz criticabil îl furnizezi și dumneata  în revista sectei voastre
” Turnul de veghe” din 2014 iulie 15 în relatarea autobiografică afirmi diverse falsuri ,
însă păcatul principal este că nu ai găsit loc să îl pomenești pe Domnul Isus Cristos Pe
 6 pagini nu l-ai pomenit  niciodată Nu ai uitat de diverși patroni  și chelneri  și patiserii
și salarii însă ai uitat de Cel pe care apostolul Petru l-a numit ” Domnul vieții ! ” -- Faptele
 3 : 15E și aceasta vreo străfulgerare de-a   voastră O fi , însă nu de lumină  ci o
nerușinare  anticristică Asta înseamnă să fi principalul ide-olog al  sectei = să uiți de
Cristos Așa învățați din Biblia voastră De aceea nu îl onorați pe Isus în materiale 
la mărturie în relatări și nu îl numiți DOMNUL Fapte 2 : 36  I  Corinteni 8 : 6  Nu e
Domnul vostru sunteți mozaici e o taină pentru voi sunteți jalnici !  Pentru multele
voastre prostii de-astea m-am dezasociat de rătăcirea voastră sofiștilor !      
.     Domnule Losch vai de voi și de săraca voastră veghere Nu-i bai că nu spui de
bacșișuri e bai că l-ai uitat pe Domnul Isus Dacă o să te uite și Domnia sa pe tine și
 pe voi impostorilor , trădătorilor , sfidătorilor , anticriștilor ?
.     Ai scris că în 1966 ai înțeles că Iehova  te-a adoptat ca fiu spiritual și ai intrat într-o
 relație specială cu Tatăl ceresc Dar în toată relatarea dumitale gloriosul său Fiu Unic
strălucește prin absență Crezi că Tatăl ceresc aprobă că nu îl onorezi Îl persecuți  pe
 Domnul Isus prin omisiune ! participi la complotul tăcerii” contra sa ! Aceasta e o
persecuție demonică subtilă = ” Ceva sau cineva despre care nu se vorbește =  nu există” !
 Îl neglijezi îl ignori cu îndărătnicie pe  Cel care s-a jertfit pe Golgota ȘI pentru
dumneata Nu-l iubești Ești nerespectuos și nerecunoscător ești contra sa De ce 
domnule Losch ?
.     Această atitudine anormală din partea dumitale mă motivează să mă îndoiesc serios
de relația specială cu care te lauzi și la fel și de mărturia stradală cu fotograful după tine 
Prea bat la ochi artificiile tale intrigantule .
.      Dacă ai bun simț ar trebui să cazi în genunchi și să te rogi de iertare la picioarele
Domnului Isus ca apostolul Petru după pescuirea minunată ( Luca 5 : 8 ) Și să publici o
 erată să te corectezi să încerci să salvezi ce se mai poate nu mult căci ți-ai publicat
 insolența  pe tot globul Dar nu vei rectifica  deoarece nu ești umil Păcat Însă fără
umilință și pocăință nu se poate aprobare .
-------------------------------------------------------------------------
Link : https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/   2014525https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/2014525
------------------------------------------------------------------------

























































vineri, 1 septembrie 2017

----- imunizante 2


.  -------------------------------------------------------------

.                                        I M U N I Z A N T E   2   
---------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------
.                                         C  U  P  R  I  N  S
.                                        -----------------------
-----  Amintiri  piper -- ate
, ----- Cu  Sîntămărian Sorin  contra  aplauzelor  martorilor  la Cină 
.----- Prima fisură în iubirea sectei  martorilor       
----- Pretenții nerezonabile la vot
------Nu ceda !
----- Măndră corabia , meșter cîrmaciul ! ”
------  Reclamă  pentru Fotbal
----- De-ale lui Gîgă din Brooklyn  ---
----- Citirea Bibliei -- după publicații ! . . . 
----- Capcana propagandei
------ Orice creștin are voie să viziteze un exclus
----- Nu trebuie Carte  de organizare !
------ Apostolul  Pavel în genunchi în rugăciune  cu frații creștini
------ Revista Treziți-vă a abandonat  anul  1914
-----  Bereenii și apostolii
 -- --  Întrunirea din  Faptele 15
------ Isus , Domnul Elisabetei și al îngerilor
- - --- Sclavul rău
------- Ieremia 17 : 5   
-  ---   Domnul  lui David
------- Moise  s-a separat
------ Graba // strică treaba
------ martorii nu se roagă pentru  autorități
------ Profetul Ilie și rugăciunea în genunchi -
------ Chiar așa ? Calomniază lumea !  -
---- -- Ăsta  da tupeu !   -
------- Nu invitații la Cina Domnului !  -
--- --- 2000
------- În 1968  : ” Armaghedonul  în  scurt timp ” !  
------- Rutherford : ” M-am făcut  de râs ! ”      
------- Ierarhie , nu  glumă !
-------------------------------------------------------------------------------------

 
  .                                                          AMINTIRI  PIPER-ATE 
.                                                   ------------------------------------  
.                                  PARTEA  ÎNTĂI  :  CU PIPER  INAINTE  DE  1989
.                               ------------------------------------------------------------------

.                       --------------- La   nuntă  cu  fratele  Piper.
.      În preajma anului 1980 cînd am participat la o nuntă de martori în comuna Valea Largă
din județul Mureș , nu îmi închipuiam că voi avea parte de una din acele cîteva întîlniri care
mi-au marcat viața  Mireasa era din Reghin : Minerva fica fratelui Lazăr Ionel și a Lenuței și
 am fost invitat cu soția alături de alți martori reghineni iar întîlnirea obsedantă prilejuită de
nuntă a fost cunoștiința cu celebrul frate Piper de acolo .
       Motivînd că mirele era din localitate gazdele și-au repartizat 4 vorbiri .de cîte 15 minute  
iar reghinenilor ne-au acordat o singură vorbire de 15 minute la liber și apoi încă una în
ungurește . Iar frații mi-au oferit mie favoarea expunerii în românește .
.       Fratele Piper era pentru noi martorii din Reghin --- și nu numai pentru noi --- o
personalitate legendară , nu numai pentru cât suferise politic pentru credință căci martori
care suferiseră  închiși politic mai erau în țară și trăiau și în Reghin însă el era respectat
 și pentru cunoștințele biblice profunde umbla vorba că știa Biblia pe de rost și că știa
răspunde la orice întebare .
.     Era cunoscut și respectat și de apartenenți ai altor culte pentru rezistența la persecuții și
 pentru cunoștințele lui biblice bogate .
.     Circulau istorisiri despre niște confruntări publice vestite cîștigate cu credincioși ai altor
 culte, în libertate ; dar și în nu știu ce penitenciar comandantul de acolo se dădea mare
cunoscător al Bibliei și s-a înciudat pe Piper că nu a reușit să îl înfunde ba chiar invers ,
și l-a amenințat că îi găsește --- îl citez din auzite --- ”ac de cojoc  Cică a adus o Biblie
și le-a spus adjutanților : ”O să fiu arbitru între religioși ! ” L-a întîlnit cu un adventist 
 Și adventistul a susținut că ” Și Creația ține Sabatul ! ” --- ” Ce răspunzi la asta 
adevărat ? ” Piper a răspuns --- Nu Vă rog să citiți la Psalmul 65 - 13 ”. 
Comandantul a citit și Piper a întrebat : ” Își întrerupe  Creația ciclurile  sâmbăta 
Penticostalul a susținut că o adunare creștină aprobată  de Dumnezeu se cunoaște după
daruri între care al vindecărilor , că trebuie să nu existe bolnavi în ea . La care Piper a dat
 2 Corinteni 12 1- și l-a întrebat Țepușul lui Pavel era semn de dezaprobare a lui Pavel 
sau a vreunei adunări ?Nu ci era chiar invers era un ajutor dat de Domnul Isus ca să să 
nu cadă în păcatul îngîmfării și să piardă aprobarea Deci pe unii îi ajută boala să nu piardă 
 mîntuirea nu trebuie vindecați ”. S-a referit și la problemele de sănătate ale lui Timotei , la
indicația lui camandantul a citit 1Timotei 5 : 23 și Piper a  întrebat : ”Timotei era bolnav 
deoarece era dezaprobat Pavel  --- a greșit că nu l-a  vindecat  ? ”Și Piper a concluzionat
ironic În Biblie  amîndoi au rămas bolnavi de 2000 de ani însă dacă ar avea de-a face cu 
voi --- v-ați sili să îi vindecați fără să știți dacă nu îi faceți rău așa !” Regret că din păcate  
nu mai rețin și alte isprăvi piperiene de-astea .
.      Auzisem de acestea  cît și de perla piperiană ironică binecunoscută  și adversarilor :
 Hai să vedem ce ai în traistă ! ”  
 .      Și în Valea Largă cam 90 la sută din comună erau martori nu mai era preot ortodox și
biserica era închisă se știa și la județ situația probabil unică  eram se putea spune , în patria martorilor o situație emoționantă . Și vorbirea mea era ultima în românește fratele Piper
vorbise deja și era acum auditor .
.      Acestea  îmi erau alte motive de emoție adăugate emoției obișnuite .
.     Eram încordat , dar slavă Domnului rugăciunea mi-a fost ascultată : am făcut față
provocării și am vorbit degajat peste o jumătate de oră  --- despre succes în general și în
căsătorie în special urmărit cu atenție maximă vorbirea a fost foarte apreciată (încă nu erau
 la modă aplauzele dar casetofoanele înregistrau de zor ) .Țin minte ce mi-a spus fratele
 Pamfilie Ionică ceferist , actual trăitor în Luduș : ”Nelule te felicit sincer !Vorbirea
ta despre succes a fost un mare succes !” Iar alt frate ( nu spun cine ) : ” Un lucru perfect
făcut de un om imperfect ! ” Fără falsă modestie a fost cea mai frumoasă vorbire de la acea
nuntă a întrecut-o și pe a fratelui Piper Fiind conștient de reușită eram bucuros dar și mai
emoționat decît la început ! Cînd în pauză , am ieșit cu soția , să mă plimb prin mulțime 
am fost în centrul unei atenții generale deosebite se dădeau toți la o parte din cale de parcă
eu aș fi fost mire o exagerare toți îmi zîmbeau special și mulți necunoscuți țineau să-mi
strîngă mîna și să mă felicite și nu făceau aceasta din amabilitate pentru un străin și nici
pentru  încurajare căci expunerea era deja o amintire Și mirii cît și frații din Reghin se
simțeau participanți la încă un eveniment pe lîngă al nunții .     
.       De ce povestesc acestea Ca să mă laud Nu Povestesc pentru că datorită impresiei
 excelente fratele Piper a vrut să mă cunoască Intervenția lui era binevenită căci începeam
să mă simt prost după atîtea atenții mi se părea că alunec spre ceva nepotrivit aș fi vrut
 să mă ascund 
.     Cum arăta frateleCa un chiabur sigur de averea lui --- trebuie oare să precizez că mă
refer la avere spirituală  ? M-a felicitat și el public și apoi m-a tras deoparte să vorbim între
 patru ochi I-am spus 
------ Frate mi se aduc laude exagerate din cauza ta !
------ Cum așa 
------ Deoarece ai reușit să-ți enervezi consătenii cîțiva te criticau pentru că le-ai spus la
începutul programului : ”Măcar acum , odată pe săptămînă lăsați  porcii vitele și găinile , 
oră -- două,  și gîndiți-vă la veșnicie ! ” Am auzit o femeie : ”Poftimiar a început cu 
poezia asta !  Știe că ne  enervează  și chiar de acea ne-o spune mereu anume ”.  
----- Nu-i așa O spun rar dar se nimerește să fie și ea de față  cînd o repet .  
------ Înseamnă că o cunoști 
------  Mda De fapt are dreptate am repetat -o anume pentru ea și alții la fel care numai așa
 învață dacă se supără .  
------  Iată că se desumflă balonul : m-au lăudat ca să te necăjească ? Oare ar fi apreciat pe
oricine la fel de exagerat ?   
-------  Nu-i caracteriza pe toți după cîțiva și nu uita că nu aici dăm examenul aprobării și nu
 la cravată .
.        S-a interesat de umila mea biografie și i-am spus banalitățile ei obișnuite atîtor
martori închis doi ani pentru refuzul încorporării căsătorit două fice percheziții și anchete
 la Secu Atunci mi s-a adresat solemn cum îi plăcea să pozeze una - două :
---- ”Vreau să-ți spun ceva ce nu cred că îți va spune altcineva dar ai nevoie  să ști ca  să
 suporți mai senin realitatea aspră Te consider matur spiritual să poți suporta adevărul așa
 cum îi stă lui bine :  în costumul lui Adam”. Și a continuat rîzînd : ”Adam nu și-a prețuit . . .
 costumul s-a grăbit să scape de el .” Apoi a redevenit sobru : ” Frate totul se plătește 
datorită  succesului de aici vei fi lovit de acum din două părți nu numai de  Securitate ci și de frați . Securiștii stau cu ochii țintă pe Valea Largă dar nici cu frații nu mi-e rușine . Fi atent 
cine și cum se învîrte pe lîngă tine Nu numai bastoanele Miliției mușcă ci și șarpele invidiei !
 Să nu zici  nu te-a .avertizat nici măcar . . . Stan Pățitul Ști ce înseamnă săpături fără hîrleț ?” Știam I-am mulțumit de aprecieri și de sfaturi Și mărturisesc fără  să intru
 în amănunte că m-am gîndit cu folos la avertizările lui .
 .      La despărțire : ” Frate Ioane te invit să mă vizitezi neapărat Și să nu întîrzii mult căci 
nu știu cît o să mai trăiescSlavă Domnului a mai trăit să vadă căderea comunismului dar
 așa glumea findcă avea ferrn speranța învierii și nu se temea de moarte  .
.      Acesta a fost adevăratul meu succes nu vorbirea  căzută în uitare ci faptul că de unde
înainte vreme nu mă gîndeam că îl voi cunoaște cîndva îndeaproape pe acest frate istoric --- 
 acum eram invitat la el acasă de el personal și prietenos !
.                                    -----------  Acasă  la  Piper
.       L-am vizitat de două ori , pe timpul lui Ceaușescu Era urmărit unde mergea și la
fel și vizitarea lui era cu riscuri totuși era vizitat  întruna Eu aveam următoarea
acoperire” : un frate martor prieten Nicolae Someșan din comuna Fărăgău , s-a căsătorit
acolo și vizitarea lui era un pretext bun ; și adăugați la aceasta avantajul că erau în aceiași
grupă de studiu .
.    Fratele Piper își merita cu brio numele avea spirt și spirit în vorbe sare și . . . piper era
 pișcător și mușcător Un exemplu un martor cam redus dar care nu voia să țină cont de
vorbele înțelepte ale soției lui mai deșteaptă decît el l-a întrebat Scrie în Biblie că bărbatul
 e capul femeii Trebuie să mă asculte !” Piper cunoscîndu-i nevrednicia i-a răspuns ” Cine
a scris acolo nu s-a gîndit la capul tău prost !” Valea Largă vuia de asemenea istorioare picante
 și se amuzau de amănunte . . . piperate , mereu noi și interesante din partea bătrînului Totuși
 era adevărată și în cazul lui zicala Domnului Isus că ” nici un profet nu e prețuit în patria
lui deși vorbirea lui era un spectacol de informații și de inteligență și un festival de ironii
sănătoase și era neplictisitor totuși cei mai mulți consătenii se mirau de prețuirea pe care i-o
 arătau străinii .    
.      Se știe că majoritatea pierdem văzuți de aproape dar el  nu pierdea  rămînea . . .  piper,
în timp ce alții se piperniceau .      
.     Era un pasionat pentru cauza sfântă cînd l-am vizitat prima dată mi-a recitat pe dinafară
1 Corinteni 1 : 18 - 29 și mi-a cerut să explic ce este nebunia crucii” ; iar cînd am început
 mi-a luat vorba și mi-a ținut cea mai frumoasă prelegere pe care am auzit-o vreodată despre
aceasta ! Materialele sectei martorilor trebuie să se ascundă de slabe ce sunt față de explicațiile
 lui înaripate și profunde ! Ce marcat era de emoție remarcînd cum l-a surprins Dumnezeu pe
 Diavolul cu planul de restatornicire Cînd a ajuns la jertfa lui Isus am recitat într-un glas
textul din Ioan 3 :16 și ne-au dat lacrimile !
.     Fratele Piper era un chiabur spiritual cu hambarele pline de cunoștințe și de experiențe 
dar nu avar sau invidios ci le împărțea generos celor dornici însă cei mai mulți vizitatori
  erau invidioși sau îl spionau 
.                    -----------  A  doua  vizită  la  fratele  Piper
.        În cea de-a doua mea vizită am cunoscut alt Piper un Piper studios și enciclopedic .
 Avea în casă enciclopedia baptistă și adventistă și alte studii biblice de specialitate evident --
în limbi străine .
----   Citești în limbi străine ?
----- Nu , ce e mai important am plătit să mi se traducă .
------ Nu ți-e frică de vreo percheziție Ți le-ar lua 
.------ Am luat ce merită știut din ele . Pentru altceva m-ar durea pentru caietele mele .     
 Mi-a arătat două caiete a cîte o sută de foi cu însemnări unul despre trinitate și altul despre
spiritism  .           
 ----- Am 17 caiete de acestea cu însemnări din lecturi , în ele am adunat tot ce mi s-a părut
 important să știu pe teme biblice -- din materialele Societății și din alte cărți de studii 
biblice pe care le-am cumpărat  și am plătit profesori să mi le traducă din engleză și nemțește 
Țin caietele ascunse la binevoitori de încredere  cele neurgente -- în sat iar cele  urgente la 
vecini Și le repet mereu Materialele Societății nu le ascund bine căci găsesc ușor altele 
Dar pentru caiete mi-ar părea foarte rău m-aș supăra tare De aceea  am dat să le am 
copiate Le repet mereu deși le știu pe de rost ele sunt studiile mele zilnice ”.
.      L-am întrebat dacă are vreun secret al tăriei credinței lui 
.     Nu e un secret , e la lumina zilei . Baza mea stă în cele patru rapoarte ale
 patimilor Domnului Isus de la Cina de Paște pînă la Înviere Ele îmi dau tărie credinței
 căci așa texte nu pot fi inventate de nici un scriitor, la nici un birou ! Le-am învățat pe 
de rost , ca pe Tatăl nostru căci Dumnezeu m-a binecuvîntat cu o memorie de 24 de carate .
 Îmi plac mult Moise , Psalmii , Isaia evangheliile , apostolul Pavel și Petru și Apocalipsa ,
 dar cînd vorba să aleg balsam pentru inimă am ales rapoartele patimilor Domnului ! 
 Toate patru căci fiecare este inspirat  
 .       Nu le încurci ?
.         Nu 
.         Dar primele trei sunt foarte asemănătoare .
.          Da așa cum se aseamănă copii unei mame și tot așa se și deosebesc Cum să nu
 se asemene dacă vorbesc despre același eveniment ? Dar cînd le cunoști îți dai seama că 
fiecare raport e unic și în ce privințe și nu le confunzi Și află că repetîndu-le am ajuns să 
îi cunosc și pe evangheliști !    
           Oriunde am fost închis mi le-am repetat în gînd de mii de ori,  fără ca ceilalți să îți
 deie seama Și le-am recitat de multe ori unor doritori Niciodată nu a îndrăznit vreun batjocoritor să rîdă de aceste relatări ale suferințelor jertfei Domnului Isus !  Ele mi-au întărit credința Nu le ști pe de rost Cum se poate ?  Memorează-le cît mai repede Sunt 
cel mai bun leac pentru suflet ! ”
 -     Ajuns aici îmi dau seama că trebuie să îl descriu mai direct concret Cum arăta fratele
 Piper Nu stau grozav cu amintirea amănuntelor fizice dar la impresii mă descurc binișor .
 Să încerc era viguros mai mult spiritual decît fizic avea înfățișare de patriarh , bine făcut ,
bine legat , o figură de țăran ager ce nu poate fi păcălit ..Și era realist și informat cunoștea
destulă istorie și era știutor și de multe adevăruri neplăcute și nespuse de intrigi și invidii și
dedesubturi din organizație . 
.      Nu e de mirare că s-a sezizat printre primii că martorii eram trădați la nivel înalt ,
 chiar de către unșii  care s-au oferit ca ”veghetori” ! Trădarea avea  numele de cod
” LINIA” și era o înțelegere cu Securitatea ca tot ce aparținea de legătura în ambele
sensuri , cu Centrul mondial din Brooklyn , să fie știut de securiști ! Piper avea cunoștințe
 numeroase în țară și experiențe și nu putea fi dus de nas .
.       Și nu se putea să nu ajungem cu vorba la acest subiect fierbinte căci prea se vorbea
 despre aceasta peste tot S-a exprimat cum îi era numele , usturător : -Mă prea circulă
 slobode materialele ca vodă-n lobodă ! Și prea multe Cînd  eram liberi nu am avut 
atîtea Și e prea mare libertatea asta sub comuniștine lipsește doar mersul la case . 
Ăsta nu e lucru curat !  Și bate la ochi și persecuția doar de ochii lumii , lipsa ei e un semn 
rău este cel puțin  suspectă !  Ști proverbul : ”Mai bine cu deșteptul la pagubă decît cu 
 prostul la cîștig ”. Nu sunt singurul care i-am prins și nici primul Și nu e greu am pus 
față în față materialele  noastre cu originalele în engleză , germană  și în italiană .
-------  Și 
------- Au deosebiri Dar în primul rînd sunt tunse de criticile la adresa comunismului !  
.    Spunea fără fereală oricui și mereu că lucrarea era îl citez cu voie de la poliție  ;
spunea și îl excludeau se ferea și îl reprimeau iar de N ori  ajunsese  într-o vreme să
nu își mai știe nici el situația Un joc de -a șoarecele și pisica căci Securitatea nu voia
 să-și atragă antipatie închizîndu-l și l-ar fi vrut activ ferm de partea  organizației trădătoare ,
 datorită reputației Dar el se manifesta șovăielnic ceace îi nemulțumea pe toți se ferea să
 fie prea categoric ca să nu ajungă iar la închisoare .Dar de tăcut nu tăcea și de aceea i-au făcut
 multe zile fripte Și organizația și băieții de la Secu l-au înconjurat cu  o rețea de informatori ,
 cu ochi atenți și urechi ciulite de ciripitori și creduli , îmi spunea că le simțea suflarea în ceafă !
.       Iar mintea îi mergea brici :
.------ Vînzarea asta e pornită de la Centrul  mondial De aceea ne vînează pe cei care 
 demascăm în loc să ne fie alături  Asta e încă o dovadă  că Societatea e  aliată  cu
 Securitatea peste capul nostru  fără să ne întrebe !
----- Cum să ne întrebe ? Știe că frații nu ar fi de acord ! 
----- Cu asta ai răspuns dacă e sănătos ceace fac Fratele Knorr nu ar fi făcut așa  ceva !
 Și ăia de departe și ăștia de aproape ne trădează și ne cred proști ! Mergem în pierdere !
 Și totdeauna cînd cineva pierde . . . 
-----  Cîștigă altcineva !
.-----  Exact Știm cine pierde --- dar cine cîștigă și ce , din vînzarea asta ? Care-i prețul 
vînzării noastre ? Cine a gîndit afacerea asta și care îi este  folosul Nu mă refer la 
Diavolul și la Securitate E pornită de aici de către cei care s-au înghesuit în frunte și își bat
 joc de închinare și de încrederea fraților sau de alții de departe ? Oricine ar fi ---  ce folos 
au Că își pierd viața  veșnică ?  
-------- Proastă afacere Și pentru ei și pentru noi .  
--------  Îți stă mintea în loc Așa ceva nu se face după ce cunoști Scriptura ! Și nu așa se 
duce luptă predîndu-i inamicului trupa De ce Ca să îi arate că nu suntem dușmani 
Ei știu și ăsta nu e motiv pentru compromisuri .
-------- Creștinii din primul secol nu au făcut așa !
---------Mă gîndesc zilnic la  trădarea asta 
--------  Toți martorii se gîndesc , mai mult sau mai puțin .
 -------- Cei de la Centru și-au pierdut mințile că au intrat în așa alianță Lumea e împărțită 
în două lagăre aflate în război rece”. Iar ei s-au aliat cu un serviciu secret al unei țări
 dintrunul din  ele Deci nu mai suntem neutrii ! Mai grav serviciul  secret cu care s-au aliat aparține unei țări din lagărul dușman ! Nu se poate să nu știe de asta și serviciile secrete americane le-am jigni dacă am crede așa ceva . Ce gîndesc serviciile lor văzînd că o religie americană colaborează cu dușmani ai SUA Dar mă întreb putea face așa înțelegere  Centrul
fără acordul lor Nu cred Ar fi învinuiți de trădare !Dar iată încă o ideie : dacă vreun serviciu secret de acolo le-au cerut să se alieze cu Securitatea și Societatea s-a 
supus 
------ Pare o nebunie dar nu ar fi  imposibil .  Teoretic , ipotetic -- merge 
------ E mai mult decît simple presupuneri căci urmele vulpii duc la vizuina lor Urmărește 
repetarea demonstrației :  Organizația nu îndrăznea să  facă alianță cu un serviciu secret 
dușman fără acordul serviciilor secrete de acolo deci l-a făcut cu acordul lor Atunci de 
ce să nu ne gîndim că a făcut-o chiar la ideea lor ?
. ------ Înseamnă că e adevărat ce ne spun securiștii că suntem agenți ai  americanilor.                         -------- Da dar spun numai o jumătate de adevăr : suntem și cu ei și cu securiștii ---
aceștia împreună patronează  LINIA ” și  împreună cu ștabii organizației formează o treime . 
Iată-ne și trinitari , dar nu religioși ci politici ! Unde-i separarea de lume Noi avem războiul 
nostru spiritual : pentru mîntuire ce căutăm în războaiele lumești fie ele și reci” ? Oare
 autoritățile de acolo îi au cu ceva la mînă și îi șantajează Dacă  i-au amenințat că  închid Societatea Organizația nu ne spune nimic , nu discută cu noi deși ne numește frați însă 
 face alianțe cu nefrați Iar pe noi ne trădează și ne dictează  ! 
.-------- Și ne intimidează !
 ---------Și ne vorbesc de  teocrație 
----- Mai bine lăsau să închidă Societatea și continuam cîte doi trei cum a spus Mîntuitorul 
------ Cine Cei obișnuiți să fie domni Nu se aseamănă cu pescarul Petru sau cu Pavel
 meseriașul de corturi ---- nu coboară la șaibă Mai repede încheie compromisuri . Frații sunt
 cu ei deoarece nu pot gîndi că i-au dat  pe mîna Securității . Ai ideie  ce motive  ar aduce dacă 
i-am întreba de ce au făcut așa ticăloșie ?                                  
------ Cine 
------ Oricare cei de aici sau cei de peste ocean .
------- Ar răspunde că fac totul pentru activitate pentru mărturie .              
-------- Cu prețul vînzării fraților Securitatea primește informații exacte despre tot ce 
mișcă în adunări întruniri , botezuri  , cine și ce vorbește rapoarte . Organizația le face 
securiștilor munca de informare lucrează în locul lor iar aceia își iau salariile Sau 
poate le dau și unora din organizație din ele Nu putem ști !  Oricum o fi --- asta nu e 
creștinism Lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută  în modul cum vrea Dumnezeu , nu cu
 orice preț ci numai respectînd regulile separării de lume ! Cum a zis Domnul Isus despre 
 o femeie : ” Ea a făcut ce a putut”. Mai bine  puțin dar biblic decît mult și nerespectînd 
regulile Dar Conducerea  noastră e înțeleasă cu amîndouă lagăre --- ca o desfrînată care 
curvește cu doi Vezi în ce încurcături ne-a  băgat Organizația ! Ne-a băgat la mijloc
 între blocuri ”,  ca boabele de grîu între pietrele  de moară Unde-i neutralitatea 
 creștină Organizația a pierdut examenul cu afacerea asta Ai nevoie de așa organizație 
care ne  complică viața?  Eu unul --- nu ! ”          
 ------- Nici eu! 
. ------------------------------------------------
.     Atît de mult m-am entuziasmat de bătrânul Piper încît am plănuit să mă mut în Valea Largă 
Dar nu am făcut-o din N motive pe care nu le înșir aici ..
-------------------------------------------------------------------------------------------
 .                                          AMINTIRI  PIPER - ATE
.                                          ---------------------------------------
.                                    PARTEA  A  DOUA  :  CU  PIPER  DUPĂ 1989  
.                                ---------------------------------------------------------------

.                                ------------Uitima  întîlnire cu fratele  Piper
-          În  1990 am avut a  treia întîlnire ultima cu fratele Piper ; nu în Valea Largă ci
 în Tîrgu Mureș în  parcul de lîngă gara mică A fost cu totul întîmplătoare niciunul
nu ne așteptam la revedere și eram la fel de uluiți Nu mă îndoiesc că Dumnezeu a vrut să
ne întîlnim căci la multe ne-am gîndit însă la așa ceva nu Ne-a fost o surpriză extraordinară
de plăcută și de totală amîndurora !
.        Eram mai emoționat decît întîia oară Și din cauza asta am discutat dezordonat ,
sărind de la una la alta dornic să nu uit să îi pun anumite întrebări De aceea nu mi-e ușor
 de povestit căci , pe lîngă mulții ani trecuți  îngrijorarea de atunci mă încurcă și acum  .
.       Acest ultim Piper mi-l amintesc ca pe un bătrîn  simpatic și simplu , nelalocul lui
 în lumea aceasta și pregătit de plecare în alta cum mi-l închipui pe Enoch 
.        Era vară și umbla  să publice două caiete cu articole .   
-------Despre ce sunt articolele ?           
------- Un caiet conține observații critice contra unor explicații” false ale ”sclavului parazit
iar în altul --- informații . . .  piperate despre vînzarea  martorilor din România . 
. ------ Și ce șanse ai să le tipărești 
------- Foarte slabe , greu de reușit . Nu am bani destui și pe lîngă asta tipografii se  tem că nu 
vor ieși cu profit M-au întrebat cum le voi vinde Ce să răspund la așa întrebare Mă vezi
 vînzînd cărți la anii ăștia Și unde Cui Aștept să întîlnesc un frate mi-a promis  ajutor
dar nu văd ce va putea  .      
----- De cînd nu ne-am văzut  ” martorii rămași  au făcut ” UNIRE” cu ” Linia ”. 
----  Da știu  Niște trimiși  de la ” LINIE ”  m-au întrebat cu cîteva luni înainte de a
bate palma cum văd ” unirea ” . Le-am spus că  nsunt de acord cu tîrguiala lor ci 
organizația  a  colaborat cu Securitatea . Și le-am mai spus că trebuie să îndeplinească  
trei condiții :  -- 1 ) să recunoască  public compromisul cu Securitatea și că a fost cu
 binecuvîntarea conducerii  din Brooklyn --- 2 ) să  ceară  iertare public --- 3 ) să se 
retragă trădătorii  --- atît cei de aici cît și intriganții de peste  ocean . Pentru că  fără
 pocăință nu este iertare și cei loiali nstau la masă cu trădătorii ! Nu mă unesc cu vînzătorii  Ei nu vreau să recunoască  nici  acum ! Sunt  mincinoși , așa  că nu ne-am 
înțeles , nu am  putut trece nici de primul punct Și auzind condițiile nu m-au mai chemat 
 ” Unirea ” s-a făcut fără mine 
-----  Și care  ți-e situația acuma 
.         A rîs ca pe vremuri :
----- Nu -s nici afară și nici înăuntru .
------  Dar ai chef de rîs Înseamnă că nu-i bai .
.         A chicotit 
------- Nu-i .  Am chef de rîs findcă am intrat  pe Ușă !  Nu pe ușa lor ci pe Ușa oilor .
.          Atunci am rîs  amîndoi .
.      I-am povestit că fruntașii martorilor ” rămași  din Reghin s-au tot sucit și răsucit , gîndit
 și răsgînditcotit și învîrtit dar pînă la urmă tot  s-au aLINIA și ei s-au UNIT Care a fost argumentul hotărîtor și nu numai pentru ei ci pentru toți din țară = A fost promisiunea că ,
dacă vor fi cuminți un an , li se vor recunoaște  privilegiile” de ” bătrâni de congregație” pe
 care le-au avut  în  grupa  lor .  Asta îi interesa !  Și într-adevăr după trecerea perioadei de carantină”  și-au  primit fiecare deținător blidul de linte rîvnit . Și  unii dintre ei au început
 să laude ceace înnegriseră cînd erau în tabăra cealaltă .   
-----  Nu îmi spui noutăți ,  așa au făcut peste tot Trădare  generală .
.       În 1990 proeminenții de la Brooklyn au venit în Romănia la congresul  din Cluj . În 
 fruntea lor era preș-ul : Milton Henschell Și a vrut să mă  cunoască . Și nu am pierdut 
ocazia să îl întreb  deschis de față cu lingușitorii Ce faceți voi acolo , la Brooklyn Dormiți
 în papuci ? De ce ați aprobat legătura românească cu prețul compromisului cu Securitatea ? ” 
L-am întrebat anume cu voce tare ca să audă toți dimprejur mulți și muți și tremurau Lui 
Brenca traducătorul de la Filială  i-a venit greu să traducă însă nu a avut încotro ” . 
------- Și ce ți-a răspuns Henschell 
-------  S-a făcut că nu aude Așa se face politica la nivel înalt  auzi numai ce îți convine 
și cînd îți convine Dar nu suntem politicieni Și ce legătură are aceasta cu închinarea 
creștină ? Să nu mint a spus totuși ceva 
--------- Ce ?
---------  Să uităm trecutul ”. La care l-am întrebat :  Cum să îl uităm dacă îl vedem în fiecare 
zi A rămas în fruntea mesei și ne prepară mîncările Și la aceasta nu a mai răspuns . 
.       Dragă frate Nelu nu va fi  o nenorocire dacă nu voi putea să tipăresc caietele Altceva
 e important situația frațilorSituația fraților e mult mai periculoasă decît îți închipuiești și ei
 habar nu au Și nu pot să îi avertizez căci ștabii lor m-au pus în carantină ca să nu vorbească
 cu mine !  Îi învață să aștepte Armaghedonul în loc să îi învețe să îl aștepte pe Cristos Și zel 
fără de pricepere și mărturie jignitoare , ca pompierii Poartă cravate și aplaudă ca în
 politică Îi duc de nas cu așa lucruri slabe ca pe niște copilași cu bomboane și ei le cad 
victime ! Sunt înșelați și îi aplaudă pe trădători în loc să le ceară socoteală ! Să nu crezi că
 vorbesc așa din cauza situației mele complicate .   
.       Diavolul are mare spor dar lucrarea  mântuirii e a lui Dumnezeu nu  a vreunei
 organizații căci Cristos s-a jertfit ca să salveze oameni nu vreo  organizație Dumnezeu 
lucrează cu fiecare din noi personal și ne judecă după  cugetul luminat de duhul sfînt . 
-      Dumnezeu  în fiecărei generație posibilități potrivite  pentru ca închinătorii săi 
poată birui în lupta credinței  duh sfînt și alte ajutoare . Generației mele i-a dat
 Manuscrisele de la la Marea  Moartă ” și căderea  teoriei Evoluției . Desigur că și
 pentru timpul acesta are pregătite ajutoare necesare  pe care  eu nu le pot nici gîndi și le
va da închinătorilor săi . Bătrînul e mort însă are dreptate nouă Dumnezeu ne-a dat
 Internetul și  probabil mai are în rezervă vreo armă  secretă ”. )Și avem garanția
 Mîntuitorului : că oile recunosc glasul Păstorului cel bun .
.     Am avut o viață grea comuniștii m-au ținut în anchete la Securitate și m-au închis 
politic de mai multe ori Soția fire slabă nu mi-a fost fidelă dar nu am divorțat eu
 mi-am purtat crucea la închisoare însă ea liberă --- nu Copii mi-au crescut fără mine 
eu lipsind mereu și acum ne suntem ca  străini .
.     Toată viața am înghițit zilnic șopîrle ” de toate felurile de la agenți , de la provocatori
 și de la frați așa că sunt obișnuit ; dar acum e mult mai greu decît sub comuniști Se zice că bătrînii nu se miră dar eu mă mir într-una căci nu îmi vine să  cred ceace văd că se petrece 
Trădătorii au putere mai mare și sunt mai răi decît înainte . După căderea comunismului 
situația mea , în loc să se ușureze  --- s-a îngreunat ! ” Linia  ajunsă la putere mai mare decît înainte mă persecută mai rău decît  atunci !  Acum creștinii adevărați nu sunt persecutați de 
stat ci de vînzătorii sectei și de credulii  lor !
.      Le-am fost bun cînd cei de la Filială după ce au fost biruiți la Cluj , de CAMI m-au 
chemat să îi ajut Se laudă că au ” cunoștință  exactă ” dar nu le-au putut face față Puterea 
pe care au pus mîna nu le dă nici duh sfînt și nici pricepere și nici mîntuire ! Îmi pare bine că 
i-am pus la punct pe idolatrii lui Rutherford  care  nu înțeleg  și nu trag  folos din asta căci 
nu vreau să învețe din înfrîngere . Și îmi pare rău și că i-am  ajutat pe politicianiștii ăștia care
 nici ei nu învață nimic : mă persecută findcă spun adevărul despre compromisurile organizației ,
în loc să se corecteze , spre folosul lor veșnic căci așa nu vor fi aprobați findcă voia lui
 Dumnezeu trebuie făcută în modul cum vrea Dumnezeu .
 .     Nu am tăcut niciodată despre falsurile și abuzurile sclavului” pofticios de aplecăciuni 
și nu mă ploconesc nici acum înaintea lui și a oamenilor lui de paie . Șplătesc pentru asta 
eu plătesc , în loc să facă ei pași înapoi find compromiși Nu s-au retras căci nu fac pocăință 
și nu sunt umili nu umblă pe calea îngustă . Așa sunt și ștabii lor de departe , nu îi 
interesează adevărul biblic ci cîștigurile organizației lor Ști care e regula lor ? Dacă nu 
sunt ei în fruntea mesei --- închinarea altcuiva nu e bună Nu îi interesează adevărul biblic ci politica organizației lor . La fel ca în politică trebuie să îi lauzi într-una ceace nu e biblic 
Asta mi-este crucea și mă rog lui Dumnezeu să pot să mi-o duc aprobat  de el privind 
țintă la Căpetenia noastră Isus . 
 .      O să te convingi repede că după 1989 am intrat într-o altă eră , mult mai aspră 
timpuri mai grele cu alte reguli  decum era odată se luptă tot mai murdar , e  începutul
 domniei anticriștilor Acum martorii se închină unui idol nou ! Ghici care e ?
--------- Corpul de guvernare  ?
-------- Așa pare la prima vedere Dar nu e așa  Numai pare . Idolul e altul Este 
ORGANIZAȚIA În spatele făcăturii ei se ascund înșelăciuni , compromisuri , alianțe secrete 
cum e vînzarea noastră . Așa cum Lumea se închină Fiarei globale , la fel și martorii se închină  Organizației lor mondiale  Și sclavul  e în slujba ei ! Martorii confundă  organizarea locală , necesară , cu  Organizația  mondială , piramidală , o imitație a Turnului Babel , reintrodusă de papi Acest idol Organizația , m-a batjocorit ani mulți și acum m-a  redus la neputință 
căci la porunca lui martorii nu mai vorbesc cu mine O să vezi că acest idol va crește neîncetat
în putere și i  se vor jertfi toate  și adevărul și drepturile și libertățile creștine și gîndirea și conștiințele Martorii își vor pierde toată puterea în fața lui ( ei ) pînă va cădea cu Babilonul .  
      Așa cum ” omul e mai important decît sabatul ” la fel e mai important decît organizația 
care este o lucrătură omenească Să nu te încurajeze sau descurajeze numărul , Domnul Isus a întrebat dacă va găsi credință și a spus că ajung și doi sau  trei . Lucrarea mântuirii e a lui Dumnezeu nu a vreunei organizații cum îi mint ei pe frați !  Dumnezeu nu lucrează cu vreo organizație  ci cu fiecare  om  personal căci Cristos a murit să salveze oameni nu vreo
organizație . Să nu te intimidezi nici de grupuri și de gălăgiile lor căci Mântuirea a fost și este totdeauna  personală .  
.        Ldespărțire i-am zis : Spune-mi  ce crezi că ar trebui să te întreb și nu -mi trece 
 acum prin cap  !
------ Să continuăm să studiem Biblia și să ne rugăm , nelăsîndu-te mințiți și intimidați 
de  oameni --- și nu ne vom rătăci de Păstorul care s-a jertfit pentru oi și le caută .
.     Cea mai importantă  ideie pe care ți-o pot spune este că  pînă acum s-a umblat pe bază 
de așteptări neîmplinite făcute din calcule interzise dar de acum creștinii adevărați vor umbla 
prin credință De acum De acum nu se mai pot face calcule căci s-a ales praful de ele  și
 de încrezuții care le -au făcut Pe baza asta de acum cunoscătorii  Scripturii vor vedea și 
 mai clar cine e cu adevărat credincios .     
.     Nu te invit să mă vizitezi --- ca să nu fi văzut și pedepsit și să îți forțez . . .  progresul căci
 acum sunt mai periculos de vizitat închipuieți , dacă poți așa ceva !  Și chiar frații pentru 
  care am luptat să nu fie înșelați chiar ei umblă cu pîre ! Sunt dezamăgit și de ei i-am crezut
 mai deștepți dar sunt la fel de creduli și de idolatrii ca cei din lume .
.     Să nu pui la inimă ceace îți spun acum dar să ști că voi muri întristat de victoria
 înșelătorilor organizați Sunt complet întors pe dos nu mă așteptam la ceace se întîmplă .
Nu am crezut că Dumnezeu va permite și asta Dar se pare că va mai permite și altele mai 
mari --- ca să  facă de rușine priceperea omenească . Îndelunga  sa răbdare copleșește înțelegerea mea  
.    ( În acele momente arăta ca un înfrânt ca profetul Ilie fugind alungat de Izabela sau ca
un cerb bătrân și hăituit avea siguranță mîntuirii dar nu mai avea energie și era derutat )        
------  Totuși ce crezi de ce permite acestea         
-------  Ola această întrebare se pot da mai multe răspunsuri și toate adevărate .
.------- Spune măcar unul !
-------- Ca să se scîrbească și lumea de sine și să își dorească sfîrșitul Va fi cea mai mare 
victorie a lui Dumnezeu victoria morală cînd chiar dușmanii îi  vor da dreptate înainte de 
a  fi distruși !  
-------  Ce dreptate ?
 -------  Că singurul mod vrednic  de trăit  este sfințenia ..
.      ------------------------------------------------------------------           
                       -------- Moartea lui  Piper și furăciunea  caietelor  
.        După moartea lui Piper vecini de-ai lui mi-au spus că Filiala a aflat de caiete și a pus
pîndari pe unii din cei mai apropiați cineva credea chiar că un fecior de-al lui i-a momit și
i- a fermecat  ca să i le fure imediat ce va muri Și acela  s-a achitat de sarcină : aceasta a fost
prima lui grijă le-a dat unui trimis de-al Filialei care era ținut la curent cu evoluția bolii
bătrînului și îi aștepta moartea prin apropiere Au acționat ca un serviciu secret într-o țară
străină Așa se face istorie cu  tupeu Și la secta asta .
.   --------------------------------------------------------------------------  
.             ---------- De ce nu  e  pomenit  fratele Piper în Anuar ?
  .       În  Anuarul din 2006 e vorba  despre  România și fratele Piper nu e menționat  !
  .       Eram revoltat pe chestia asta  și înainte de 2010  am avut următoarea discuție cu Vultur  Alexandru din Reghin despre ea Sandu sau Săndel este unul din cei rămași  care s-au  unit
 cu LINIA trădătoare după ce li s-a promis că li se vor recunoaște rangurile , ” privilegiile”  
avute în adunări dacă așteaptă cuminți  un an .    
  .      El a început discuția de la ceva fără legătură cu Piper 
   ----- Ști că adventiștii au așteptat răpirea în haine albe ? 
 -----  Eu :  Nu numai ei  au  greșit în privința asta :  și Russell a  așteptat degeaba în 1914  și
a făcut calcule deși în Faptele 1 : 7  e interzis . Și Rutherford  ---cu  Milioanele și profeția că
în  1925  vor învia  patriarhii  și profeții și a clădit  Palatul prinților pentru Avraam !  Dar 
așteptarea noastră  din 1975 ?  Și unii și alții și-au depășit competența Dumnezeu nu a tras
 de mînecă pe nimeni care au abuzat de îngăduința sa în numele său dar oamenii i-au numit
 profeți  mincinoși . Pe toți Și pe ai noștri !
-------  Discipolul  Iuda  în versetul  8 îi avertizează pe cei care vorbesc înjurios despre cei 
 glorioși , îi compară cu Core .  
. -------Cine sunt cei glorioși 
-------- Cei 144000 findcă vor primi răsplată cerească .
-------- Ce glorioși pot fi cu așa rateuri 
.            Pe cînd se bîlbîia căutînd un răspuns i-am servit încă o gălușcă 
     Fratele Piper face parte dintre ei De ce nu figurează în  Anuarul 2006 despre România  ?
-------- Cei glorioși s-au botezat  pînă în 1935 .  
--------  Piper îndeplinește această condiție : s-a  botezat înainte de 1935 Totuși nu figurează
în Anuarul pe anul 2016 care se ocupă despre România  deși a  fost unul din cei mai cunoscuți 
mai capabili și mai activi din țară persecutat politic și știut și la Brooklyn A suferit sub
dictatura comunistă . De ce nu e  pomenit 
.-------Vultur îl cunoscuse pe Piper Și mi-a răspuns trimițîndu-mă să-i întreb pe cei care au 
compus Anuarul ”.  Era o lașitate și o ironie însă avea dreptate” : aceia hotărăsc cine e bun și
cine nu se comportă de parcă oamenii ar fi proprietatea lor    
.       Atunci i-am povestit cele trei condiții pentru care fratele Piper nu a fost de acord cu acea
” Unire între ghilimele și cu cîntec Știa Apoi i-am repetat ce întrebare i -a pus lui Henschell
 și că mandarinul -șef nu i-a  răspuns Și i-am zis Pentru refuzul ” unirii și  pentru acea punere
 la punct publică făcută președintelui Henschell --- de aceea nu l-au amintit pe Piper în Anuar .
 De aceea au instauratcomplotul tăcerii ” contra memoriei acelui curajos .         
.     Nu s-a impresionat Așa e fanatismul : ce argumente nu a nesocotit și răstîlmăcit el ? Ce  
argumente nu e gata să acopere cu sofisme și chițibușuri Oricîte pînă -n  pînzele albe !
-----------------------------------------------------
 .    Fratele Piper a fost un fel de exmartor înainte de apariția mișcării noastre internaționale ,
 ne-a fost un înaintaș  și e un exemplu de creștin veritabil trezit și veghetor  A făcut singur
 ce și cît a știut și cît a putut , după timp și împrejurări  Dacă ar trăi acum ar fi alături de noi
și cu noi cu exmartorii .
-------------------------------------------------------         
.        Ah , scumpe frate Piper Închipuindu- mi multele probe provocări și lovituri ce le-ai
suferit din toate părțile am lăcrimat de multe ori în timp ce am scris amintirile  acestea . Toți
 au tras în tine din toate pozițiile și Securitatea și politrucii sectei martorilor și și roboții ei 
Și nu te iartă nici după moarte nu-ți slăbesc nici după moarte lațul din jurul gîtului Ar
vrea să fi uitat dar cei care ți-am cunoscut loialitatea nu te uităm . Credem că Bunul
nostru Tată ceresc te păstrează în memoria sa infailibilă și sper să ne reîntîlnim în veșnicie 
în Regatul glorificatului său Fiu Unic unde va fi cum ziceai că ” Ultimul  cuvînt nu îl au oamenii ci  îl are Dumnezeu !  ”  
----------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------                                
----------------------------------------------------------------------------------------------

CU SÎNTĂMĂRIAN SORIN CONTRA APLAUZELOR 
. MARTORILOR LA CINĂ
. ------------------------------------------------------------------------------
. În 2008 am avut o experiență neplăcută la sărbătoarea Cinei de Paști : cînd ,în sfîrșit , un fost coleg de la uzină , fost penticostal , cu care aveam cîteodată discuții biblice , a fost de acord să asiste la Cină , în acea seară în loc să mă bucur am avut tristeți .
------- De ce nu îi spuneți Cina Domnului ?
------- Comemorare --- e totuna .
------- Nu , nu e totuna , cuvîntul comemorare e o generalitate , cum e sărbătoare , nu precizează ce anume se comemorează ! 
.------- Dar nu mai avem alta .
-------- Chiar și așa ! Vă doare gura să spuneți Cina Domnului ? Nici primii creștini nu aveau alta și totuși îi spuneau Cina Domnului , nu Comemorare !
. Avea dreptate și am recunoscut .
. ------- Apoi a comentat expunerea : Nu îl iubiți pe Domnul Isus ! Vorbiți numai despre Iehova , apostolii nu vorbeau așa . 
- Era program , nu puteam să ne întindem la discuție dar era grav că nu aveam argumente .
------- De ce nu vă împărtășiți ?
-------- Nu ai înțeles din cuvîntare ? 
------- Nu m-a convins deloc ! Unde scrie că numai cei 144000 au drept să mănînce din pîine și să bea din vin ? Nici în Apocalipsa capitolul 7 și nici în capitolul 14 ! Deducțiile vorbitorului nu sunt valabile nici măcar luate forțat ! Sincer : chiar crezi că poți fi creștin și să nu te împărtășești din trupul și din sîngele Domnului , cum a poruncit ? 
. Dar cel mai prost moment a fost cînd , la sfîrșitul cuvîntării , martorii au aplaudat cu mare entuziasm . Eu nu , și mă simțeam penibil . Colegul surprins m-a întrebat nedumirit : 
--------Ce e aceasta ? Manifestare politică ? campanie electorală ? Întrecere sportivă ? Îl aplaudă pe vorbitor ? 
------- Nu , ci pe Mîntuitorul , își arată recunoștința față de Dumnezeu și față de Domnul Isus .
------ Pentru aceasta nu trebuie aplauze ! Apostolii l-au aplaudat pe Domnul Cristos ?
----- Nu !
----- Înseamnă că nu au fost de acord ? Evreii își arătau acordul ridicînd mîinile și spunînd . ”Amin ! ” ( vezi Neemia 8 : 6 ) Să nu mă mai chemi că nu o să mai viu la voi , e prea mult batjocura din seara asta . Mă simt prost : parcă aș fi participat la o blasfemie . O să mă rog anume să mi se ierte păcatul acesta . Aplauzele sunt total nepotrivite la o întrunire creștină , amintesc de spectacole , de teatru , de sport , de politică și de circ . Acolo se aplaudă ,dar sărbătorile creștine nu au nevoie de aprobarea noastră , noi avem nevoie să fim aprobați .
. --------------------------------------------
. Prin aproximativ 2009 ( deci cu doi ani înainte de dezasocierea de sectă) , eram exasperat de bădărănia aplauzelor în general și a celor de la Cină în special , o impietate pe care numai la secta martorilor am văzut-o .
. Vrînd să le alung m-am adresat celui mai școlit și mai deștept dintre ei : lui Sîntămărian Sorin , jurist și administrator la Spitalul orașului Reghin și avînd poziție proeminentă între martori și reputație excelentă în oraș .
. Înainte să povestesc cum s-a desfășurat cazul aplauzelor , merită să vorbesc puțin despre el . E un clujean căsătorit la Reghin .Lucram amîndoi la spital , eu electrician iar el era atunci merceolog . Angajații care lucrau la întreținere la Spital îl porecleau ”esesistul ” , din cauza inițialelor numelui și pronumelui , care coincid cu literele acelei organizații hitleriste sinistră și se pretează la acel joc odios de litere . Auzeam : ”Atenție ! Vine SS-istul ! ”
- Eu aveam alt joc de cuvinte cu el : îl întrebam : --- Sorin , nu vrei sarin ?( Sarin , precizez aceasta pentru cei care nu știu sau care au uitat , e un gaz toxic folosit de teroriștii din Tokio )
- Nu știu dacă și cît o fi ” evoluat” sau involuat între timp , de cînd am ieșit 
la pensie , însă cînd lucram la spital și ne vedeam aproape zilnic avea spirit birocratic , era un birocrat înăscut și un cinic plin de poante , ironii și replici 
acide . O mostră din cinismele spiritelor lui : cînd i-am spus că am probleme
cu tensiunea mi-a spus : ”Fi calm ! Numai morții nu au tensiune ! ” ceace 
este foarte adevărat dar cu ce consolează ? Și iată ce mi-a răspuns cînd 
i-am reproșat cinismul : ” Cinicul e dur dar spune de foarte multe ori
adevărul ”. Așa este dar despre ce adevăr e vorba ? Despre adevăruri care
nu încălzesc . 
. Ce îmi mai amintesc despre el și caracteristicile lui ? Îi plac anecdotele 
și jocurile de cuvinte ; de la el am însușit expresia ” clică clicoasă ” pe care o folosesc altfel decît el . Altă expresie favorită : ”Le dorim mult succes ! ”
pronunțată ironic .
- Dar îmi amintesc și cum m-a ajutat în niște momente critice ,cum 
m-a fortificat ; m-a întrebat : ”Dumnezeu știe că ești aici ? --- Da ! --- Știe
ce probleme ai ? ” --- Da . --- ”Te -ai rugat ? ” ---- Ca întotdeauna . 
----”Atunci păstrează-ți optimismul nealterat . Dumnezeu este la volan . 
Situația este sub controlul său . Nimic nu se întîmplă peste voia sa . ”
Ce-i drept așa s-a și întîmplat , am trecut cu bine dificultatea . 
. În sfîrșit alt amănunt despre el : susține că el este bărbatul fără ochelari din cartea ” Profeția lui Daniel ”, pagina 279 , jos ; și e adevărat că se aseamănă ca două picături de apă . 
. --------------------------------------
- Deci înainte de Cina din acel an m-am adresat lui , contînd pe bunul lui gust . Și nu m-am înșelat : mi-a spus că nici lui nu-i plăcea că se aplauda la Cină și a fost de acord să intervină .Și îi era ciudă că nu-și putea aminti cine și cînd a început așa impietate .
- I-am povestit și i-am spus : Nu mai invit pe nimeni ! Nu mai vreau să fiu penibil .
----- A fost de acord să intervină : -- Urmează să avem bătrînii o întîlnire pregătitoare pentru Cină și atunci le voi prezenta problema aceasta . Îi cred rezonabili și nu-mi închipui că nu vor fi de acord să le oprim .
. A intervenit .” Dar totuși” , cum ar spune moș Caragiale , ce să vezi ? S- a aplaudat iar ; parțial , timid , fără vlagă , dar s-a repetat bădărănia 
. Cînd ne-am întîlnit i-am spus : 
------- S- a repetat bădărănia ! 
------- Știu , frate Nelu . Îmi pare rău și cred că nu numai mie . Am fost prea optimiști . Prostul gust s-a prins ușor dar dispare mai greu . ” Lupta cu inerția”, cum a spus poetul Labiș .
------ Dar nu e prea mare inerție pentru un obicei nou ?
----- Ăștia-s oamenii , cu ei defilăm . Bătrînii nu-s vinovați : ne-am înțeles să se spună în grupe să nu se mai aplaude . Și ai văzut că la început nu s-a aplaudat ; dar s-au pornit niște unii , doi , trei . . . 
------ Nu au fost unii ci unele ! 
----- Da , mai ales femei , înțeleg mai greu și uită mai repede , ele au început . Și apoi unii le-au imitat , dar nu mai mult de o treime .
------ Dar cum vine asta : coada comandă capul ? 
------ Deocamdată atîta s-a putut . Regret că nu s-a reușit mai bine . Ști cum citim în Biblie : ”Să nu disprețuim începuturile slabe ”. 
. Prostul gust al aplauzelor la Cină s-a repeta și în anii următori , scăzînd încet - încet în intensitate
. Am discutat despre ele și cu un supraveghetor de circumscripție , un italian , în 2011 , cu puțin înainte de a mă dezasocia de sectă : l-am rugat să trimită întrebare la Brooklyn despre aceasta și să - mi telefoneze răspunsul , i-am dat numărul de telefon și nu m- a sunat .
Iar de acum --- nici atît .
. 2012 , cînd eram ieșit de la martori , a fost primul an cînd nu au mai aplaudat la Cină la Reghin ..
-----------------------------------------------------------------------------------.              
.                       . PRIMA FISURĂ ÎN IUBIREA SECTEI MARTORILOR 
- ------------------------------------------------------------------------
. E vorba de momentul cînd am constatat prima oară că iubirea sectei martorilor e doar o teorie . 
A fost în 1974 , în Luduș , cu o ocazie tristă : înmormîntarea unei fete martoră ,o soră de credință , zeloasă , sufletistă și îndrăgită de toți frații și surorile din Reghin și nu numai . Pe tînăra decedată o chema Doina , regret că nu îmi mai amintesc numele de familie . Avusese 19 spre 20 de ani . Și cu ocazia înmormîntării ei s-a întîmplat o surprinză care m-a lecuit de prejudecata superiorității morale a sectei martorilor , în care mă aflam .
- Eram după închisoarea pentru nesupunerea la încorporare și lucram electrician la fosta uzină ”Republica” din Reghin .Și eram optimist , zelos și dornic de progres creștin și nici nu visam ce ”material de studiu” dar și lecție despre creștinism urma să întîlnesc la acea înmormîntare .
- Martorii din Reghin participam la înmormîntarea fetei în Luduș deoarece familia ei locuise în urmă cu cîțiva ani în Reghin ; avea două surori și ele erau martore și mama lor însă tatăl fetelor nu era martor . Părinții lucraseră la CFR , la un canton din sudul orașului Reghin , către Tîrgu - Mureș , acolo răspundeau de ridicarea și coborîtul unei bariere .Apoi după un timp s-au mutat la Luduș unde părinții lucrau tot la CFR . Și acolo s-a întîmplat nenorocirea că Doina s-a îmbolnăvit grav de rinichi , a suferit îngrozitor și apoi a pierdut lupta cu boala , draga de ea .
. Sunt atâția ani de atunci cînd eram tînăr și la fel ca ceilalți frați disponibil ”pentru orice lucrare bună ” --- cum să nu mergem la înmormîntarea ei ? Ne-am fi dus pînă la marginea țării dacă ar fi trebuit ! Eram dornici de activitate creștină și consideram înmormîntarea o ocazie să vedem reacția autorităților , cît ne permit . 
. Îmi zvîcnește inima ca atunci amintindu-mi de acea dimineață de pe timpul dictaturii comuniste (nu mai știu anotimpul ) : am urcat în trenul de Luduș o mare mulțime de martori din Reghin . Și revăd prin ceața amintirii cum am ne-am împărțit prin vagoane ,am format perechi de discuții religioase contradictorii ( ca la Școala teocratică ) și eram volubili și cîntam cu însuflețire deși eram triști ; și puneam mărturie plini de zel tuturor, mai mult inutil , căci cei mai mulți nu vroiau să ne asculte dar noi insistam . 
. Am ajuns înainte de amiază și acolo eu am avut parte de o surpriză plăcută : dintr-una din curțile vecine cu familia Doinei , peste un gard , ne
privea un cunoscut căruia îi pierdusem urma : cunoscutul pastor adventist Varodi Iosif. Îl cunoscusem în urmă cu vreo trei ani în Sanatoriul Toria , mai sus de Băile Balvanyoș , la circa douăzeci de kilometri de Sfîntu -- Gheorghe , județul Covasna . Era la sanatoriu pentru plămîni bolnavi iar eu tot așa : doctorii Spitalului din Reghin îmi găsiseră un litru și jumătate de apă la plămînul drept ( în limbaj medical : pleurezie) , mă trataseră două luni și jumătate și apoi m-au trimis la Stațiunea Toria , unde l-am cunoscut pe Varodi . 
. Cum am ”reușit” să achiziționez acel litru și jumătate de apă la plămîn ? E o povestire ceva mai lungă și care ar merita spusă și s-ar putea să o deapăn cândva , pînă atunci o spun pe scurt : din aprindere de plămîni tratată superficial ! M-am îmbolnăvit la muncă în penitenciarul Satu -- Mare , în 1971 , luna novembrie , pe Șantierul de blocuri pentru sinistrați , făceam instalații electrice , în ploaie rece și măruntă de toamnă , hainele nu mi s-au uscat peste noapte în penitenciarul fără căldură , am lucrat în ele jilave , în apartamente la înălțime , bătute de vînt rece și străbătute de curenți reci ; astfel am intrat în aprindere de plămîni și am ajuns la febră de patruzeci de grade și două linii ! Și am scăpat cu suferințe și injecții de penincilină din două în două ore ! Iar cînd mi-a scăzut temperatura ---” La lucru ! ”
. Acasă , după eliberare din penitenciar oboseam , nu mai aveam rezistență la eforturi , mă încălzeam repede și transpiram ușor --- și nu înțelegeam de ce . Explicația am aflat- o cînd am vrut să mă angajez și am făcut raze la plămîni : un litru și jumătate de apă la plămînul drept ! 
. La sanatoriui Toria am avut discuții multe și interesante cu Varodi și ne-am despărțit mai mult decît în stimă : amical . Însă tot dosind adrese ca să nu-mi fie găsite la vreun control al Miliției oricînd posibil , am pierdut adresa lui și nu -mi închipuiam că îl voi mai revedea vreodată . Dar proverbul ”Se întîlnește deal cu deal darmite om cu om ! ” e adevărat : Varodi domicilia gard în gard cu familia Doinei . Cum să nu crezi în minuni ? Sunt coincidențe ? Au fost și sunt prea multe așa potriveli în viața mea pentru a fi simple coincidențe ! Prea multe coincidențe nu mai sunt coincidențe ci dovezi ale griji iubitoare ale Tatălui ceresc
. Eram foarte surprins , ca și el . Dar urma să am parte de altă surpriză și mai mare , cu reverberații pe viață : prima fisură în ansamblul pretențiilor superiorității morale a iubirii martorilor , prima spărtură în monolitul lor ! Nu anticipez în ce a constat , toate la timpul lor . Revăzîndu-ne după atîta timp , de data aceea în Luduș , m-a poftit în casa lui și nu am putut să îl refuz : a trebuit să intru la el înainte de a intra la casa de jale , pentru care mă deplasasem de la Reghin ! Mi-a arătat biblioteca cu cărți religioase , o bibliotecă bogată , despre care îmi vorbise la sanatoriu , era îndrăgostit de ea , era fala lui . A lăudat frumusețea cîntărilor martorilor , îi plăcea mai ales cîntarea despre Rut .
. Apoi m-am dus la casa ”ceferiștilor”. Și după condoleanțe și discuțiile obișnuite în așa situație , familia și-a exprimat mirarea că îl cunosc pe Varodi și suntem așa de apropiați .
Le-am povestit unde și cum . Și m-au întrebat : 
---- Ți-a spus ce bine ne-au făcut el și biserica adventistă ?
----- Ce bine ? Nu știu despre ce vorbiți !
----- Biserica Ortodoxă a refuzat să ne dea loc de înmormîntare undeva în cimitirul lor decît dacă ne facem ortodocși . El a auzit de problemă și a vorbit cu pastorii Bisericii Adventiste și ei ne- au dat loc fără condiții în cimitirul lor , cu programul nostru biblic . Și așa toate sunt în regulă . 
Le-am spus adevărul , că Iosif nu mi-a spus nimic despre aceasta .
------”Gestul lui e cu atît mai frumos că nu ți s-a lăudat . Sunt niște vecini cum și-ar dori oricine” -- mi- au spus ”ceferiștii ” . 
. Varodi ne-a însoțit la cimitr și am mers discutînd , am discutat mergînd , și a fost atent la program ; și îmi mai amintesc că erau și colege ale Doinei de la locul de muncă (nu îmi amintesc ce loc) cu o frumoasă coroană de flori iar în curte vorbitorul , un tînăr , s-a emoționat atît de tare ( nu din cauza publicului ci vorbind despre cruzimea tragediei ce a lovit-o atît de nedrept pe Doina) încît a izbucnit în plâns și abia și-a revenit să continue . Iar din cîntări îmi amintesc bineînțeles cea despre Rut și superba ” Dați mărire Celui Uns” , cîntare pe care clica clicoasă a J w . org , din Wawrik , a avut grijă , recent , să o deterioreze ! Și îmi mai amintesc că toți participanții , evident --- mai mult sau mai puțin , eram foarte emoționați și lăcrimam gîndind la moartea fetei și la durerea familiei . 
. La întoarcere am venit cu cel mai dezghețat dintre martorii tineri din Reghin , unul din foarte puținii frați cu care m-am înțeles bine mereu și am avut mereu discuții interesante fratele Tîmpa Alexandru , Sandu , de loc din Chiheriu de sus . El avea sub douăzeci de ani iar eu peste .
. Discutam cu Sandu iar frații și surorile de credință cîntau de-a lungul trenului ; discutam dar gîndurile îmi fugeau înapoi la cimitir : eram copleșit de acel gest generos , omenos , creștinesc al adventiștilor . Cum la fel de impresionată a rămas familia îndoliată . Gestul era concret și radicalitatea lui merita scoaterea pălăriei : eram persecutați de regimul comunist , biserica ortodoxă își arătase colții și urmărea alături de primărie și de Securitate ,evoluția lucrurilor și deznodămîntul , au premeditat și încurajat puternic , din umbră ,umilirea noastră = vreun compromis cu biserica ortodoxă sau niște taxe de batjocură ; probabil se bucuraseră tainic anticipat la așa eventualitate , martorii părînd o pradă ușoară ,fără apărare ,victime sigure . Dar adventiștii , cu care am fost totdeauna în concurență necordială , le-au stricat uneltirea : nu numai că produseseră o mare surpriză cu omenia lor dar făcuseră și un act creștinesc curajos ! Eram uimit , ca după o revelație , ca după tragerea unor jaluzele într-o cameră fără lumină ! 
. Dar oare se mai gîndea cineva la acel gest și la cei care l-au făptuit ? Nimic nu-mi arăta așa ceva, nu am auzit nici o remarcă sau mirare : ”Ce căutăm într-un cimitir adventist ?” Nici un martor nu vorbea despre asta iar cei cărora am încercat să le spun peripețiile cazului nu li se părea nimic deosebit , credeau că toate vin de la sine ; iar unul a spus chiar că gestul adventiștilor a fost îngrijirea lui Iehova . O fi fost , dar Dumnezeu a lucrat prin oameni , ceace însemna că binefăcătorii acționaseră ca unelte ale sale și atunci trebuie priviți în altă lumină ,se cuvenea să fie remarcați . Or aprecierea lipsea .
Mă întrebam : oare nici Sandu nu l-a remarcat ? Fiind el băiat deștept și sensibil --- s-a sezizat și impresionat sau nu ? Ia să văd ! Iată dialogul din urmă cu peste patruzeci de ani :
. ---- Sandule, o întrebare de baraj și un test de sinceritate : ce spui de faptul că adventiștii ne-au dat voie în cimitirul lor ?
.------- E foarte frumos din partea lor ! 
. ------- Da , mai ales dacă ținem cont că ne aflăm cu ei în polemici piperate . Dar numai acum urmează testul propriu - zis : Ce crezi tu : dacă religia noastră ar fi fost în situația lor -- ar lăsa ca alte culte să înmormînteze în cimitirul nostru și să -și țină programul lor religios ?
------- Nu ! Nu cred ! S-ar considera interconfesionalism , compromis cu babilonienii . 
.------Sandule , ești sincer . Dar îți dai seama ce înseamnă aceasta ? Să ne amintim de înmormântarea Saarei , Geneza capitolul 23 : fii lui Het i-au oferit lui Avraam loc de îngropare oriunde în cel mai bun loc din mormintele lor ! Avraam a refuzat și le-a cerut să-l convingă pe unul dintre ei , pe Efron , fiul lui Țohar , să-i vîndă peștera Macpela pentru înmormîntare . Iar acela , Efron i-a oferit-o gratuit împreună cu ogorul dimprejur , ceace Avraam a refuzat și a cumpărat-o . Dar rămâne generozitatea , mărinimia locuitorilor din urmă cu patru mii de ani ! Înseamnă că suntem sub nivelul lor în privința iubirii de oameni ,nu numai sub adventiști ci sub nivelul păgânilor din antichitate ! Or fără omenie nu există creștinism . 
. Sandu nu a zis nici Da , nici Ba . Și constatarea aceasta neliniștitoare nu l-a marcat serios , a trecut superficial peste această fisură gravă în ansamblul sectei martorilor , în monolit --- cum atunci să mediteze ce neconsistente sunt cele mai multe din doctrinele lor ? Nu are suflu de alergător pe distanțe lungi !
. Cunoșteam ideile adventiștilor căci aveam două mătuși adventiste și veri și ajunsesem la concluzia că li se potrivea caracterizarea comunistă glumeață ”Băieți buni , dar cu lipsuri ” deoarece predică ”altă evanghelie ”. Dar acea generozitate m-a mișcat atît de tare încît am uitat de inconsistența învățăturilor și explicațiilor lor și am pornit din nou la cercetarea lor , cu mare bunăvoință . Însă totuși nu am devenit adventist deoarece m-am convins iar că apostolii și
primii creștini nu ar fi admis ca adunările să fie tutelate de o femeie , cum fac adventiștii cu Elena Whitte și o numesc ”spiritul profetic” ! Și nu predicau despre Sabat și interziceri de mîncări ci doar contra consumului sîngelui . Și în timp ce vorbesc de păzirea poruncilor participă la războaie ! Da , altruismul lor e de nota 10 însă la calcularea mediei generale se introduc și notele date și altor criterii , la care ei nu corespund ! E regretabil însă ”Cu o rîndunică nu se face primăvară”. 
. Am purtat zeci de ani , tainic , în suflet , această amintire și comparație din care secta cea mai lăudăroasă din lume iese lipsită de omenie elementară ; a fost o rană necicatrizată , ca un spin ; mi-a marcat viața și gîndurile de atunci încoace , m-a zguduit și m-a tulburat profund , a avut ecou prelungit pe zeci de ani , pînă în prezent : m-am gîndit și mă mai gîndesc mereu la ea . Dar mă gîndesc și la nepăsarea elitei guvernatoare a sectei față de martorii și martorele care ar avea nevoie de un azil în care să aibă îngrijirea necesară bătrînilor și neputincioșilor și că nu le pasă de un cimitir , ca să nu fie la răul plac al bădărăniei unor clerici ai religiei majoritare .
. Findcă pînă la urmă contează mai puțin teoria (rece) și cunoștința (relativă ) și rămîne ce a spus Domnul Cristos despre cineva : ” I se va ierta mult pentrucă a iubit mult ” ! Contează enorm generozitatea , să imităm bunătatea Tatălui Ceresc și a Fiului Său Unic care s-a jertfit pentru noi . Restul sunt demagogii , or demagogiile nu satură și nu încălzesc . Cum a zis apostolul Pavel : ”Dacă iubire nu e -- nimic nu e ! ” I Corinteni 13 
-------------------------------------------------------------------------------------
.                          PRETENȚII  NEREZONABILE  LA VOT              
.                          ----------------------------------------------------------
-      În jurul anilor 1980 lucram electrician la uzina metalurgică ” Republica din Reghin .
Și într-unul din acei ani nu știu în care , erau votări Sîmbăta ni s-a cerut să fim
prezenți obligatoriu a doua zi duminica , și am fost amenințați cu amendă usturătoare sau
chiar datul afară din serviciu dacă vom lipsi .Diavolul roșu” lucra viclean deși era
duminică ne-a chemat obligatoriu la lucru pentru ca să ne trimită la vot în timpul programului 
 .      În uzină lucra și ”bătrînul ” Jeno Adorjancare era principalul  între bătrîni . Ne
întîlneam cîteodată întîmplător prin uzină dar atunci l-am căutat ca să fiu sigur ce fac în
a doua zi căci aveam niște dubii I-am spus că mi se pare prea riscant să lipsesc și de la lucru
și de la vot așa că intenționez să mă prezint la muncă dar n-o să mă duc la vot.
 ------ Mi-a răspuns Dar prezența la lucru înseamnă și prezență la vot și ”sclavulne
învață.să nu fim prezenți !
       L-am întrebat pe ce se bazează așa severitate ?
 ----- A adus ca exemplu de necompromis refuzul celor 3 tineri evrei din Babilon .
 .       Însă chiar acolo ( sau aici ) am găsit  argument împotrivă Bine dar ei au fost prezenți
 la locul acelui vot idolatru A contat altceva că nu s-au închinat idolilor ceace putem
 face în cabină acolo e votul propriu -zis și e secret 
 ---- Nu a fost de acord : ”Trebuie să nu fim prezenți ! ” 
-      L-am întrebat  Înseamnă că prezența la locul votului este păcat  Dacă așa stă
problema atunci cei 3 au păcătuit cu prezența Dar nu citim așa ceva 
--- ” Păi desigur că , fiind ei slujbași a trebuit să fie prezenți ”. 
     La fel e și cu noi i-am replicat fiind angajați trebuie să ne prezentăm la lucru Și
findcă  nu li se reproșează  lor --- nu e păcat nici pentru noi .
 ----- Nu a fost de acord  . 
      I-am cerut să-mi spună cum le explic altora motivul sau motivele dublei absențe 
-----Dar nu aveai cu cine discuta Degeaba i-am făcut apel la judecata logică la realism ---  
o ținea langa fără argumente . Iar cînd i-am zis că refuzul fără dovezi înseamnă
fanatism , mi-a spus să fiu atent să nu spun niciodată că frații sunt fanatici !
--------  De acord , dar din acest motiv am părăsit religiile false deoarece nu au argumente
 rezonabile Și acum ne aflăm în aceiași situație !
 .-----  Mi-a răspuns că trebuie să ascultăm explicația sclavuluicăci el înțelege mai bine chestiunea și să ne supunem fără murmur.țin minte această expresie căci atunci am
auzit-o prima dată apropo de robimeasa . A spus că participarea la vot e motiv de
excludere .  
 ---- Dar intră și prezența înparticipare” ? Prezența e la fel de vinovată ca votarea Atunci
de ce nu sunt învinovățiți cei trei tineri ? E clar că nu au fost prezenți din plăcere și nici eu
nu voi merge la lucru din plăcere Și voi face ca ei nu voi vota 
------Nu mi-a răspuns și am continuat 
-     Cred  că frații noștrii ar trebui să ne spună pe ce bază a ajuns la aceste concluzii 
nu asta le cerem noi sectanților cu care ne contrazicem Am învăța să judecăm mai bine și
 am putea să îi ajutăm și pe alții .     .
-       Robului ” îi era ușor să afișeze severitate absurdă și să fie intransigent de la 10 000 de
 kilometri din SUA unde  riscurile erau  zero .” Robul ” nu numai că fabrica interpretări
false dar avea și pretenții nebiblice , cum  e cazul transfuziei .
. -    Urmarea : am fost la lucru duminica dar am făcut cum m-a ajutat Dumnezeu și nu am
fost la vot Nu l-am văzut pe bătrînul ” iar cînd ne-am reîntîlnit , după cîteva zile 
nu m-a întrebat nimica lăsat lucrurile ” în coadă de pește ”.   
.       Însă aceasta nu înseamnă că sunt neclare pentru cercetătorii onești ai Bibliei nu-i așa 
cititorule ? Tit  1 : 15      
----------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------
.                 Nu  C E D A  !
--- anonimă ---
Nu ceda cum bate vîntul 
chiar de-ar tremura pămîntul ,
cum stejarul nu se-nclină 
dacă are rădăcină .
Nu ceda 
---------------------------------------
Nu ceda cînd ţi se cere 
laşitate şi tăcere 
oricîţi ar lovi în tine
dacă şti ce este bine !
Nu ceda 
----------------------------------
Nu ceda din alergat 
dacă alţii- au renunţat !
Gloatelor să nu cedezi 
dacă vrei să--naintezi !
Nu ceda !
---------------------------------
Nu ceda din înălţime !
Nu merge după mulţime 
deoarece te trage-n jos !
Tu urmează-l pe Cristos !
Nu ceda !
-----------------------------------
Nu ceda căci şti ce-i bine 
calea-ngustă a o ţine !
Oricît ar fi de greu 
dacă crezi în Dumnezeu 
nu ceda !   
--------------------------------------------
-------------------------------------------


 .                ----CÎNTAREA  VECHE  NUMĂRUL 111
.                     -------------------------------------------------------
.                MÎNDRĂ  CORABIA  , MEȘTER  CÎRMACIUL”
.               -------------------------------------------------------------------

.      PRIN 1996 ÎN TIMP  CE CÎNTAM CU MARTORII DIN REGHIN LA UN PROGRAM  AL SECTEI CÎNTAREA NUMĂRUL 111 DIN CARTEA APĂRUTĂ ÎN 1992 AM AVUT O MICĂ  REVELAȚIE .
.     VERSURILE CÎNTĂRII EXPRIMĂ O ÎNCREDERE NEȚĂRMUITĂ ÎN SUPERIORITATEA  IDEILOR  TEORETIZATE  DE IDE-OLOGII SECTEI ȘI APROBAREA LOR DE DUMNEZEU. ȘI MARTORII CÎNTAU CU MARE CONVINGERE .
ÎNSĂ EU TRECEAM PRINTR-O PERIOADĂ SPIRITUALĂ DIFICILĂ FĂCUSEM NIȘTE CONSTATĂRI NELINIȘTITOARECHIAR ALARMANTE DESPRE NECONSISTENȚA ÎNVĂȚĂTURILOR SECTEI ȘI DE ACEEA DEVENISEM MULT MAI ATENT LA ORICE EXPRIMĂRI LA TEXTELE CÎNTĂRILOR ȘI LA AFIRMAȚIILE VORBITORILOR ȘI ACEASTĂ CÎNTARE CÎNTAREA VECHE NUMĂRUL 111 M-A SERVIT DIN PLIN ÎN ACEST SENS // PE CONTRASENS . . .       
.    IAT--O :

.    LUMINA DEVINE TOT MAI STRĂLUCITOARE 
.   ---------------------------------------------------------------------- 

.  1. ” Viu din Scripturi lumina strălucește
și-n strălucire crește  marea Zi vestind .
Dezvăluit Regatu-i prin lumină ,
la Dumnezeu să vină toți , chemați fiind .
Mult timp falsa închinare
ne-a ținut ca-ntr-o -nchisoare .
Timpul sosi ,
e-a   Domnului Zi ”.
Pur adevăr țîșni ca razele-n zori ,
cei drepți fiind scăldați toți în divine lumini ,
divine lumini .
.
  2 Crește acum lumina spre dreptate ,  
Iehova o împarte , grijă el purtînd .
Sens pur și clar acum el revelează ,
poporu-și modelează cu-adevărul sfînt .
Imperfecți  fiind ni se pare 
uneori că-i vreo eroare .
 Clarificări 
 vin prin adevăr .
În ajutor ne dă lumină multă ,
lumină glorioasă dă , mai viu strălucind ,
mai viu strălucind .  
.---- AȘA CÎNTAM CĂ NU SUNT erori ” ÎN ” HRANA SPIRITUALĂ DOAR ” ni se pare
 DEOARECE SUNTEM  imperfecți . ADICĂ DACĂ AM FI PERFECȚI AM VEDEA CĂ TOTUL ERA EXCELENT ERORILE  ERAU NUMAI  ÎN  CAPUL NOSTRU UNDE MAI AUZEAM  AȘA DEMAGOGIE ȘI TUPEU ? LA COMUNIȘTI ȘI LA CLERICII  DIVERSELOR CULTE RELIGIOASE  DIFERAU DOAR COSTUMELE 
.     MERSIWTS DAR CE FACEȚI CU STRIGAREA VOASTRĂ DEGEABA SĂRIȚI 
LUPUL !”=  AȘTEPTAREA PENIBILĂ DIN 1975 ? PESTE 600. 000 AU PĂRĂSIT SECTA  DEOARECE PROFEȚIA CĂ VA VENI ARMAGHEDONUL S-A DOVEDIT MINCINOASĂ !
 AȚI FOST NUMIȚI MARTORI MINCINOȘI  ȘI PROFEȚI FALȘI ” ȘI VI S-A APLICAT
 Deuteronom 18 : 22 Proverbe 19 : 5 ȘI SUNTEȚI  NUMIȚI  CAMPIONII  RATANGIILOR ” 
ȘI APOSTOLI  AI DEZICERII ” DEOARECE NU A FOST PRIMA ISPRAVĂ DE ACEST FEL
PE LÎNGĂ MULTE ALTE NĂZBÎTII , DOCTRINARE , ALE MÎZGĂLICILOR SECTEI .
----- ” Clarificări 
  vin prin adevăr ”. DA DE UNDE CLARIFICĂRILE VIN DIN CAUZA DEMASCĂRILOR  ȘI IRONIILOR  OBSERVATORILOR  MARTORI  SAU NEMARTORI !  
.      TOTUȘI MARTORII-NERUMEGĂTORI CÎNTAU CREDULI :  
.  3 Pe-al nostru drum lumina luminează
ca soarele -n amiază pe un cer senin .
E Dumnezeu cel ce iluminează ,
 motive-ndepărtează de plîns și suspin .
 Griji nicicînd noi nu ne facem ,
prompt spre adevăr ne-ntoarcem .
Calea-i urmăm ,
n-o abandonăm .
Căci a țîșnit lumina și va crește .
Cei drepți tresaltă că-i lumina clară mereu 
mai clară mereu ”.

.-------- ” motive ndepărtează de plîns  și suspin ” .  ERAM  FERIȚI MIRACULOS DE ÎNGRIJORĂRI MINCIUNĂ !
.-------  Griji nicicînd noi nu ne facem ”.  ALTĂ  GOGONATĂ SE APROPIA  ANUL 2000 ȘI
GRIJILE TUTUROR VENEAU MAI MULTE DECÎT ORICÎND CREȘTEAU ÎN CASCADĂ .
.-------MĂ ÎNTREBAM Lumină mai clară  ÎN  SECTA MARTORILOR CUM AR PUTEA FI CÎT TIMP NU ÎL MENȚIONEAZĂ ÎN CÎNTARE  PE DOMNUL ISUS LUMINA  LUMII  ?
 IOAN  8 : 12  ACESTA ESTE CEL MAI PROST OBICEI  ALCASEI” WTS O LOVITURĂ DE COPITĂ DE MĂGAR DEJA ȘTIUTĂ ÎN LUNGUL ȘI  ÎN LATUL  PLANETEI O VEȘNICĂ RUȘINE SĂ NU ÎL MENȚIONEZI PE MÎNTUITORUL ÎNTR-O CÎNTARE  DE JUBILARE  ESTE O MITOCĂNIE  DE NEIERTAT A ACESTEI SECTE TRUFAȘĂ !
.    APOI CÎNTAREA SECTANȚILOR MI-A ADUS ÎN URECHI  POEZIA” ȚARA” PUBLICATĂ CU PESTE 20 DE ANI ÎNAINTE , ÎN 1970 , DE POETUL ROMÂN  ZAHARIA STANCU ÎN VOLUMUL ” CÎNTEC ȘOPTIT ”, O POEZIE PE CARE O ÎNCHEIA LA FEL DE OPTIMIST , DE MINCINOS ȘI DE GREȚOS IATĂ FINALUL POEZIEI COMUNISTE CARE FĂCEA ȘI FACE ÎN CONTINUARE PERECHE CU DEMAGOGIA ȘI  NAUFRAGIUL SECTEI  MARTORILOR ȘI A CÂNTĂRII  LOR  MINCINOASE   :  

” SUB CER ALBASTRU PE ALBASTRU OCEAN 
CORABIA NOASTRĂ ALEARGĂ - NAINTE  
MÎNDRĂ ALEARGĂ- NAINTE 
SPRE VIITOR , SPRE COMUNISM ALEARGĂ . . . 
.               ---------------------
PRIELNIC E VÎNTUL MEȘTER  CÎRMACIUL  .
MÎNDRĂ CORABIA . . .MEȘTER  CÎRMACIUL .”

.-----  VERSURILE POEZIEI LUI STANCU MI-AU RĂSUNAT BRUSC ȘI CLAR ÎN
URECHI NECHEMATE DEODATĂ CU ALE CÎNTĂRII  SECTEI MARTORILOR !
DE CE ? DIN CAUZA ASEMĂNĂRII DEMAGOGIEI LOR EA , LĂUDĂROȘENIA
AMBELOR , MI-AU IMPUS PARALELA POETUL VORBEA PRĂPĂSTII  DE
INCONȘTIENT ȘI LA FEL DE INCONȘTIENȚI ERAU ȘI TEXTIERII SECTEI
 MARTORILOR EXPRIMÎNDU-SE  LA FEL DE OPTIMIȘTI IN POFIDA REALITĂȚII
CRUNTE DE PE TEREN CARE ÎI CONTRAZICEA      
.------ ” Spre viitor  aleargă ” =  ÎN 1996 COMUNISMUL NU MAI ALEARGA 
NICI MĂCAR NU SE MAI TÎRA , FUSESE ELIMINAT DIN CONCURS DAR
ORGANIZAȚIA MARTORILOR MAI SPERA CĂ VA DREGE CUMVA TĂRĂȘENIA
 ÎN JURUL LUI 2000 CĂ  GENERAȚIA DIN 1914 VA VEDEA ARMAGHEDONUL ȘI
VA FI RĂPITĂ NU S-AU ÎMPLINIT NICIUNA DIN ACESTE AȘTEPTĂRI ȘI ACUM
SE TÎRĂȘTE ÎMPLETICITĂ  SCHIMBĂ IAR TOATE EXPLICAȚIILE DEOARECE
 NU CORESPUND AU SCHIMBAT DOGMA LUI  RUTHERFORD CĂ ÎN 1935 S-A
TERMINAT ALEGEREA CELOR 144000 CARE SUNT” UNȘI CU SPIRIT SFÎNT ”, 
AU SCHIMBAT-O DEOARECE NU MAI AVEAU UNȘI ” PENTRU PREDAREA
 ȘTAFETEI .
  ------ ”Prielnic e  vîntul  ” ? TOCMAI DIMPOTRIVĂ A VENIT URAGANUL
DESFINȚĂRII COMUNISMULUI ÎN 1989 POETUL ERA MORT ȘI
REVOLUȚIONARII” CÎND I-AU GĂSIT PORTRETUL ÎN TABLOURILE DE PE
PEREȚII  PARTIDULUI ȘI GUVERNULUI COMUNIST DE LA  BUCUREȘTI  ---
 L-AU ÎNTORS CU FAȚA LA PERETE ! . . .  
.      SECTA MARTORILOR  CU DEZAMĂGIREA AȘTEPTĂRII DESPRE GENERAȚIA 1914 AU RĂMAS IAR MINCINOȘI GENERAȚIA  DIN ELASTIC  LI S-A
 TRANSFORMAT  ÎN GENERAȚIE DIN BUCĂȚI ” !  
.------ ”Mîndră corabia , meșter cîrmaciul  CEAUȘESCU ERA UN ORBETE , 
UN PARANOIC RUPT DE REALITATE CARE A SFÎRȘIT ÎMPUȘCAT CA UN
 ANIMAL SĂLBATIC” IAR CORABIA A AJUNS DE JAF .    
.     LA FEL SITUAȚIA SECTEI MARTORILOR TINDE SĂ IASĂ DE SUB CONTROL 
CREȘTE NUMĂRUL  CELOR CARE SE ÎMPĂRTĂȘESC FĂRĂ ACORDUL CLICII TIRANICE SE INSTALEAZĂ SPIRITUL LUMESC PEDOFILIA , CONFUZIA ,
 DERUTA PANICA VIITORUL CAPĂTĂ CONTUR DE  FUNDĂTURĂ NEAGRĂ .
.     AM RĂMAS UIMIT CĂ NICI UN MARTOR  NU TRESĂREA NU SE SEZIZA .
 TOTUȘI  ISTORIA LOR S-A DESFĂȘURAT ȘI CONTINUĂ SĂ SE DEPENE LA FEL
 DE TRIST CA LA CĂDEREA SISTEMULUI  COMUNIST .       
.                                            ---------------------------------------
.    SECTANȚILOR PĂCAT DE MELODIA FRUMOASĂ DAR EA NU VĂ VA
SALVA CORABIA DIN DERIVĂ VÎNTUL NU VĂ E PRIELNIC MINCIUNILE ---
 TOT MAI INSUPORTABILE CÎRMACIUL E UN NEPRICEPUT PATENTAT 
REPETĂ NAUFRAGIUL TITANICULUI  ȘI AL COMUNISMULUI 
ȘI VEȚI  PĂȚI CA ACEL POET COMUNIST VEȚI FI ÎNTORȘI CU FAȚA LA
PERETE DE CE ?  DEOARECE VESTIȚI ”ALTĂ EVANGHELIE” ! . . . 
---------------------------------------------
---------------------------------------------        
------  din revista ” Treziți-vă ” din 2012 iunie paginile 24 și 25  

.     RECLAMĂ PENTRU CAMPIONATUL EUROPEAN DE  FOTBAL !   

.        EURO 2012 — un eveniment istoric
VĂ PLAC meciurile de fotbal? Le urmăriţi cu plăcere sau chiar jucaţi fotbal? Dacă da, probabil aţi aflat deja despre EURO 2012 organizat de UEFA (Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal). Meciul de deschidere va avea loc la Varşovia (Polonia) pe 8 iunie, iar finala se va desfăşura pe 1 iulie la Kiev (Ucraina). Dar ce pregătiri s-au făcut pentru acest campionat european de fotbal? Şi de ce este acesta un eveniment istoric?
.  „Împreună creăm istoria“
Campionatele europene de fotbal se organizează din patru în patru ani, încă din 1960. Între ţările care au găzduit astfel de meciuri se numără Anglia, Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Iugoslavia, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia.
În acest an, turneul final va fi găzduit de Polonia şi Ucraina. În Polonia, meciurile se vor disputa în oraşele Gdańsk, Poznan, Varşovia şi Wroclaw, iar în Ucraina, în Doneţk, Harkov, Kiev şi Lvov.
Potrivit UEFA, „aceasta este a treia oară când un turneu final este găzduit de două ţări (după Belgia/Olanda în 2000 [şi] Austria/Elveţia în 2008)“. Cu toate acestea, EURO 2012 este un eveniment istoric. În ce sens? Turneul final nu reprezintă doar punctul culminant al colaborării intense dintre cele două ţări-gazdă şi organizatorii campionatului, ci şi primul turneu ţinut în Europa Centrală şi Răsăriteană. Nu este de mirare, aşadar, că sloganul oficial al evenimentului din acest an este „Împreună creăm istoria“.
Pregătiri
Fireşte, una dintre cele mai importante pregătiri în vederea unui meci este obţinerea unei arene sportive adecvate. În acest scop, oraşele-gazdă Poznan şi Harkov şi-au renovat stadioanele, în timp ce în celelalte şase oraşe s-au construit stadioane noi. Se estimează că numărul spectatorilor ce vor umple aceste arene sportive va fi de 358 000.
Anticipându-se o prezenţă atât de mare, oraşele-gazdă au luat multe măsuri de precauţie în vederea bunei desfăşurări a evenimentului. Mii de angajaţi ai serviciilor de securitate se pregătesc intens în acest sens. Potrivit serviciului de presă Science & Scholarship in Poland, aceasta presupune „aplicarea unor planuri de siguranţă în cadrul a 140 de proiecte ce cuprind . . . controlul maselor, crearea unor zone de securitate şi cooperarea cu echipele de securitate străine“.
De ce este necesară luarea atâtor măsuri? În primul rând, autorităţile sunt conştiente că evenimentele sportive de anvergură pot fi ţinte ale atacurilor teroriste. În al doilea rând, unii suporteri scandalagii pot constitui o ameninţare la adresa altora, aşa cum au demonstrat-o multe incidente violente şi acte de huliganism din trecut.
Un punct de vedere echilibrat
Din nefericire, mulţi microbişti îşi duc pasiunea pentru sport până la extrem. „Când echipa mea [de fotbal] o ţine numai într-un eşec, mă simt nefericit şi neîmplinit“, afirmă un fan. „Sincer, cred că, dacă am fi în pragul unui război nuclear, cea mai mare îngrijorare a mea ar fi ca meciurile din weekendul următor să nu aibă de suferit.“
Iată însă ce punct de vedere echilibrat cu privire la destindere găsim într-o carte străveche plină de înţelepciune, şi anume Biblia. Ea recunoaşte valoarea destinderii sănătoase, afirmând că există „un timp pentru a râde . . . şi un timp pentru a juca“ (Eclesiastul 3:1–4). Biblia, totuşi, încurajează moderaţia (1 Timotei 3:2, 11). Aşadar, când decidem în jurul cărui lucru vrem să graviteze viaţa noastră, ar fi înţelept să urmăm sfatul Bibliei de ‘a ne asigura de lucrurile mai importante’ (Filipeni 1:10).
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 25]
FUMATUL INTERZIS LA EURO 2012
La 20 octombrie 2011, UEFA a anunţat că „fumatul, precum şi promovarea şi comercializarea produselor din tutun vor fi interzise pe toate stadioanele care vor găzdui meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2012“. Motivul? „Un campionat european fără fumat înseamnă respectarea sănătăţii spectatorilor noştri şi a tuturor celor implicaţi în acest turneu“, a declarat preşedintele UEFA, Michel Platini. Comisarul european Androulla Vassiliou a salutat interdicţia şi a îndemnat oraşele-gazdă să extindă zonele în care se aplică interdicţia, în aşa fel încât să cuprindă şi transportul public şi restaurantele. „Fotbalul şi sportul înseamnă sănătate şi performanţă, iar tutunul reprezintă exact opusul; acestea pur şi simplu nu se potrivesc“, a afirmat Vassiliou.
[Harta de la pagina 24]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
POLONIA
VARŞOVIA
Gdańsk
Poznan
Wroclaw
UCRAINA
KIEV
Lvov
Harkov
Doneţk
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Finala EURO 2008 dintre Germania şi Spania, disputată pe Stadionul Ernst Happel din Viena (Austria)
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Stadionul Olimpic din Kiev (Ucraina)
[Provenienţa fotografiilor de la paginile 24, 25]
Paginile 24 şi 25, ambele fotografii: Getty Images

.     Ce legătură are trezirea spirituală creștină cu patimile naționaliste și șovine și pariurile --- manifestări care trezesc fiara din om la meciurile și campionatele de fotbal Niciuna Ba chiar dimpotrivă : o alungă ! alungă curăția nepieritoare a duhului blînd și liniștit care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” ( 1 Petru 3 : 4 )
.      Totuși ” Treziți- vă ” își declasează titlul intrînd în troacalor !
Auziți cum îi citează ” Împreună creăm istorie ”. Da crează istorie --
dar ce fel de istorie Cu evenimente de doi bani     
.      Alt exemplu întreabă :” Vă plac meciurile de fotbal ?” Ar întreba vreun apostol așa ceva Halal de hal de hrană spirituală ”! 
.      Încă o lovitură cu stîngul în dreptul e subtitlul :Pregătiri”.
Eu vă credeam preocupați de pregătirea pe care o citim în Efeseni 6 :14  = ” Stați dar gata avînd mijlocul încins cu adevărul îmbrăcați cu platoșa neprihănirii ”. Dar voi aveți alte interese vă pregătiți pentru altceva : în viitor o să le faceți reclamă campionatelor de lupte și meciurilor de box . .  
-------------------------------------------- 
--------------------------------------------  



.           DE -ALE  LUI GÎGĂ DIN BROOKLYN 
. -----------------------------------------------------
.           Din revista” Săraca veghere ”
------------------------------------------------------------------
---- în 2008 , novembrie 15 , pagina 12 , paragraful 1 :
. -----------------------------------------------------------------------
. Iată de ce, aceia care s-au îndepărtat de turma lui DUMNEZEU , dar care vor să fie aprobaţi de IEHOVA , trebuie ‘să se trezească’ şi să se întoarcă acum! Romani 13 :11
-----------------------------------------------------------------------------------------------
---- în 2007 , martie 1 , pagina 24 , în paragrafele 17 și 18 : .
. 17 ) . . . . . ” chiar dacă pe moment noi nu ne dăm seama, îngerii înlătură obstacolele din calea serviciului nostru pentru DUMNEZEU şi ne feresc de lucrurile care ne-ar putea pune în pericol prietenia cu IEHOVA ” .
----------------------------------------------------------------------....
18 ) . . . . . ” îngerul lui DUMNEZEU îşi aşază tabăra numai „în jurul celor ce se tem de IEHOVA “.
-----------------------------------------------------------
----- februarie 1 , pagina 18 , paragraful 6 = subtitlul : .
. IEHOVA îl răsplăteşte pe un etiopian temător de Dumnezeu
-----------------------------------------------------------------
-------februarie 1 , pagina 20 , paragraful 12 : . 12 ) . . . . . . ” Străduindu-ne să evităm lucrurile care îi displac lui IEHOVA, ne păstrăm conştiinţa curată, dar şi bucuria de a şti că suntem aprobaţi de DUMNEZEU.”.
------------------------------------------------------------------------
. --- în 2006 , iulie 1 pagina 28 paragraful 9 :
. ----------------------------------------------------
. 9 )IEHOVA putea să ne creeze asemenea unor roboţi, să ne programeze să înfăptuim voinţa sa şi să nu putem lua singuri decizii. Însă DUMNEZEU ne-a onorat înzestrându-ne cu liber arbitru. DUMNEZEUL nostru doreşte ca fiinţele raţionale create de el să i se supună de bunăvoie. El se bucură când vede oameni tineri şi vârstnici care îi slujesc din iubire. Cel mai bun exemplu de supunere plină de iubire faţă de voinţa lui DUMNEZEU este Fiul său unic-născut, despre care IEHOVA a spus : „ Acesta este Fiul meu, cel iubit . . . . . ”
------------------------------------------------------------------------------------------------------
---------în 2006 , februarie 1 , pagina 19, paragraful 7 :
. ------------------------------------------------------
. 7 ) Cei care refuză cu încăpăţânare să se întoarcă de la căile lor rele vor fi distruşi de IEHOVA . Totuşi, DUMNEZEU nu-şi găseşte plăcerea în moartea celor răi .
-----------------------------------------------------------------
----- în 2005 , aprilie 15 , pagina 14 , paragraful 21 :
. --------------------------------------------------------------
21 ) . . . . . ei nu au reușit și nu vor reuși niciodată să îi extermine pe martorii lui IEHOVA care se încred în DUMNEZEU .Datorită cuvântului lui DUMNEZEU avem motive întemeiate să ne încredem în IEHOVA ”.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
----- în 2000 iulie 1 pagina 13 paragraful 21 a :
. ------------------------------------------------------
. ”IEHOVA ne dă spiritul său și ne pune la dispoziție sabia duhului = cuvântul lui DUMNEZEU ”.
.. ---------------------------------------------------------------------------------------------------
. Observați ce fac ide-ologii ignoranți ai acestei secte : dau impresia că DUMNEZEU și IEHOVA sunt două persoane , persoane diferite ! Iată cine vrea să ne deie lecții de exprimare ,de gîndire și mai ales de închinare : niște agramați care nu știu să se exprime și să gîndească !
Napoleon considera criminali asemenea iresponsabili spunînd : ” E o crimă să practici o meserie pe care nu o cunoști ! ” Și sunt sub blestem biblic ! Ieremia 48 :10 = ”Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea lui Iehova ! ”
. Putem exclama ca paznicii din Evul Mediu : ” Au intrat barbarii în cetate !
----------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------
.                  NEGRU  PE  ALB   DĂ  NEGRU !                                                         
.                CITIREA BIBLIEI --- DUPĂ CITIREA PUBLICAȚIILOR SECTEI  ! . . .   
.                                    ----------------------------------------------------------------
.   În revista Turnul de veghe” din 2000 octombrie 1 pagina 10 paragraful 9 :                
.     Înţeleptul rege Solomon a scris: „Ţine seama de avertismentul: pentru facerea multor cărţi nu există sfârşit, iar a te dedica mult lor este obositor pentru carne“ (Eclesiastul 12:12NW). S-⁠ar mai putea adăuga că citirea multor cărţi editate în prezent nu numai că este obositoare pentru carne, dar, spunând lucrurilor pe nume, este şi periculoasă pentru minte. Aşadar, este important să fim selectivi. PE LÎNGĂ PUBLICAȚIILE NOASTRE CE ANALIZEAZĂ BIBLIA , NOI TREBUIE SĂ CITIM ȘI BIBLIA . Fondatorul acestei reviste a scris cititorilor săi următoarele: „Să nu uităm niciodată că Biblia este Standardul nostru şi că oricare ar fi auxiliarele pe care ni le dă Dumnezeu ele nu sunt decât «auxiliare», nu înlocuitoare ale Bibliei“.* Prin urmare, deşi nu neglijăm publicaţiile bazate pe Biblie, trebuie să citim şi Biblia.
------------------------------------------
----------------------------------
. ----------------- ” C I N E   Z I C E ------  Ă L A   Î I ” !                
.                            Evitați capcana  propagandei !  
.             „ Naivul crede ușor orice .“ Proverbe 14 :15 
-----------------   Articol din revista ” Treziți-vă ”  22  iunie 2000 ,  paginile 9 - 11  
------------------------------------------------------------------------------------------------------ 
EDUCAŢIA şi propaganda sunt două lucruri diferite — total diferite. Prin educaţie ni se arată cum să gândim. Propaganda ne spune ce să gândim. Pedagogii buni prezintă toate faţetele unei probleme şi încurajează purtarea discuţiilor. Propagandiştii îşi impun mereu punctul de vedere şi descurajează purtarea discuţiilor. Deseori, adevăratele lor motivaţii nu sunt evidente. Ei „cern“ faptele, exploatându-le pe cele care le sunt utile şi ascunzându-le pe celelalte. De asemenea, ei denaturează şi răstălmăcesc faptele, devenind specialişti în folosirea minciunilor şi a informaţiilor pe jumătate adevărate. Ţinta lor sunt sentimentele noastre, nu gândirea logică.
Propagandiştii se asigură că mesajul lor pare corect şi moral şi că vă face să vă simţiţi importanţi şi vă dă sentimentul apartenenţei în cazul în care îl veţi urma. Sunteţi inteligenţi, nu sunteţi singuri, vă simţiţi bine şi în siguranţă — zic ei.
Cum vă puteţi păzi de acest gen de oameni despre care Biblia spune că „vorbesc fără folos şi sunt amăgitori“ (Tit 1:10)? Dacă veţi cunoaşte bine câteva dintre şiretlicurile lor, le veţi putea evalua mai uşor mesajele sau informaţiile. În continuare vă prezentăm câteva modalităţi prin care puteţi face acest lucru.
.     Fiţi selectivi: O persoană receptivă la tot ce i se spune ar putea fi asemănată cu o conductă prin care poate trece orice — chiar şi apele reziduale. Nimeni nu vrea să-şi contamineze mintea cu substanţe toxice. Solomon, rege şi pedagog din antichitate, a dat următorul avertisment: „Omul simplu [lipsit de experienţă, crede orice cuvânt, dar omul prevăzător ia seama bine cum merge“ (Proverbele 14:15). Prin urmare, trebuie să fim selectivi. Trebuie să examinăm toate informaţiile care ne sunt prezentate, stabilind ce să acceptăm şi ce nu.
Totuşi, nu vrem să fim înguşti la minte şi să refuzăm să luăm în considerare faptele care ne pot îmbunătăţi modul de gândire. Cum putem găsi un echilibru? Adoptând un etalon care să ne ajute să „măsurăm“ fiecare informaţie nouă. În acest sens, un creştin dispune de o sursă de mare înţelepciune. El are Biblia, care este un ghid sigur pentru gândirea sa. Pe de o parte, este o persoană receptivă, adică dispusă să primească informaţii noi. El cântăreşte bine aceste informaţii, comparându-le cu etalonul biblic, iar informaţiile adevărate le „introduce“ în modul lui de a gândi. Pe de altă parte, el sesizează pericolul pe care îl prezintă o informaţie ce diferă complet de valorile sale bazate pe Biblie.
Folosiţi-vă discernământul: Discernământul este „facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca şi a aprecia lucrurile la justa lor valoare“. O persoană care are discernământ sesizează subtilităţile unor idei şi judecă corect lucrurile.
Folosindu-ne discernământul, îi vom putea recunoaşte pe cei care, cu „vorbiri dulci şi amăgitoare“, caută să ‘înşele inimile celor lesne crezători’ (Romani 16:18). Discernământul vă va ajuta să nu luaţi în seamă informaţiile inutile sau faptele înşelătoare şi să sesizaţi esenţa unui lucru. Dar cum vă puteţi da seama dacă e vorba de o înşelăciune?
.    Verificaţi informaţiile: „Iubiţilor, să nu credeţi orice exprimare inspirată, ci verificaţi exprimările inspirate“, a spus Ioan, un învăţător creştin din secolul I (1 Ioan 4:1NW). Unii oameni din zilele noastre sunt ca nişte bureţi: absorb toate informaţiile pe care le aud. Nu e deloc greu să preluăm ideile care se vehiculează în jurul nostru.
Însă e mult mai bine ca fiecare personal să decidă cu ce anume îşi va hrăni mintea. Se zice că suntem ceea ce mâncăm, iar această zicală se poate aplica şi la lucrurile cu care ne hrănim mintea. Indiferent ce citiţi, vizionaţi sau ascultaţi, verificaţi informaţiile ca să vedeţi dacă este vorba de idei cu conotaţii propagandistice sau de informaţii adevărate.
În plus, dacă dorim să nu avem prejudecăţi, trebuie să fim dispuşi să ne testăm încontinuu propriile păreri pe măsură ce asimilăm noi informaţii. Trebuie să înţelegem că, la urma urmei, nu sunt decât nişte păreri. Ele sunt demne de încredere în funcţie de veridicitatea faptelor, de calitatea modului nostru de a gândi şi de normele sau valorile pe care dorim să le aplicăm.
.    Puneţi-vă întrebări: După cum am văzut, azi există mulţi oameni care ar dori ‘să ne înşele prin cuvinte înduplecătoare [argumente convingătoare, NW]’ (Coloseni 2:4). Prin urmare, când ni se prezintă argumente convingătoare, ar trebui să ne punem câteva întrebări .
.Pentru început încercaţi să vedeţi dacă nu cumva există prejudecăţi. Ce motivaţie stă la baza mesajului? Conţine o mulţime de epitete injurioase şi de cuvinte insidioase? Dacă da, de ce? Eliminând limbajul insidios, ce valoare mai are mesajul? În plus, dacă este posibil, încercaţi să aflaţi ce reputaţie au cei care vorbesc. Sunt ei cunoscuţi ca persoane care spun adevărul? Dacă se face referire la diverse „autorităţi în materie“ sau „lucrări de referinţă“, despre cine sau ce este vorba? Ce motive aveţi să consideraţi că persoana — organizaţia sau lucrarea — respectivă deţine cunoştinţe de specialitate sau informaţii demne de încredere în legătură cu subiectul în discuţie? Dacă sesizaţi că se face apel la sentimente, întrebaţi-vă: Privit la rece, care este valoarea mesajului?
.    Nu vă luaţi după mulţime: Înţelegând că ceea ce cred toţi nu e neapărat şi corect, veţi putea găsi tăria să gândiţi diferit. Chiar dacă s-ar părea că toţi ceilalţi gândesc la fel, înseamnă oare că şi voi trebuie să gândiţi ca ei? Părerea generală nu este un barometru care indică adevărul. De-a lungul secolelor, tot felul de idei s-au bucurat de popularitate, iar mai târziu s-a dovedit că erau greşite. Însă tendinţa de a urma mulţimea există şi azi. Porunca dată în Exodul 23:2 constituie un bun principiu: „Să nu te iei după mulţime ca să faci rău“.
Cunoştinţa adevărată contra propagandei
S-a menţionat mai înainte că Biblia constituie un ghid sigur pentru o gândire limpede. Martorii lui Iehova sunt întru totul de acord cu afirmaţia lui Isus adresată lui Dumnezeu: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17:17). Aceste cuvinte sunt adevărate deoarece Dumnezeu, Autorul Bibliei, este „Dumnezeul adevărului“. — Psalmul 31:5.
Într-adevăr, în această eră a propagandei sofisticate ne putem îndrepta cu încredere spre Cuvântul lui Iehova ca fiind sursa adevărului. Acesta ne va păzi în cele din urmă de cei care vor ‘să ne exploateze prin cuvinte prefăcute’. — 2 Petru 2:3 
Discernământul vă va ajuta să nu luaţi în seamă informaţiile inutile sau înşelătoare .
Verificaţi tot ce citiţi, vizionaţi sau ascultaţi ca să vedeţi dacă este vorba de o informaţie adevărată Ideile larg răspândite nu sunt întotdeauna demne de încredere . Ne putem îndrepta cu încredere spre Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind sursa adevărului .
------------------------------------------------
-------------------------------------------------
.           ORICE  CREȘTIN  ARE  DREPT  SĂ VIZITEZE UN  EXCLUS  !
.            --------------------------------------------------------------------------------
-Iacov 5:19,20-Fraţilor,dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr şi-l întoarce un altul,să ştiţi căcine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui,va mîntui un suflet de la moarte şi va acoperii o sumedenie de păcate.
    Conform acestui text oricare creştin poate să ajute la recuperarea unui căzut de la credinţă,ajutorul oricui e binevenit.
    Dar conform regulilor organizaţiei martorilor lui Iehova numai bătrînii(presbiterii) au voie să încerce să-l readucă pelinia de plutire,ceilalţi nu au voie să-l salute sau să converseze cu el ! Atunci cum ar putea să îl ajute ? 
---------------------------------------------------
--------------------------------------------------- 
 .                  NU TREBUIE CARTE  DE  ORGANIZARE A CREȘTINILOR  !                         .                          BIBLIA  E  CARTEA  ORGANIZĂRII ȘI UNITĂȚII LOR  !  
-          ----------------------------------------------------------------------------------------   
 .     Elita martorilor lui Iehova,infectată de microbii trufiei şi ai luxului,vrînd să contracareze ieşirea dezamăgiţilor din tabăra ei,le repetă supuşilor,pînă la saturaţie şi plictis,refrenul unităţii.
   Trebuie unitate?Da,e de dorit.Dar nu se poate unitate cu orice preţ ,nu te unești doar ca să fi unit așa cum nu te căsătorești doar pentru ca să fi căsătorit(ă).Te unești dacă ai cu cine .Aceasta nu înseamnă grupuri mari Domnul Isus a spus că ajung și 2 sau 3  .
   Să se respecte învăţăturile Bibliei şi vom fi uniţi,toţi,automat!Nu trebuie Carte de Organizare pentru aceasta ! Biblia e Cartea de Organizare și de unitate a creştinilor adevăraţii !Nu trebuie Carte de organizare, cum are secta martorilor mereu schimbată şi tot mai nebiblică compusă după capriciile unor înfumuraţi de la 8000 de km ! Dumnezeu nu a repartizat„materie cenuşie”pe cap de locuitor mai multă în SUA decît în România,nici spirit sfînt mai puţin  creştinilor sinceri şi umili de oriunde !
       Cei care au ieşit din organizaţia martorilor lui Iehova au trecut prin situaţia lui Luther : Luther nu a dorit să provoace tulburări religioase,să strice unitatea,să facă ruperi,să se separe.A dorit doar să se reformeze,de dinlăutru,Catolicismul,să se pună capăt falsurilor,decăderii şi desfrîului de care era şi este plin.Dar în loc să fie ascultat creştineşte,să i se demonstreze că e în rătăcire---a fost numit eretic şi a fost lovit cu Bulă de excomunicare!Se ştie ce a urmat,Luther era un om de caracter,sincer şi curajos.
 . La fel nu se discută creştineşte nici cu contestatarii sectei martorilor lui Iehova,între care am onoarea să mă aflu.Concret , cazul meu = Am pus --- și pun în continuare --- nişte întrebări despre nişte deraieri foarte grave ale sectei,nişte întrebări de bun-simţ.Şîn loc de dialog frăţesc şi recunoaştere a falsurilor organizaţiei---am primit batjocuri şi sunt numit apostat !
        Nu se reuşeşte altceva pentru că nici o organizaţie religioasă nu se poate îmbunătăţii,nu-şi recunoaşte prostiile!Religile nu pot progresa,ele pot doar să decadă!Şi decad,toate ,tot mai mult! În asemenea situaţie îţi rămîne să te uneşti cu cei treziți ,oricîţi de puţini ar fi ei,Domnul Isus a spus că”acolo unde sunt doi sau trei adunaţîn Numele meu,sunt şi eu în mijlocul lor(Mat 18:20) . Doi sau trei ” dar care veghează !
.    Martorilor, ologii sectei voastre nu vă spun că Separarea este la fel de importantă  ca unitatea ! Totuși este ! De aceea Moise și-a mutat cortul din tabăra poporului său apostat (Exod 33 :7) și apostolul Pavel i-a despărțit pe creștini de nedemnii din acel timp = Faptele 19 :.  
Proverbe 19 : 27  
 --------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------
APOSTOLUL PAVEL ÎN GENUNCHI ÎN RUGĂCIUNE CU FRAȚII LUI CREȘTINI ! 
  ------------------------------------------------------------------------------------------------------     PRIMUL CAZ : în Milet = Faptele 20 17.  Apostolul Pavel s-a rugat în genunchi împreună cu bătrînii (presbiterii) adunării creștine din Efes .     După ce a vorbit astfel a îngenunchiat şi s-a rugat cu ei toţi ” = Fapte 20 : 36
 .     La martorii lui Iehova este de neînchipuit aşa ceva : o grupă de adunați pentru studiu biblic să se roage în genunchi 
- AL DOILEA CAZ Cînd a plecat din Tir apostolul Pavel s-a rugat afară pe malul unei ape în genunchi împreună cu congregația de acolo 
Fapte 21:5-Cînd s-au împlinit zilele am plecat şi ne-am văzut de drum;şi ne au petrecut toţi,cu nevestele şi copiii,pînă afară din cetate.Am îngenunchiat pe mal şi ne-am rugat.
. --Martori ai lui Iehova,de ce literatura Turnului vostru nu discută niciodată aceste două texte și cazuri ? De ce nu sunteţînvăţaţi că rugăciunea în genunchi a fost o practică de la începutul omenirii?Dar de ce să vă înveţe cineva aşa cunoştinţe elementare?Aveţi Biblii,le citiţi—cum de nu aţi observat aşa ceva?De ce trebuie să fiţînvăţaţi asemenea chestiuni elementare ? Evrei 5:11-6:2 
------------------------------------------------
-----------------------------------------------
            
.                            În 1995  revista  Treziți-vă ! ” și-a schimbat scopul
 .                            și a abandonat încrederea în 1914  și generația lui ! 
.           -----------------------------------------------------------------------------------------------

-     În  1995 revista ” Treziți-vă ! ” s-a trezit la realitate !
.     Pînă  în octombrie 1995 în prezentarea  ei  se spunea despre scopul  ei : ”  Această
revistă întărește încrederea în promisiunea Creatorului referitoare la instaurarea unei
 lumi noi ,  pașnice și sigure înainte ca generația care a văzut evenimentele anului 1914
 să dispară ”.
.     Dar din noiembrie 1995 prezentarea ei suna altfel = ” Această revistă întărește
 încrederea în  promisiunea Creatorului referitoare la instaurarea unei lumi noi ,
 pașnice și sigure lume care va înlocui actualul sistem de lucruri  rău și nelegiuit ! ”
 Nu mai  menționează  profeția despre legătura dintre instaurarea lumii noi și anul
1914 
.     Iar ultima prezentare de pe biblioteca W T S de pe Internet e și mai și :
 = Turnul de veghe prezintă semnificația evenimentelor mondiale din perspectiva profețiilor biblice. Această revistă le aduce mângâiere oamenilor cu vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu și îi îndeamnă să creadă în Isus Cristos . 
.   Treziți-vă! arată cum putem face față problemelor și ne întărește încrederea în promisiunea Creatorului referitoare la instaurarea unei lumi noi în care vor domni pacea și siguranța ” ..
.   Ce au însemnat acele frecventeschimbări ale modificării”? Înfrîngeri ideologice
rușinoaseIstoria i-a lovit peste guri peste mîini și peste pixuri au decăzut în postura
 de plictisitori banali .
.    Iată că nu numai șerpii năpîrlesc ci și unele secte și reviste . . . 
---------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------
 --------------- BEREENII  ȘI  APOSTOLII   
-Fapte 17:10,11-Fraţii au trimis îndată noaptea pe Pavel şi pe Sila la Berea.Cînd au sosit  au intrat în sinagoga Iudeilor.
        Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic:au primit Cuvîntul cu toată rîvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi,ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.
    -Ce impertinenţi erau bereenii aceia:să-i verifice pe apostoli!...Iar apostolii---ce îngăduitori erau cu ei!Şi Luca,istoricul---ce face?Îi laudă pe bereeni!Pentru că verificau pe apostoli!Incredibil!Aceste fapte sunt de neînchipuit la secta Martorilor lui Iehova!Organizaţia lor îi numeşte  apostaţipe aceia care îndrăznesc să verifice,cu Biblia şi logica,  învăţăturile,explicaţiile ,interpretărilesclavuluidin Brooklyn,idolul lor ideologic,ruginit!Dacă ar fi trăit ei pe timpul bereenilor şi ar fi scris ei cartea Faptelor nu am citi noi aşa ceva:pentru că nu ar fi permis,nici să se îmtîmple,nici să se scrie.
     -Politruci ai martorilor lui Iehova!Ce faceţi?De ce nu vegheaţi?Dormiţi cu Treziţi-vă în mîini?Sus ! Autosezizaţi-vă şipuneţide uncomitet judiciar  contra apostaţilor ăia de acum 2000 de ani !  
--------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------
   .                                  ÎNTRUNIREA  din Faptele 15
 .   Această istorisire ne arată cum şi-au rezolvat două congregaţii creştine:cea din Antiohia şi cea din Ierusalim,o neînţelegere.Neînţelegerea a fost cauzată de nişte evrei creştinaţi,aparţinători de Ierusalim.Şi a fost rezolvată prin discuţii,pe baza Bibliei(Vechiul Testament),sub conducerea apostolilor,care erau în viaţă atunci.
     Istoriile Bibliei luminează prezentul!
     Şi acum pot apare neînţelegeri,dar acum în locul apostolilor creştinii au Noul Testament care atunci nu era scris.
     Unii evrei creştinaţi din Iudeea provocaseră tulburare printre creştinii proveniţi dintre naţiuni,susţinînd că trebuie să se circumcidă;iar apostolul Pavel şi tovarăşii lui,toţi aparţinînd de congregaţia din Antiohia,i-au contrazis susţinînd că în creştinism nu e nevoie de circumcizie.Evreii creştinaţi nu au fost bine instruiţi de bătrînii(presbiterii)din Ierusalim,aceia nu le-au explicat suficient creştinarea lui Corneliu şi a celorlalţi păgîni botezaţi,că nu mai este necesară circumcizia,cu toate că bătrînii din Ierusalim avuseseră o discuţie lămuritoare cu apostolul Petru,discuţie pe care o citim în Fapte 11:1-18.
    Despre aceasta este vorba:că acei evrei care au provocat tulburări,nu au înţeles această mare noutate a creştinismului:căderea circumciziei!Şi nu au fost bine instruiţi de prezbiterii din Ierusalim.Şi aceasta se lăsa acum cu pagubă:bătrînii din Ierusalim au fost întrebaţi dacă ei i-au trimis pe acei dezbinatori.Nu e vorba de vreun Centru conducător al creştinilor,la Ierusalim,Centru care să-i lumineze pe creştini!Discuţia a avut loc la Ierusalim pentru că bătrînii din Ierusalim răspundeau de acei dezbinatori,creştinii din Antiohia au crezut că la Ierusalim s-a primit vreo învăţătură prin Spiritul Sfînt,învăţătură care reintroducea circumcizia.
    Pavel şi trimişii adunării creştine din Antiohia nu au aflat nimic nou la Ierusalim!Pavel le-a explicat cum evangheliza el,îndrumat de Spiritul Sfînt.Şi nu a aflat nimic nou la Ierusalim.Le-a ascultat liniştit dezbaterile,inutile pentru el,pentru că el lucrase cu mult înainte aşa:îi învăţa pe cei creştinaţi de el să nu se circumcidă.Şi,mai tîrziu,avea să anuleze hotărîrea acestei şedinţe din Ierusalim privind interzicerea consumării cărnii jertfite idolilor:a dat voie să o mănînce---1Cor 10:25-30
    Ni-l putem închipui pe apostolul Pavel asistînd,liniştit şi ironic,la acea dezbatere căreia îi cunoştea de dinainte răspunsul:el nu greşise,greşiseră acei evrei necorespunzători creştinismului şi acum păstorii lor  trebuiau să le dea socoteală trimişilor adunării creştine din Antiohia!Adunarea din Antiohia îi cerea socoteală adunării din Ierusalim,fraţii din Ierusalim trebuiau să dea explicaţii fraţilor din Antiohia:de ce le făceau greutăţi creştinii din Iudeea?
    Alt motiv al dezbaterii era faptul că adunarea creştină din Antiohia îşi pierduse încrederea în apostolul Pavel!Altfel nu ar fi trimis o „echipă”la Ierusalim la ceilalți apostoli . Dar şi-au recîştigat încrederea în el,chiar la Ierusalim,unde Pavel a ieşit victorios,”în deplasare”!După această încurcătură ei l-au urmat,cu încredere pe apostolul Pavel,iar apostolul Pavel a cîştigat în vigoarea mesajului!---!Cor11:1,2.
    Acestea se pot înţelege de către oricine citeşte atent Fapte cap.10-16.A se scoate de aici baze pentru un Centru religios este o şmecherie sectară , o răstălmăcire rău-intenţionată,şi bine renumerată a unor amatori de dominație clericală , care nu au autoritatea apostolilor 
    Ideologii martorilor vin cu Fapte cap.16,vers. 4:”Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi prezbiterilor din Ierusalim.”Dar acest verset nu dă apă la moară ideii de Centru la Ierusalim ci arată că cei din Ierusalim au reparat ceace stricaseră apartenenţii lor,îşi recunoşteau problema pe care au avut-o şi anunţau cum o rezolvaseră.Atît şi nimic mai mult!Nu cum face elita martorilor lui Iehova de azi:nu-şi recunoaşte rateurile!
    Corpul de Guvernare al martorilor lui Iehova, cu adresa în New -York, cart. Brooklyn,susţine că în secolul 1 creştinii din Imperiul Roman aveau Centru la Ierusalim.Şi că ei urmează acel exemplu pentru martorii de acum. Am văzut că această concluzie este o răstălmăcire,o dezinformare ,o minciună  sectară iar ei nu au competența  apostolilor . 
    -Corpule,răstălmăceşti,din interes materialist:ca să-ţi motivezi fotolile de lîngă calorifere!Centrul era unde se găsea apostolul Pavel,nu la Ierusalim,unde prezida Iacov,care nu făcea parte dintre cei 12 apostoli aleşi de Domnul Isus : Iar voi nu puteţi să vă comparaţi cu apostolii care au fost acolo,voi sunteţi nişte foarte oarecare,neinspiraţi,banali , mediocrii și impostori și incompetenți .
    Acesta a fost singurul caz de discuţii de acest fel la Ierusalim!Ideologii martorilor lui Iehova mint cînd spun că au mai fost şi altele,că adunările creştine din Imperiu obişnuiau să meargă la Ierusalim pentru probleme şi întrebări.
    -Elită mincinoasă,mai dă încă un exemplu!Unul singur!N-o să poţi nici dacă ai avea la dispoziţie încă 2000 de ani de acum!Pentru că acela a fost singurul caz şi s-a întîmplat din cauza evreilor creştinaţi,nu din cauza creştinilor dintre naţiuni!
.     Şi în orice caz voi nu știți lămuri chestiuni biblice !Voi nu reuşiţi să vă descîlciţi ghemul
vostru de probleme pe care vi le-aţi clocit!”Hrana”pe care aţi”condimentat”-o s-a alterat,fără excepţie
 iar profețiile voastre s-au dovedit mincinoase .
.     Sunteţi hiperaroganţi,dar nu puteţi să justificaţi pretenţia de Centru! Vouă vi se potriveşte zicala 
 Las-o încurcată ,că e mai clară aşa . . .”
------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------
.                I S U S   ,   D O M N U L   E L I S A B E T E I   Ș I   A L   Î N G E R I L O R   !              -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 .                                                           Luca 1:41-43
  Cum l-a numit Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul, pe pruncul Isus,care încă nu era născut de Maria? Domnul meu !Iar pe Maria a numit-o ”mama Domnului meu !
    Dar secta martorilor lui Iehova,la circa 2000 de ani de atunci,în era numită creştină,refuză să-i spună Domn lui Isus Cristos ! Isus Cristos nu e Domnul lor!Nu-l onorează!Aşa fac păgînii și împotrivitorii lui Cristos!Dar martorii se pretind creştini! Or Nu se poate creștinism fără onorarea lui Cristos,fără ca el să fie Domnul respectivilor !
  Cu cine se aseamnă—cu ei vor fi număraţi !
 Nu am vrut să fiu prins în numărătoarea lor dezonorantă, îi spun Domn  lui Isus Cristos ,împreună cu David,cu îngerii către păstori şi cu Elisabeta mama lui Ioan Botezătorul—De aceea am ieşit din „tabăra”lor .
------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------             
-------              S C L A V U L   R Ă U  din  Matei  24 : 45 -51 -------------- 
.    Este de foarte mare importanţă  şi interesant  de ştiut  pentru  cei  care caută  aprobarea  lui Dumnezeu că toate „mişcările de trupe de pe frontul integrităţii”îndeplinesc o profeţie a Domnului  Isus   pe care o citim în Matei 24 :45-51: Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpînul său peste ceata slugilor sale,ca să le dea hrană la vremea hotărîtă? Ferice de robul acela pe care stăpînul său la venirea lui îl va găsi făcînd aşa.Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.Dar dacă este  un rob rău,care zice în inima lui: Stăpînul meu zăboveşte să vină!Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mînînce şi să bea cu beţivii-----mai  departe,ştiţi ,se descrie  pedepsirea  lui.
Ce  îl  interesează , în primul  rînd , pe oricine, să  cunoască  dintre cei doi sclavi : pe  cel   credincios  sau pe  cel  rău ? Răspunsul  este  ca  în acea  istorie  cu care ne-am  confruntat  mulţi : „Am  să-ţi  spun  două  veşti  : una  bună  şi una  rea   Cu  care să încep ?” Ce am  răspuns (aproape) toţi?   -„Începe  cu  vestearea ,să  văd  dacă  pot  să  îi fac  faţă .” Aşa  este  şi  aici : prima  grijă  a  oricui  este   să   se ferească   de orice   rău ,ceaace presupune  să-l  cunoască . Binele  nu ne  provoacă  îngrijorări :  sau  dă  el  peste  noi  sau  dăm  noi  peste  el ---findcă  nu ne cauzează  daune , o să-i  facem  faţă .Deci  cum  pu-tem  să- l recunoaştem  pe sclavul  rău ? Care sunt caracteristicile  lui? Nişte fapte reprobabile!
---- 1)Zice: „Stăpînul meu zăboveşte să  vină”. 
----2)Va  începe să bată pe tovarăşii  lui de slujbă.
---- 3)Să mănînce şi să bea cu beţivii.
Martorilor,” servul „vostru , care vă patronează , făptuieşte  constant  toate  cele trei infracţiuni  ale sclavului  rău !  Cu brio! Nu numai  el ,nu deţine exclusivitate ,dar  nici nu figurează  pe  vreunul  din ultimele  locuri în  clasamentul apostaţilor , Dimpotrivă : sfidează orice concurenţă ! O trecere fugitivă  în revistă a năzbîtiilor lui ar trebui  mai mult decît  să vă pună  pe gînduri :să vă convingă că este  serv rău  şi să acţionaţi  în consecinţă . O să vă prezint  „datele problemei” ,să vedeţi  că  problema  rătăcirii este  chiar clica  lui  clicoasă  ,să  nu  puteţi  zice că nu vi s-a spus.
---1)”Zice: Stăpînul meu zăboveşte să vină „Adică,spus cu alte cuvinte : întîrzie.
Acest  punct  este  cel  mai uşor de dovedit.  Oracolarii  voştrii  guvernatori  ,cu sediul  în Brooklyn, după rateurile  globale ruşinoase  de explicaţii aiuristice ,profeţii  neîmplinite, calcule contrare Bibliei (Fapte 1:7)şi  aşteptări  degeaba privind : Răpirea ,Venirea lui Cristos, Armaghedonul  şi căderea Babilonului în 1914,apoi începerea Mileniului  şi învierea  patriarhilor în 1925,apoi a doua aşteptare degeaba  a  Armaghedonului ,în 1974-1975,pentru că „generaţia 1914 va vedea Armaghedonul pînă în 2000„,interzicerea de injecţii,explicaţia  aiuritoare că în Romani cap. 13 nu este vorba de respectul autorităţilor civile şi multe alte derapaje prin şanţurile şi prin bălăriile tuturor plantaţiilor,acum  au dat înapoi ridicol, mai radical decît toate cultele! Concret:  nu numai că s-au lecuit de năravul facerii de profeţii ,dar nu mai cred în iminenţa  necazului cel mare şi a Armaghedonului!
Dar nu acesta este reproşul,nu critic schimbarea, corectarea punctului de vedere .Ci  altceva :  două  incorectitudini:legate   de aceasta  : una   la   aşteptare şi  alta la schimbare. Prea au aşteptat cu tam-tam ,de fapt ,ca şi în alte dăţi, neînţelegînd Biblia,dar afişînd o superioritate pe care n-o aveau şi nu o au nici acum, jignind în dreapta şi în stînga .Iar acum ,-cînd şi-au schimbat ideea , fac aceasta pe furiş, pe ascuns de furia mulţimilor apartenenţilor,deoarece se simt  vinovaţi de trufia nejustificată  ! Dar nu-şi cer scuze şi nu-şi recunosc cinstit înfrîngerea ! Şi nu  vă  anunţă  public modificarea aşteptării , schimbarea  punctului de  vedere,pe faţă ,bărbăteşte,pe cinstite, cum  le reproşează ,ipocrit  , altora, în revista de studii Turnul de Veghe, principalul  lor purtător de cuvînt.Practică,în continuare , ipocrizia  şi trufia  de totdeauna : nu  recunosc  şi  nu–şi cer iertare!  Nu  au nobleţe de  cavaleri, nu joacă  pe cinstite,  ci trişează , ca nişte excroci  oarecare . Ca  în cazul de care vorbesc acum : iminența , în care ,o să  vedeţi , vă  pun  în faţa  faptului  săvîrşit ! Ştie el de ce ... Dar ştim şi noi ,i-am ghicit jocul  incorect şi îl dăm pe faţă ,să ştie şi cei care nu s-au prins de figură : îi este frică  să nu-şi  audă  iar,pe bună dreptate :  „Apostoli  ai dezicerii! Iar  v- aţi  schimbat „cunoştinţa   exactă „pe care nu o aveţi ? Iar vă contraziceţi ? Iar numiţi  alb  ceace numeaţi  ieri--negru?”
Iată dovada  schimbării ,auziţi-l cum spune: „Stăpînul  întîrzie”!În Cartea de cîntări publicată  în 1992--- ce clamau,declamau , proclamau şi cîntau ? În cîntarea numărul 53 : Armaghedonul  e-acum iminent . În  numărul 134: Confruntaţi vom fi cu-Armaghedonul. În  numărul 173: Unească-ne iubirea- acum cînd piere-acest sistem. Iar în numărul 195 : Cristos e-acum prezent! Necazu-i iminent !  A trecut timpul  ca buldozerul  şi peste ei ; a trecut  şi anul 2000,care a dat de pămînt cu toţi profeţii falşi ,în primul rînd cu Nostradamus  şi cu toate cultele creştine care credeau că ştiu prea multe şi au făcut cel mai mare tam-tam pe tema asta; şi l-a făcut de tot ridicolul şi pe Mafalda martorilor lui Iehova : sclavul-oracol, la fel ca în multe alte dăţi, cu credulii  lui,s-au făcut de rîs şi atunci, alfabetic: aberau,abureau,acuzau,afirmau, asigurau, calculau ,calomniau,  chemau ,cîntau,  clamau ,corectau,credeau, declamau, demonstrau, exagerau ,explicau, ,garantau, greşeau,insistau,intimidau,isterizau, îngrozeau, înşelau, proclamau, prooroceau, omiteau,  provocau,recalculau,speriau,ştergeau---şi ce le-a ieşit ? Au!Au!Au!... Ratau şi  nu se scuzau!  !ar s-au împlinit spusele Bibliei din :-ICorinteni 8 :2:”Dacă crede cineva că ştie ceva,încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască”-Galateni6:4: „Dacă vreunul  crede că este ceva, măcar că nu este nimic,se înşeală singur”.
Din păcate  toţi  aceşti  autoînşelători  i-au înşelat şi i-au speriat şi pe alţii şi ,ceva  mai  grav : i-au îndepărtat pe  unii  de Biblie! Ei îi exclud pe cei care le pun întrebări incomode---de ce nu  s-ar putea  să fie şi ei  excluşi  de către cei înşelaţi?Din cauză că îi aprobă o mare gloată de roboţi sectari  nerumegători ?Atunci ,creştinule trezit, exclude-i  tu  din viaţa ta : separă-te de ei,dezasociază-te!
Să finalizez demonstraţia  tărăşeniei  martorilor despre IMINENŢĂ  : opăreala neîmplinirii profeţiei  a dus la schimbarea cărţii de cîntări ,în  2009. Şi în ea „apostolii dezicerii” s-au dezis  de una din sloganele lor preferate,  cu care băgau  groaza în martorii de rînd : sentimentul urgenţei ! Au schimbat IMINENŢA ! În cartea nouă de cîntări---IMINENŢA  este  amintită numai  într-o  singură cîntare şi nici Armaghedonul   şi nici necazul nu mai sunt iminente! Dar ce cîntă ei acum că este iminent ? Vedem  în acea  cîntare , numărul  92 , în refrenul  ei :”Predicaţică sfîrşitu-i iminent!” Adică  martorii spun  la fel ca toate religiile, deci secta şi-a pierdut unicitatea  şi una  din sperietorile ei preferate! Martorii  au devenit  nişte  banali,nişte foarte oarecare:din sectă au devenit  insectă  iritantă cu bîzîitul ei aiurit. Dar credeţi  că gloata de creduli,cei aproximativ 7 milioane, au observat  schimbarea ? Ei,aş! Îi supraestimaţi ,le atribuiţi un discernămînt pe care nu l-au avut niciodată,căci dacă l-ar avea--- nu  ar rămîne  în sectă.
Dar există  ceva  uluitor : există  dovadă  că  guvernatorii  martorilor  au  renunţat  la  iminenţă  şi  la sentimentul  urgenţei  încă din anul 1991! Pe şestache, pe  tăcute, fără să comunice oficial „prostimii de aplaudaci creduli „! Au spus-o involuntar  şi  acum regretă ,în cartea Proclamatorii (apărută în 1997).În pag.716  ,paragr.3, citim că preşedintele  de atunci ---Frederic  Franz, a  declarat  în  anul  1991:  „care eram prezenţi în anul 1914,cînd aşteptam cu toţii să mergem la cer,nu am pierdut simţul valorii acelei speranţe.Dimpotrivă,o preţuim mai mult ca oricînd şi o apreciem cu atît mai mult cu cît avem mai mult de aşteptat pentru ea.Este ceva ce merită aşteptare ,chiar dacă aceasta ar necesita un milion de ani”.   Da:”Dacă nu e cal--- este  bun  şi...măgarul „-e  bine  să  aştepţi  şi un milion de ani ,dacă  nu  aştepţi   degeaba . Dar nu  e  nici un  merit  în ceaace  spui , căci  aceasta  nu  înseamnă  aşteptare ,-simţul  valorii, preţuire  şi apreciere  şi  alte  floricele  demagogice  ce foloseşti ,căci  după  ce te îngroapă ---ce  altceva  poţi  face  decît  să  aştepţi , alături  de  dinozaurii   transformaţi în   ţărînă , nestimabile Franz , sperietor  al  martorilor  creduli  din  Vest  şi  din  Est ?  „ Un milion de ani „!... Domnule  Frederic  Franz,  posibil că nu aţi pierdut simţul valorii speranţei ,dar bunul simţ—l-aţi  pierdut , precis !Ce vorbe sunt astea după  istericalele voastre ritmice,globale, de peste 100 de ani,de campanii  sectare cu anunţuri de iminenţe,cu care îi ţineaţi pe martori  cu sufletul  la gură şi publicul în  suspans  şi  tensiune ,strigînd pînă la răguşeală :  „Săriţi,lupii!” Şi lupii nu au venit!... nici  în 1914,nici în 1925,nici în 1974/1975, nici în 2000!  Nestimabile  Franz , vorbele  tale de  clacă  sunt   egale   cu celebrul  răspuns  la întrebarea lui Ceauşescu  :  „Facem cincinalul în 4 ani şi jumătate ?” A rămas de pomină  memorabilul  răspuns  al unui şugubăţ : ”Tovarăşe  Ceauşescu,de ştiu că lucrăm şi 10 ani şi tot îl facem !” Aşa este şi răspunsul  tău : ca  acel  răspuns  dat lui  Ceauşescu  =  demagogie  răsuflată . Şi  mai slăbeşte-ne  şi  cu  simţul  valorii  , că  vi        s-a tocit  şi acela  ,cum vi  s-au  alterat  toate : şi  simţul  şi  valoarea  şi  şi  bunul –simţ ,ca  toate  produsele  cooperativei   voastre : sunt   expirate,  ieşite  din  garanţie ; v-a rămas  doar inerţia  şi obişnuinţa cu aplauzele şi acele  fotolii  confortabile.Din păcate aşa sunt şi  „străfulgerările” voastre „de  lumină”-penibile -- dar cum să-i explici unui orb culorile ?
----2) „Va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă”. 
Guvernanţii  sectei  martorilor îi persecută  pe ceicare îi contestă  calificat,cu Biblia.Cain l-a omorît pe Abel pentru religie, Abel a fost prima victimă religioasă .Inchiziţia  îi ardea pe rug ,Organizaţia martorilor  îi arde cu „focul limbii”şi psihic , interzicîndu-le membrilor  sectei să  mai comunice cu ei ,şantajîndu-i chiar şi cu boicotul familiei.Şi se feresc să discute în contradictoriucu cei care îi contestă ,deoarece  se tem   că pierd   în discuţii cu  ei.
--3)”Să mănînce şi să bea cu beţivii „
O  dovadă  este  că  a” liberalizat”  Petrecerile  cu   Alcoolice şi Dansurile ,stilul decăzut  al lumii.Or conform  cuvintelor Domnului Isus ,cine le face este „sclav  rău”!Toate năzbtiile Organizaţiei  martorilor lui Rutherford se leagă şi se desleagă  în acea echipă  numită profetic  de către Domnul  Isus  ---„sclavul cel rău”. Şi pe buletinele  lor scrie: GHEHAZI ,cu domiciliul în cartierul  Brooklyn  din New-york.
E un Ghehazi mult mai  descurcăreţ  decît cel din Israelul antic : spre deosebi re de acela ,care a rămas toată viaţa lui slugă ,aceştia s-au  învîrtit mai abil : au  ajuns stăpîni! Sunt la putere , au slujitori şi sunt   ipocriţi destul de vicleni , o dovadă  :au putut  să-şi  convingă  slugile că  ei  ,stăpînii, sunt , de   fapt  sclavi!  După ce au reuşit să-i  îmbrobodească  cu minciuna  asta ---celălalte  au  mers  uşor.
Cine ţine cont  de aceste  date nu poate  susţine, la modul  serios ,că am ceva cu ei ,că sunt obsedat  să-i cîrtesc .Acestea sunt fapte, faptele lor! Comentez  o biografie  a unei„persoane  juridice  şi  morale „--- publice şi care luptă  din  greu  să fie cît mai cunoscută ,vrea publicitate ,lăudîndu-se  că-i cel mai  tare din parcarea  religioasă .Nu se poate să nu ştie că ,expunîndu-se şi  etalîndu-se atît  de provocator  şi jignindu-i  pe toţi  şi  pe toate, cum  fac ei ,riscă fel de fel  de comentarii ,chiar neplăcute ,şi ele intră în cost.Iar eu, domnule Ghehazi (Atenţie:nu  am spus : stimabile !) , am spus  totdeauna  lucrurilor pe nume,nu ca păcăliţii tăi!
Totuşi  au  tupeu  să se laude ,minţind fără de ruşine!Citez din Turnul  de Veghe  din  2005 , nov.01,pag.24,par.13 : Furnizînd hrană spirituală la timpul  potrivit ,clasa sclavului fidel ajută milioane de oameni să  găsească  cărările  vechi şi să umble cu Dumnezeu „. Nu-i adevărat ,fariseilor lui Ghehazi –Rutherford  !Minţiţi!Cărările vechi nu sunt Dansurile şi Petrecerile cu Alcoolice, cisimplitatea,înfrînarea , stăpînirea poftelor, umilinţa,sobrietatea ,posturile şi rugăciunile în genunchi .O simplă citire a Bibliei convinge. La aceasta trebuie  chemat oricine îl caută pe Dumnezeu , cine doreşte să se bucure  de bunăvoinţa  Domniei  sale ,cum  a  chemat profetul  Ioel  ,la posturi  şi la rugăciuni ( 1 : 14 ;2 : !,2,13,15). Nu la compromisuri  cu lacomii de plăceri păcătoase ,de dragul  cifrelor, căci la Dumnezeu nu contează  cantitatea ,ci calitatea !Ghehazilor ,vă înşelaţi şi îi înşelaţi şi pe alţii   liberalizînd  aceste  deturnări  şi diversiuni !  Înseamnă  că ţi-ai pierdut  aprecierea  spirituală (dar oare ai avut-o ?)!  Înseamnă  să „legalizezi”modul  de viaţă lumesc  în  adunarea  creştină ,să subminezi  chemarea  evangheliei  la  viaţă sfîntă ,să dărîmi zidul  ce l-a înălţat învăţătura biblică,să  iasă haos  şi derută,  ca în acea  istorisire cu nebuni  :„Unii încarcă,alţii  descarcă---treaba să meargă !” înseamnă  să te întorci de unde ai venit : la atmosfera  lumească . Ce  poate să-ţi facă mai rău un duşman?
O,mulţumescu-ţi ,Tată  ceresc, căm-ai  luminat  să  scap  de  acolo,de ei !... .         E plină lumea  de  lăudăroşi ,dar greu mai găseşti  aşa bărbiereală  „pe uscat” ca această  laudă de sine a Clasei lui Ghehazi  modern  care îi guvernează  pe  martori !Această  minciună brooklyniană   ar putea să figureze sigur în Cartea Recordurilor,la  capitolul „ Mai mincinoşi  decît Pinnocchio!” Dar cei  păcăliţi   îl cred  cînd se declară  „sclav”,cu toate că se comportă  ca un stăpîn şi îi  rătăceşte  pe coclauri şi îl urmează  şi  îl  sponsorizează . De ce?  Deoarece Prostia  nu doare şi nu este impozată...
Guvernanţi  corupţi  ai  martorilor lui Rutherford  ,echipieri  în  Brooklyn! Sunteţi  „sclavul” , dar     cel neloial ! Sunteţi  sclavi  fideli  şi  prevăzători  trufiei ,aroganţei  şi poftei  voastre  nemăsurate   de fală şi mărire lumească, neumililor!
Această  ticăloşie ghehaziană  a voastră  nu va trece nepedepsită!
O  veţi simţi-o  toţi care aţi uneltit-o : inimile care au clocit-o,creierele  care au  avut  tupeul  să o gîndească , limbile care au avut obrăznicia să o spună  şi  mîinile  care au scris fărădelegea! Şi la fel :  voi  cei  care  sunteţi  la volan acolo  în prezent  şi  o menţineţi  valabilă ---şi  ca  indivizi , şi  ca  echipă!
Acestea  nu sunt  ameninţări ,ci sunt  aplicaţii  ale  textelor  biblice referitoare  la  activitatea   voastră  dăunătoare    =  Ieremia 48 : 10 :”Blestemat să fie celce face cu nebăgare deseamă  lucrarea lui Iehova” !Romani  8 :9  „Dacă nu are cineva Duhul lui Cristos nu este al lui”---.Galateni 6 ;7,8 :”Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă  batjocorit ! Ce samănăomul  acea va şi secera.Cine samănă în firea lui pămîntească ,va secera din firea pămîntească –putrezirea;dar cine samănă  în spirit,va secera din spirit--- viaţă  veşnică .”   DIAGNOSTICUL  :  ÎNALTĂ  TRĂDARE !!!
----------------------------------------------  
----------------------------------------------
.---------------  BLESTEMAT  SĂ  FIE  OMUL  CARE  SE ÎNCREDE  ÎN  OM  ! ”
------------------------------------------------------------------------------------------------------------.     .           .     IEREMIA 17 : 5 = Așa vorbește Iehova : ” Blestemat să fie omul care se încrede în om , .              care se sprijinește pe un muritor și își abate inima de la Iehova ! ”                   .                                  --------------------------------------------------------------------------------------------------     După citirea din Ieremia,vă rog să deschideţi  cartea martorilor lui Iehova numită Proclamatorii la pag.105Jos este un subtitlu:”Trebuie să meargă,doar vine de la Iehova”.Citind ce urmează după subtitlu şîn continuare pag. 106 aflăm că este vorba de un Congres al martorilor din 1971,în SUA şi de nişte modificări organizatorice ce le-au fost comunicate acolo de împuterniciții de la Centrul  sectei . 
    Nu vreau să comentez modificările ci vreau să vă atrag atenţia la reacţia unui martor,un supraveghetor prezent , faţă de noutăţi.Am întîlnit-o în subtitlu dar iat-o acum povestită în pag. 106 par. 2:”Cum au fost primite de cei prezenţi la congres acele modificări referitoare la organizare?Un supraveghetor itinerant s-a simţit impulsionat să spună:”Trebuie să meargă,doar vine de la Iehova”.
   Observaţi cîtă siguranţă la el și la autorii cărții ! Le cunosc sortimentul”: cu unu ca el sau ca ei nu poţi discuta normal,să întrebi:”De unde şti că este de la Iehova?Pe ce te bazezi?De unde certitudinea asta 100%?Că doar ai de-a face cu niște inși care au tot schimbat într-una foarte multeexplicații și reguli , nu ai de-a face cu scriitorii Bibliei! El şi ceilalţi ca el,totdeauna au fost şi sunt siguri,din start şi pe parcurs,cînd este vorba de conducere că învăţăturile şi schimbările sunt de la Iehova!E convins mai dinainte de a afla despre ce este vorba că aşa este,că nu poate fi greşit,aplaudă orice i se cere , semnează”în alb”orice!
    Învățații discută despre unele versete din Biblie că nu sunt în original,că-s adăugiri!Dar el crede despre explicaţiile” ide-ologilor sectei unele născute moarte,că-s de la Iehova!Nu importă că nu-s bine argumentate şi nu-s credibile!Vin de la Sclavul ?Atunci el”jură”pe ele!Tot aşa au reacţionat el şi alţii ca el la orice alte stupidităţi au debitat difuzoarele sectei de-a lungul timpului : răstălmăcirea halucinantă despre Romani 13, interzicerea împărtăşirii la Cinăgeneraţia de elastic ,interzicerea injecţiilor,asteptarea de la 1914 şi 1974/75,şi altele:cu acelaşi entuziasm de bolșevici ,aplaudînd pînă i-au durut palmele,la fel de siguri că”Vine de la Iehova”.Şi nu au învăţat nimic din eşecurile ruşinoase ale clicii dictatoriale  !
. Vorbesc din experienţă,de „dinăuntru”:am fost si eu aplaudac,lăudac,răspîndac şi zvoniac de-ai lor peste 40 de ani.Aşa se scrie Istoria!Aşa se inpun ideile şi confesiunile:ca partidele,cu asemenea”mase de manevră”de creduli şi cu mult tupeu.
    De la Iehova a venit Biblia,de aceasta sunt sigur!Dar  despre celălalte,oricîte şi orice materiale şi idei,cum să spui aşa ceva?Trebuie privite cu rezervă,cu spirit critic,analizate,verificate!
. Dar martorii merg la sigur din prima!Atîta naivitate şi credulitate,după atîtea dezamăgiri.!
    Declaraţia lui nu mă miră foarte mult:cei ca el,supraveghetorii călători,şi misionarii sunt plătiţi de Societate şi primesc pensii pentru slujba lor.Sunt ca mercenarii:nu-şi mai aparţin,trebuie să meargă pînă la capăt sau ajung pe stradă cu mîinile goale!Nu-şi pot permite să gîndească altfel.Să lucreze „la şaibă”?Nu se pricep.Ei nu-s ca apostolul Pavel care făcea corturi sau ca apostolul Petru care pescuia.Trebuie să o ţină oblu-nainte,orice ar fi,fără şovăire şi fără murmur.
    Dar marea masă ---de ce reacţionează aşa de stupid ?De ce sunt toţi de o credulitate aşa de înspăimîntătoare la orice enormităţşi prăpăstii ce li se spune? Deoarece după atîtea repetări de texte li se spală creierele , ajung îndoctrinaţşi fanatici,nu mai pot vedea altfel,nu mai pot auzi altceva şi nu mai primesc altceva şi cred orice explicaţii ciudate pe care le dau scribii ! Centrul are psihologi care ştiu cum să plaseze sloganele şi refrenele şi că pentru ca ele să pătrundă în creiere trebuie să fie repetate în mulţimi mari,unde valoarea omului şi a judecăţii lui se pierde şi este învins de aplauze, de difuzoare şi de isteria celor din jur.Nu le mai pasă de Ieremia 17 : 5 ! Turmentații sunt vaccinați deci sunt responsabili dar și Centrul va răspunde pentru prostirea asta ! 
.  Tot metodă de îndoctrinare este şi reportajul reacţiei acelui supreveghetor credul e menţionat acolo ca exemplu,aceasta este”hrană spirituală”pentru martori.Sugestia cusută cu aţă albă este:Aşa trebuie să reacţionaţşi voi ca el!Adică să înghită nemestecat orice li se predă!Să primească,să creadă,să aplaude şi să proclame!
    Declaraţia acelui credul o putem numi oricum,numai înţeleaptă nu!E un sacrilegiu!O mojicie!O prostie!Dar martorii o ţin la loc de cinste,de aceea au pus-o în subtitlu!Prostia,prostul-gust şi proasta creştere dau pe din afară din vitrină!Ne inundă!
   Din prostia lui putem învăţa că respectul  Bibliei ne fereşte de prostie.Deci : vrem să nu ajungem proşti?Ştim ce avem de făcut.
   În același timp cazul lui îmi aminteşte și de Ian Huss,reformatorul ceh şi de o zicere a lui.În1415 Inchiziţia îl ardea pe rug pentru erezie.Şi,în timp ce ardea,a văzut o bătrînă---catolică,cum altfel?---o bătrînică simplă, ignorantă,superstiţioasă,credulă,că aduce şi aruncă vreascuri pe focul lui,socotind după religia şi credinţa ei,că face o faptă creştinească, doar terminau cu un eretic periculos,nu?Sfîntul,înduioşat,văzînd-o,şi-a uitat pentru o clipă suferinţele şi i-a zis,compătimitor,fără supărare,dintre flăcări,pe latineşte:O,sancta simplicitas! Adică,tradus: O,sfîntă  simplicitate!Sau,altfel spus:
                                "Sărmana de tine!
                                  Te plîng mai mult decît pe mine!
                                  „Atîta şti---atîta faci!
                    Te iert , dar nu ştii în ce beznă zaci!”
.  Exemplul lui Huss mă deternină să  întreb:acestora,din turma martorilor,li s-ar putea repeta cuvintele lui Huss?Adică:ei pot beneficia de scuza ignoranţei,ca acea bătrînă?Nu cunosc răspunsul şi nu eu judec!Dar chiar ei,respectivii,persoanele cu pricina ar respinge indignaţi părerea că-s ignoranţşi inconştienţi,ca bătrîna aceea din Praga.Ei declară sus şi tare că ştiu ce fac,că-s responsabili şi fac lucrări excelente !Şîşi motivează susţinerea cu lux de argumente:au carnete de şofer,deci au discernămînt!Au telefoane mobile!Au nu ştiu cîte clase de şcoală şi,unii,au şcoli de meserii.Au Şcoala Teocratică şi,zic ei,au cunoştinţă exactă !Şi au memoria plină cu versete biblice şi dogme sectare Cum se împacă aceste plusuri şi avantaje ale lor faţă de acea bătrînă cu faptul că nu obsearvă,nu-şi dau seama şi nu dau importanţă falsurilor multe şi grave din secta martorilor?Pot beneficia de scuze ca bătrîna?I-ar scuza oare Huss?Dar profetul Ieremia?Dar Marele Judecător de acum Domnul Cristos?
-Nu ştiu şi nu eu judec.Dar într-o situaţie asemănătoare Domnul Isus le-a spus cunoscătorilor Legii,care-l contraziceau:”Dacă aţi fi orbi,n-aţi avea păcat.Dar acum ziceţi:Vedem.Tocmai de aceea păcatul vostru rămîne.”Şîn curtea Templului,Domnul Isus nu i-a iertat pe negustori,ci i-a biciuit.De ce?Pentru că  ceace făceau ei era o profanare.
  Întorcîndu-ne la persoanele cu pricina înclin să cred că, fără a-i judeca,totuşi atîta naivitate nu poate fi nevinovată!Pentru că este conştientă!E cu intenţie şi cu program--contra logicii şi bunului simţ!Toţi aceştia au un moment special ,tragic ,în trecutul lor, cînd au renunţat la mintea lor,la judecata lor!!Aceasta a fost şi este un păcat,probabil de neiertat şi ei continuă în el!De atunci nu mai sunt sensibili la argumente şi judecă sentimental,ca Eva în faţa fructului oprit!Şi unde intervine sentimentul s-a terminat cu raţiunea!
   E prea cu ochi şi cu sprincene!Să fi abil şi descurcăreţ în chestiunile lumeşti,de viaţă, în complicaţiile  de fiecare zi şi, în acelaşi timp să fi de o naivitate şi credulitate înfricoşătoare în privinţa religiei!Parcă ar fi rupţi în două! Cum se numeşte o persoană cu abordări aşa de contradictorii, nearmonizată?Lucidă în unele domenii, practicînd excelent vreo profesie--şi manifestîndu-se catastrofal în viaţă,nesimţitor şi străin?Schizofrenic ! Vine de la cuvîntul schijă,adică înbucăţit . Da , aceasta este o boală psihică,respectivii sunt schizofrenici accentuați !
     Aceasta pe lîngă că-s paranoici!Cum pot convieţuii în aceleaşi persoane atîtea tendinţe contradictorii,aşa paradoxe?Nu ştiu,dar iată că 
se poate.Ei pot.Acesta este opiul despre care vorbea Marx că este religia pentru majoritatea covîrşitoare a oamenilor!
-Stimaţi cititori,să ne rugăm să ne deie Dumnezeu pricepere să observăm prostiile religioase şi să putem să le înfruntăm.Dumnezeu să ne deie izbîndă în aceasta ! Amin !
-------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------
 .                           DAVID  L-A  NUMIT  ” DOMNUL  MEU ” PE  FIUL UNIC ! 
 .                          ------------------------------------------------------------------------       
-Psalmi 110:1-Iehova a zis Domnului meu:”Şezi la dreapta mea,pînă voi pune pe vrăjmaşii tăi subt picioarele tale!
.        -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------  
.    În urmă cu 3000 de ani David l-a numit pe Fiul Unic al lui Dumnezeu---Domnul meu!Cu 1000 de ani înainte de a fi născut,Mesia-Cristos era Domnul lui David!Nu datorită ştiinţei lui David ci datorită inspiraţiei Spiritului Sfînt.Aceasta a fost în Vechiul Testament,înainte ca Noul Testament să fie plin de noutatea şi limbajul cu:Isus Cristos ,Domnul nostru.
      Cu toate acestea,nesocotind această revelaţie a lui Dumnezeu către omenire,sub ochii noştrii miraţi,o sectă trufaşă şi demagogică,autonumită pompos:martorii lui Iehova,se pretinde creştină,dar nu-i spune DOMN lui Isus Cristos!
. Cu toate că Tatăl ceresc i-a dat lui Isus Cristos toate înputernicirile,prerogativele şi onorurile,printre care i-a cedat aşa titlul de Domn,secta martorilor lui Iehova se face că nu ştie de aceste”noutăţi”de 2000 de ani! Matei 28:18,Ioan 5:23
      Penru ei Cristos e o taină,au rămas mozaici.Pentru ei Domn este numai Iehova.Nici în rugăciuni,nici în conversaţii,nici în literatura lor nu folosesc expresia Domnul Isus Cristos!De ce?Pentru că aşa îînvaţă revista lor : Turnul Dezamăgirilor...
--------------------------------------------------------------------------- 
----------------------------------------------   
                                 ---- Moise s-a separat de poporul lui !  
-Exod 33 :7-Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără,la o depărtare oarecare;l-a numit Cortul întîlnirii.Şi toti ceice întrebau pe Jehova se duceau la Cortul întîlnirii,care era afară din tabără.
.       -----------------------------------------------------------    
.    Acest verset incendiar descrie deznodămîntul unei tragedii între Dumnezeu şi poporul evreu şi între Moise şi popor.Pentru a aprecia situaţia va rog să citiţi cap 32 şi versetele pînă la 33 cu 7 inclusiv.
     Textul cuprinde mai multe scene,una mai explozivă decît alta!S-au întîmplat mai multe fapte neplăcute care au dus la acest deznodămînd tragic.După ce le-a predat evreilor legea prin Moise,Iehova l-a chemat pe muntele Sinai ca să-i dea tablele cu poruncile şi alte legi.Şi Moise a rămas acolo 40 de zile.
      Cînd a coborît i-a găsit idolatrizînd un viţel de aur!Aprins de mînie a sfărîmat tablele!Apoi a poruncit un măcel,executat de leviţi şi s-a rugat lui Dumnezeu să nu nimicească tot poporul.
       Dar toate acestea n-au putut să-l înpace cu poporul apostat!Aşa cum citim în Exod 33:7,s-a separat de el!Deşi i-a cerut lui Dumnezeu să-l şteargă din Cartea Vieţii dacă nu iartă naţiunea,o dovadă supremă de loialitate faţă de ea,totuşi s-a separat de ea!Şi-a mutat cortul afară din tabăra poporului!Ce furtună şi ce sfîşiere era în inima lui!Era sfîşiat între iubirea de Iehova şi iubirea de naţiune.Dar naţiunea devenise apostată,iar el nu putea face compromis.
Moise încă mai iubea naţiunea,încerca s-o salveze,dar nu se mai simţea bine între conaţionalii lui .De aceea s-a separat de ei şi a început să practice închinare paralelă!Pe faţă,nu pe ascuns!În cadrul aceluiaşi legămînt şi a aceleiasi Legi şi faţă de acelaş Dumnezeu.
          Acest episod trist nu este comentat cum se cuvine,cu concluzile corespunzătoare ,de către clericii religilor şi sectelor dictatoriale şi ne sileşte să ne gîndim la unitatea de închinare,foarte mult lăudată de către ei.
.        Istoriile biblice luminează prezentul!Iată un exemplu eminent că nu numai unitatea închinătorilor contează,ci şi separarea dintre ei,cînd există motive temeinice pentru aceasta!E importantă unitatea,dar la fel de importantă e şi despărţirea!Ce a făcut Moise aici?Închinare paralelă!Iată,martori ai lui Iehova,Turnurile şi manualele voastre nu spun aceasta!
Şi acesta nu este singurul caz de închinare paralelă a unor slujitori a lui Dumnezeu,mai sunt multe alte exemple ca Moise, de închinători, care pentru ca să poată practica închinarea curată au fost nevoiţi să reacţioneze ca el : și-au mutat „corturile”din „taberele”religioase de pe timpul lor,afară,pentru ca să nu piardă aprobarea lui Dumnezeu,indiferent cît de mult i-a costat! 
 ---- Evrei 13 :13
------------------------
------------------------------ .      
.              ---  ” GRABA  STRICĂ  TREABA ” =  Genesa cap.16
.   În Canaan,acum 4000 de ani,Avraam şi Saara înbătrîneau,timpul trecea şi făgăduinţa lui Dumnezeu privind fiul promis lor întîrzia să se înplinească!Cei doi bătrîni trecuseră de vîrsta cînd puteau avea copii şi au obosit să mai aştepte,şi-au pierdut încrederea,răbdarea.Şi s-au gîndit”să-l ajute” pe Dumnezeu la împlinirea promisiunii!Ideea a fost a Saarei:cu ajutorul lui Agar,slujnica neevreică.Şi a venit pe lume Ismael!Dar Dumnezeu nu a”omologat”succesul”lor:nu l-a considerat pe Ismael înplinire a făgăduinţei fiului promis şi ca  făcînd parte  din planul său.
   Şi cu toate că Isaac şi Ismail s-au înpăcat la moartea lui Avraam,hotărîrea Saarei şi a lui Avraam a avut urmări nefericite în istorie:descendenţii lui Isaac și ai lui Ismail sunt în conflict de atunci,cu 
ură nepotolită pînă acum și nenumărate victime .
     Istorile biblice luminează prezentul!Ce învăţăm din aceasta?Pentru ca să ne fie aprobată lucrarea trebuie să procedăm în modul plăcut lui Dumnezeu.El nu aprobă zelul orb şi metodele înţelepciunii omeneşti!Lucrările de avertizare şi salvare sunt ale sale!Nu depind de noi!Risipă de timp,energie,cheltuieli,eforturi,materiale şi metode omeneşti de publicitate pentru evanghelizare—pot avea unele”succese”,creşterea numărului de adepţi.Dar ele s-ar putea să nu fie „omologate”de către Dumnezeu,aşa cum nu au fost aprobate demersurile Saarei şi a lui Avraam.
     Dumnezeu apreciazăîn primul rînd ascultarea!Aceasta înseamnă dragoste sinceră,caracterul,
inimă nouă!Aceste calităţi sfinte nu se însoţesc todeauna cu jertfele şi evanghelizările,care deseori 
sunt ostentative şi agresive,cum este cazul la secta martorilor lui Iehova .  Şi ele nu sunt decît jertfe ! Dar jertfele au o valoare foarte  relativă, cîteodată chiar minoră înochii lui Dumnezeu!1Sam15:22,23Prov 21:3 Osea 6:6 Mat 9:13;23:23  1Cor.13:1-3.

--------------------------------------------------
---------------------------------------------------
.  ” Lucrez” cu marfa clientului”  : MARTORII NU SE ROAGĂ  PENTRU  AUTORITĂȚI  !
.                                                           1 Timotei  2 : 1 4
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1./ ” Vă indemn, dar, inainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toti oamenii, / 2. / pentru impărați și pentru toți cei ce sunt inălțați in dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea / 3./ Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,  /4. / care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului ”.
-------------------------------------------  
.      Nu a fost prima oară cînd credincioșii biblici au primit porunci în acest sens = vezi  Ezra 6 :10  Ieremia 29 : 7 .
.      Am fost peste 40 de ani în secta martorilor și nu i-am văzut sau auzit niciodată să se roage cum ne îndeamnă apostolul Pavel : pentru toți oamenii și ” pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii ”, deși a scris că lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu ” ! 
.    Ba pot mărturisi chiar dimpotrivă că literatura sectei și exprimările captivilor ei nu lăsau loc nici unei urme de bunăvoință pentru cezari și pentru demnitarii statului !      
--------------------------------------------
-------------------------------------------
.                 PROFETUL  ILIE  ȘI  ÎNCHINAREA  ÎN  GENUNCHI 
----------------------------------------------------------------------------------------
 ------------- 2 Împărați (2 Regi) capitolul 1 ----
1. Moab s-a răzvrătit împotriva lui Israel, dupa moartea lui Ahab.
2. Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus, in Samaria, si s-a imbolnăvit. A trimis niște soli si le-a zis: "Duceți-vă și întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să știu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.
"3. Dar ingerul lui Iehova a zis lui Ilie, tișbitul: "Scoală-te, suie-te inaintea solilor impăratului Samariei si spune-le: "Oare nu este Dumnezeu in Israel, de vă duceți să intrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?
4. De aceea, așa vorbește Iehova : "Nu te vei mai da jos din patul in care te-ai suit, ci vei muri." Și Ilie a plecat.
5. Solii s-au intors la Ahazia. Și el le-a zis: "Pentru ce v-ați intors?"
6. Ei i-au răspuns: "Un om s-a suit inaintea noastră si ne-a zis: "Intoarceti-vă la impăratul care v-a trimis și spuneți-i: "Așa vorbește Iehova : "Oare nu este Dumnezeu in Israel, de trimiteți să intrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea, nu te vei mai da jos din patul in care te-ai suit, ci vei muri."
7. Ahazia le-a zis: "Ce infățișare avea omul acela care s-a suit inaintea voastră si v-a spus aceste cuvinte?"
8. Ei au răspuns: "Era un om imbrăcat cu o manta de păr si incins cu o curea la mijloc." Si Ahazia a zis: "Este Ilie, tișbitul.
"9. A trimis la el pe o căpetenie de cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui . Căpetenia aceasta s-a suit la Ilie, care ședea pe vârful muntelui, si i-a zis: "Omule al lui Dumnezeu, impăratul a zis: "Coboară-te!"
10. Ilie a răspuns căpeteniei peste cincizeci: "Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer si să te mistuie, pe tine și pe cei cincizeci de oameni ai tăi!" Și s-a coborât foc din cer si l-a mistuit pe el și pe cei cincizeci de oameni ai lui .
11. Ahazia a trimis din nou la el alta căpetenie peste cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta a luat cuvântul și a zis lui Ilie: "Omule al lui Dumnezeu, așa a zis impăratul: "Grăbește-te de te coboară!"
12. Ilie le-a răspuns: "Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer și să te mistuie, pe tine și pe cei cincizeci de oameni ai tăi!" Și s-a coborât foc din cer și l-a mistuit, pe el și pe cei cincizeci de oameni ai lui.
13. Ahazia a trimis din nou o a treia căpetenie peste cincizeci, impreună cu cei cincizeci de oameni ai săi. Aceasta a treia căpetenie peste cincizeci s-a suit; și, la sosire, și-a plecat genunchii înaintea lui Ilie și i-a zis, rugându-l: "Omule al lui Dumnezeu, te rog, viața mea și viața acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta!
14. Iată , s-a coborât foc din cer și a mistuit pe cele dintâi două căpetenii peste cincizeci și pe cei cincizeci de oameni ai lor: dar acum, viața mea să fie scumpă înaintea ta!"
15. Îngerul lui Iehova a zis lui Ilie: "Coboară-te impreună cu el, n-ai nicio frică de el." Ilie s-a sculat și s-a coborât cu el la impăratul.
16. El i-a zis: "Așa vorbește Iehova : "Pentru că ai trimis soli să intrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca și cum n-ar fi in Israel Dumnezeu al cărui cuvânt să-l poți intreba, nu te vei mai da jos din patul in care te-ai suit, ci vei muri."
17. Ahazia a murit, după cuvântul lui Iehova , rostit prin Ilie. Și in locul lui, a inceput să domnească Ioram, in al doilea an al lui Ioram, fiul lui Iosafat, impăratul lui Iuda; căci n-avea fiu.
18. Celelalte fapte ale lui Ahazia și ce a făcut el nu sunt scrise oare in cartea Cronicilor împăraților lui Israel?
--------------------------------------------------------
,    Două cete de trimiși ai regelui Ahazia au fost omorîte deoarece nu au îngenunchiat
 înaintea profetului Ilie Dar sectanții martori îi întrec : nu vreau să îngenuncheze înaintea
lui Dumnezeu ! . . .
--------------------------------------------------
--------------------------------------------------         

------------------------------------     CHIAR  AȘA  ?                                                         

.          marfa  clientului ”  :                                       
.  IDEOLOGII  SECTEI  MARTORILOR AU AJUNS  SĂ CALOMNIEZE  ȘI  LUMEA !  . . .
.------------  O  perlă din revista ” Turnul  de veghe ”,  2oo6 ,  ianuarie 15 , pagina 30 , în paragraful 20 :
 20 Noi ne ‘opunem Diavolului’ dacă respectăm normele şi adevărurile biblice şi dacă luăm poziţie fermă împotriva lui . LUMEA  ESTE ÎN  DEPLIN  ACORD CU SATAN , deoarece el este dumnezeul ei (2 Corinteni 4:4).. --------  ---------   ------------  --------  --------   -------   --------------    -----------   --------
-----------------------------------------  
.     Ideologii ăștia demagogi îi calomniază cu multă plăcere pe cei cărora nu le pasă și nu le
dau replică Așa au ajuns să calomnieze și Lumea !  Ați citit au scris că ” LUMEA E ÎN 
DEPLIN ACORD CU SATANA”. Chiar așa Fără excepții Dacă ar fi adevărat nu
s-ar mai creștina nimeni nu l-ar părăsi zilnic atîția și atîtea  și nu i-ar ajuta pe alții să fugă la închinare și nu ar fi atîția prizonieri și prizoniere care se gîndesc cum să scape din capcanele lui și bombănesc contra lui și a structurilor și a suprastructurilor lui aceste persoane din lume nu-s nici măcar de simplu acord cu el citesc Biblia se roagă și nu și-au
pierdut speranța salvării caută să se distanțeze și plănuiesc să evadeze . Dar nici persoanele care formează LUMEA și stau ferm contra închinării nu sunt ÎN ACORD DEPLIN --- nici cu LUMEA  și nici cu SATANA și  nu sunt în ” unitate de monolit ” nici între ei ci în individualism sălbatic și în concurență feroce !
.    Se poate să minți în așa hal fără hal , chiar așa de la obraz să vorbești de ACORD 
 DEPLIN și să nu ți seama de evidențe de realitate Da la secta martorilor se poate ,
 deoarece una din obiceiurile lor este exagerarea și știu că Lumii nu -i pasă , nu ia
seama la calomnia lor , avînd alte interese și astfel calomniatorii își fac pot face reclamă
neriscînd nimic iar lașii par viteji .  . . 
.     Trebuie spus că și ideologii sectei contrazic enormitatea din revistă mai ieri cîntau că
în tabăra Diavolului nu poate fi armonie Iată textul cu care se lovesc peste degete în fosta
lor cîntare numărul 159 strofa I , cartea din anul 1992 :
-----------------
Cântarea 159
Pacea, avuţia noastră
(Ioan 14:27)
-----------------
1. Lîngă Diavol pace nu-i
-------------------------------
Astăzi pe pămînt.
Cei ce au gîndirea lui
Răi şi mîndri sînt.
Pacea vine prin Cristos
Din izvor divin
Pentru cei ce credincios
La Iehova ţin.
-------------------------------
.     De ce au renunțat la cîntarea de atunci ? Deoarece le contrazice  minciuna de acum ?
.     Concluzia oricum o fi ---  iar ați dat-o în bară calomniatori căpățînoși 

-----------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------
 .                                          ĂSTA  DA   TUPEU  ! 
.                                       ---------------------------------
-          marfa  clientului ” = fragment copiat din  revista ” Turnul de veghe ” 
 .                               =  1991 , martie 1 pagina 19 , paragraful 21 :
-------------------------------------
 .       21 În eforturile sale de a distruge pacea poporului lui Dumnezeu, Satan a folosit orice tactică din arsenalul său, dar fără succes . În  1919 nu existau decît  10 000  de persoane care se străduiau să-i  slujească lui  Dumnezeu cu  fidelitate . Astăzi există peste patru milioane care biruie lumea prin credinţa lor. (1 Ioan 5:4) Pentru aceştia, pacea cu Dumnezeu şi pacea între ei este o realitate, chiar dacă au de îndurat ostilitatea lui Satan şi a seminţei lui. Dar, avînd în vedere această ostilitate şi ţinînd seama de imperfecţiunea noastră, precum şi de «timpurile critice cărora cu greu li se face faţă», în care trăim, noi trebuie să lucrăm sîrguincios pentru a ne păstra pacea. (2 Timotei 3:1)
-----------------------------------
.    Deci scribii sectei știu exact cîte persoane ” se străduiau ” în 1919 ” să-i slujească lui Dumnezeu cu fidelitate ” : 10 000 Cum au aflat Ușor (așa cum au fost și ei găsiți cînd au fost cîntăriți” = Daniel : 27 ) = s-au numărat pe ei !  Și s-au  aprobat reciproc !
.     Dar cine i-a împuternicit să-i judece pe robii altuia  și să facă numărătoarea  poporului lui Dumnezeu ” ? Tupeul lor nemărginit ș juristul fără clienți ”, Rutherford ------ Romani 14 , 10 , 12   
-    Cîtă  modestie și smerenie Plesnesc de umilință Ăsta da tupeu !
--------------------------------------------------
---------------------------------------------------
.              E  V  A  N  G  H  E  L  I  S  T  U  L    T U D O R    P O P E S C U : 
.            ” NECREDINCIOȘII NU TREBUIE  INVITAȚI  LA  CINA  DOMNULUI ! 
Părtășia cu Domnul Cristos la Cină este o favoare acordată numai celor credincioși .
Cina este sărbătoarea adunării , o sărbătoare care o privește numai pe ea , nu e o priveliște pentru cei străini de Domnul Cristos . Cina nu se ia în vederea mîntuirii , nici în vederea 
zidirii sufletești ci pentru că ești un om mîntuit care îți amintești de moartea lui pe cruce ”. 
 (1951)
---------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------
.                          ÎN  1981 CLICA DE LA  BROOKLYN SE ÎNTREBA PUBLIC  
.                       -------------------------------------------------------------------------------------
.                              DACĂ LUMEA  VA  SUPRAVIEȚUI  PÎNĂ ÎN  2000 ! . . .       
.                            -----------------------------------------------------------------------------
.     În cartea ” Vie regatul tău”, pagina 7 la sfîrșitul paragraful 4 Iată textul respectiv :
 .   4 ” Cît costă astăzi hrana unei familii? Cît costă întreţinerea unui automobil? Pe măsură ce preţurile alimentelor şi benzinei cresc neîncetat, situaţia nestabilă a lumii aruncă asupra viitorului o umbră din ce în ce mai neliniştitoare. Încotro se îndreaptă lumea? Seriozitatea crizei a fost subliniată de un articol apărut în revista US News & World Report din 4 august 1980, în care se spunea: „Dacă nu se vor lua măsuri noi şi hotărîtoare, în 20 de ani lumea va deveni o planetă murdară, nesigură, cu miliarde de oameni săraci care se vor lupta între ei pentru materiile prime insuficiente şi scumpe. Acest avertizment a fost dat în 24 iulie 1980, în urma unor studii care au durat timp de trei ani, de către o comisie numită de preşedintele statului.“ Din aceste studii reiese printre altele că în anul 2OOO populaţia lumii va ajunge la 6,3 miliarde de locuitori, că făcînd abstracţie de inflaţie — preţurile alimentelor se vor dubla, deşerturile se vor extinde, pădurile vor dispărea şi că cel puţin jumătate din rezervele de petrol ale lumii vor fi consumate. Aceasta ÎN  CAZUL  CĂ  ACTUALUL SISTEM  MONDIAL VA SUPRAVIEȚUI PÎNĂ ATUNCI  ” !
----------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------
.                     ÎN  1968  CONDUCEREA  SECTEI  MARTORILOR  
 .       PROFEȚEA  CĂ ARMAGHEDONUL VA FI ”ÎN  SCURT  TIMP ACUM ” !
------------------------------------------------------------------------------------------------
.          În  cartea ” ADEVĂRUL CARE  CONDUCE  LA  VIAȚĂ  ETERNĂ ” , 
. în  ultimul paragraf , (9) din  ultimul  capitol ( 22 ) :  
 . ------------------------------------------------
.---- ( 9) Noi trăim în cea mai fericită perioadă de timp în toată istoria omenirii . ÎN SCURT TIMP ACUM , Iehova Dumnezeu, prin Fiul sau Isus Cristos, va curăţi universul de toţi duşmanii împărăţiei lui Dumnezeu. Ce bucurie vom avea după războiul acela ca să trăim sub condiţii drepte aici pe pămîntul acesta transformat într–un paradis universal, liberi de toate suferinţele, durerile, şi de moarte. În speranţa aceasta trebuie să ne punem toată încrederea, pentrucă „Dumnezeu nu poate să mintă“. (Titu 1:2) Să ne aţintim privirea spre acest viitor apropiat de fericire, şi să nu părăsim închinarea adevărată a Dumnezeului adevărat, Iehova. Numai în chipul acesta vom putea continua în calea adevărului ştiind bine că „lumea şi poftele ei vor trece, dar ceice fac voinţa lui Dumnezeu vor rămîne pentru totdeauna“ . — 1 Ioan 2:17
  ----------------------------------------------------
.     Pe baza acestui text și a altora asemănătoare din alte materiale ale literaturii lor martorii nu s-au gîndit nici în coșmarurile lor cele mai negre că vor număra 2017 în sistemul lumii vechi de acum .
De acolo uluirea deruta și dezorientarea lor de acum atît le-a rămas din  vechiul ACUM  din
1968 !
--------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------    
---- marfa clientului : RUTHERFORD A RECUNOSCUT : ”M- AM  FĂCUT  DE RÎS ” ---
----------------------------------------------------------------
-     Consemnare în Turnul de veghe din decembrie 1985 în articolul memoralistic  Iehova
m-a tratat într-un mod binefăcător ”, pagina 31 , Nota de subsol nr. 2 --- Relatare de Karl F. Klein .
.   Nu reproduc articolul ci doar Notele de subsol puse de Klein în finalul autobiografiei lui ,
 între ele fiind nota nr2 care prezintă un interes aparte aici acum pentru noi Iată-le :
.                                                         --- NOTE DE SUBSOL ---
---- 1) În această orchestră Carey Barber cînta vioara a doua. Nici unul dintre noi nu s-a gîndit că‚ 58 de ani mai tîrziu‚ vom fi tot în aceeaşi „orchestră“‚ dar vom cînta un alt gen de muzică ! Ediţia din 15 august 1982 a Turnului de veghere conţine povestea vieţii lui C. Barber .
---- 2 ) Cu privire la afirmaţiile sale eronate despre speranţele noastre pentru anul 1925 , el
(Rutherford) ne-a mărturisit odată‚ la Betel : „ M-AM  FĂCUT  DE  RÎS ! “ Relatarea vieţii lui a apărut în Turnul de veghere din 1 iunie 1957 (engl.)‚ paginile 329—331.
---- 3) [Legenda fotografiei de la pagina 27] = Orchestra WBBR a Societăţii în 1926. Printre membrii ei se numărau K. F. Klein şi C. W. Barber .
---- 4) [Legenda fotografiei de la pagina 28] = J. F. Rutherford a fost ca un tată pentru mine”.
---- 5) [Legenda fotografiei de la pagina 29] = Împreună cu Gretel‚ soţia mea. Căsnicia noastră este încă o dovadă că Iehova m-a tratat într-un mod binefăcător .
---- 6)  [Legenda fotografiei de la pagina 30] = ” N. H. Knorr mi-a fost ca un frate mai mare ”.
---- 7) [Legenda fotografiei de la pagina 31] = ” F. W. Franz — un prieten adevărat şi un factor de echilibru ”.
------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------
-------- ” M a r f a   c l i e n t u l u i ” = I E R A R H I E , N U  G L U M Ă  !        
.      din Turnul  de Veghe din 1993 , 1 Decembrie , pagina 22 , paragraful 12 =
.     12 . ” Umilinţa ne va ajuta să ne conformăm cerinţei de a fi supuşi. În Efeseni 5:21, suntem sfătuiţi: ‘Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos’. Într-adevăr, nu trebuie oare ca fiecare dintre noi să fie supus? Copiii trebuie să le fie supuşi părinţilor, soţiile soţilor, iar soţii lui Cristos (1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:22; 6:1). Apoi, în orice congregaţie creştină, toţi membrii acesteia, inclusiv slujitorii ministeriali, trebuie să se supună bătrânilor. Dar nu este oare tot atât de adevărat faptul că şi bătrânii sunt supuşi clasei sclavului fidel, aşa cum este reprezentată aceasta îndeosebi de supraveghetorul de circumscripţie? Iar apoi, supraveghetorul de circumscripţie trebuie să manifeste supunere faţă de supraveghetorul de district, iar supraveghetorul de district faţă de Comitetul filialei din ţara în care slujeşte. Ce se poate spune însă despre membrii Comitetului filialei? Ei trebuie să fie supuşi „unii altora“, precum şi Corpului de Guvernare, care reprezintă clasa ‘sclavului fidel şi prevăzător’, clasă care este răspunzătoare la rândul său în faţa lui Isus, Regele întronat -- Matei 24:45–47 ”.
-------------------------------------------
.      Stimate  cititor ai citit despre această ierarhie complicată în cartea Faptele apostolilor și în epistole Eu -- nu Și pe lîngă acești mandarini e instalat un aparat birocratic stufos o rețea organizatorică greoaie , o suprastructură de intermediari trufași așanumiții specialiști ” : consilieri ,  scribi , consultanți secretari agenți // cu genți fișe dosare rapoarte planuri //cu elanuri scheme arhive în dulapuri de fier administrație costisitoare organigramă încărcată nu glumă o ”mașinărie omenească de intrigi ce stinge influența spiritului sfînt ! Ce comparație i se  potrivește Rețea de păianjen Da , da Păianjenii doar această grijă au să le funcționeze rețeaua . La fel și trufașii ăștia : ”Există un sistem și funcționează ! ” Cum spunea Stalin în timpul războiului : ”Încă o zi și încă o zi ”. Asta e important și pentru ei .”Și ca să contracareze întrebările neplăcute se specializează în discursuri despre SUPUNERE , căci ”Obrazul subțire cu cheltuială se ține”. Și cel gros și mai și