. SFÎRȘITUL IERNII
. =================
. de Vasile Alecsandri ( 1868)
.
S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării ,
s-au dus zilele Babei și nopțile vegherii .
Câmpia scoate aburi ; pe umedul pământ
se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt .
.
Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde ;
prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde .
Pâraiele umflate curg iute șopotind
și mugurii pe crengă se văd îmbobocind .
.
O , Doamne ! Iat-un flutur ce prin văzduh se pierde !
În câmpu veșted iată unn fir de iarbă verde
pe care -ncet se urcă un galben gândăcel
și sub a lui povară îl pleacă -ncetinel .
.
Un fir de iarbă verde , o rază -ncălzitoare ,
un gândăcel , un flutur , un clopoțel în floare ,
după o iarnă lungă ș-un dor nemărginit
aprind un soare dulce în sufletul umbrit !
---------------------------------------------------
------------------------------------------------

.V E N I R E A P R I M Ă V E R I I
===========================
.---  Cântarea Cântărilor 2 : 10 b -14
.    de regele Solomon (1025 î . Cr )
----------------------------------------------
Scoală -te , iubito , și vino , frumoaso !
Căci iată că a trecut iarna ;
a încetat ploaia și s-a dus .
Se arată florile pe câmp ,
a venit vremea cântării ,
și se aude glasul turturicii în câmpiile noastre .
Se pîrguiesc roadele în smochin ,
și viile înflorite
își răspîndesc mirosul .
Scoală-te , iubito, și vino , frumoaso !
Porumbiță din crăpăturile stâncii ,
ascunsă în crăpăturile prăpăstiilor,
arată-mi fața ta și fă-mă să-ți aud glasul !
Căci glasul tău este dulce
și fața ta este plăcută .
-----------------------------------
-----------------------------------
.  .CÎNTECUL GHIOCELULUI

. de Panait Cerna ( 1912 )

--- Ghiocel , ce-mi ieși pe coastă
cu plăpînde foi !
gerul , vîntul te adastă --
ce- ai venit la noi ?
Pete albe de zăpadă
stau în preajma ta ,
iară mîine va să cadă
iarnă și mai grea .
”Las - să vină vântul , gerul ,
bată cît de mult !
mi-a trimes o rază cerul --
eu de cer ascult .
Soarele din slăvi mă cheamă ,
soarele divin ,
rupe-a norilor maramă ,
să-l privesc deplin .
Mîine fi-va nor ? Nu-mi pasă
mîine ce va fi !
Astăzi lumea e frumoasă --
azi voi înflori .”
--- Ghiocel , ce mult te-asemeni
sufletului meu !
Ne-a făcut , pesemne , gemeni
unul Dumnezeu .
N-a murit de tot durerea
dragostei de ieri
și mă cere adierea
unei noi dureri .
Ghiocele , luminate ,
haide , la un gând !
chiar de ne-am trezi , măi frate ,
mîine-n zori plîngând . . .
---------------------------------------

-----------------------------------

. OASPEȚII PRIMĂVERII
=========================
. de Vasile Alesandri ( 1868 )

În fund , pe cer albastru , în zarea depărtată ,
la răsărit , sub soare , un negru punct se-arată !
e cocostîrcul tainic în lume călător ,
al primăverii dulce iubit prevestitor .
.
El vine se înalță , în cercuri line zboară ,
și repede ca vântul la cuibu-i se coboară ;
iar copilașii veseli , cu pieptul dezgolit ,
aleargă, sar în cale-i și-i zic Bine-ai sosit !
.
În aer ciocârlia , pe casă rândunele ,
pe crengile pădurii un stol de păsărele
cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc
.
Ah ! iată Primăvara cu sânu-i de verdeață !
În lume-i veselie , amor , sperare viață ,
Și cerul și pământul înschimbă sărutări
prin raze aurite și vesele cântări !
===========================

NU MĂ SATUR SĂ PRIVESC

===========================
. ----- de Costache Ioanid (1970 )

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc ;
Nu mă satur până mor
să mă mir de taina lor ,
Să mă mir din ce răsar
lacrimi de mărgăritar ,
Să mă mir de unde vin
psalmii florilor de crin .

.Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc ,
fiecare-n alt veşmânt
tors în taină din pământ ;
fiecare cu alt chip
tors din lut şi din nisip ;
fiecare cu-alţi fiori ,
cu-alt parfum, alte culori .

.Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc ,
să privesc şi să sărut
mâna care le-a făcut ,
mâna ce le-a presărat
peste-o lume de păcat,
peste-o lume de noroi ,
peste mine . . . peste noi . . .
------------------------------

------------------------
. D I M I N E A Ț A
. ===============
. de Vasile Alecsandri ( 1868 )

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură
prevestind un soare dulce cu lumină și căldură .
În curând și el apare pe-orizontul aurit
sorbind roua dimineții de pe câmpul înverzit .
.
El se-nalță de trei suliți pe cereasca mândră scară
și cu raze vii sărută june flori de primăvară ,
dediței și viorele , brebenei și toporași
ce răzbat prin frunzi uscate și s-arată drăgălași .
.
Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă .
Păărelele-si dreg glasul prin huceagul de sub luncă .
În grădini , în câmp , pe dealuri , prin poiene și prin vii
ard movili buruienoase , scoțînd fumuri cenușii .
.
Caii zburdă prin ceairuri , turma zbiară la pășune ;
mieii sprinteni pe colnice fug grămadă -n răpigiune ,
și o blîndă copiliță , torcând lînă din fuior ,
paște bobocei de aur lîng-un limpede izvor .
------------------------------------------------------
----------------------------------------------------

. FURTUNA

. de Șt. O . Iosif

A revenit albastrul mai !
flori în grădină, flori pe plai
și flori la pălărie !
Stau ca pe spini, stau ca pe foc !
e timpul numai bun de joc
și bun de ştrengărie ...

Grivei, tovarăşul meu drag,
nerăbdător aşteaptă-n prag
s-azvârl în colţ ghiozdanul ...
i-e dor ca s-o pornim haihui :
mă dau mai bine-n partea lui,
că nu e mai tot anul !

O şterg de-acasă frumuşel :
Grivei cu mine, eu cu el ,
și satu-n colb se-neacă ...
Intrăm în codru, şi Grivei
a-nnebunit de vesel ce-i :
Mă muşcă, sare, joacă ...

Dă spaima-n vrăbii, latră-n vînt,
îşi face mendrele; eu cînt,
și codrul lin răsună ...
Pe sus trec leneş nouri grei —
noi nici nu ne gândim la ei ,
și doar aduc furtună !

Abia o creangă s-a mişcat ,
și-n freamăt lung, neaşteptat,
lumina-n zări se stinge ...
Un roi de frunze joacă-n drum —
Tot codrul e-un vârtej acum ,
și eu pornesc a plânge ...

Alerg în jos, alerg în sus:
am rătăcit, şi urme nu-s
ori încotro m-aş duce !
Un fulger ! — repede mă-nchin ...
Ah, mii de duhuri negre vin
și vor ca să m-apuce ...

Cad în genunchi, prins de fior ...
Răzbubuind din nor în nor,
Un trăsnet se descarcă !
Zic Tatăl nostru, şi Grivei
se uită ţintă-n ochii mei:
și el se roagă parcă ...

Dar iată ! cât ne-am închinat,
un colţ de cer s-a luminat,
și codru-i plin de soare ...
Ieşim voioşi la cîmp deschis
și-mi pare că a fost un vis
furtuna trecătoare ...
---------------------------------------------
. FARMEC DE NOAPTE

. de Dimitrie Anghel ( 1897 )

. ======================

În pragul scărilor rămas-am şi nu-mi mai recunosc grădina !

E noapte,-o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina
Prin ochii cei mai duşi de visuri, prin inima cea mai blajină,
E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadînă.

Un pas nu îndrăznesc, de teamă să nu rump farmecul uimirii !

Se frînge umbra-nduioşată pe-alocuri unde trandafirii
S-aprind prin crengi; iar nalba toată şi micşunelele-bătute
Par lacrimi mari de nestimată pe-un tort de catifea cusute.

Şi blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot şi-n dulce larmă
Se clatină crengile, iar umbra se clatină şi ea, se farmă,
Şi-n luminiş de drum scăpată, pe unde aiurit s-abate
Nu mai cunoşti de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate.

Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu ştiu ce mi-i dor.. pe-aproape
Parc-au trecut un pas, o şoaptă, uşor ca zgomotul pe ape
De vîsle-ntîrziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul
Bătăilor pripit de aripi ce-şi lasă pe adîncuri zborul.

-----------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------

. MĂGHIRANII
. =============
. de Dimitrie Anghel ( 1904 )

.Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste !
Și-acum se trec, cum trec pe lume atîtea vieți ce pîn'la moarte
S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte,
Cum sta între surori sfioasa cenușăreasă din poveste.

Tăcuți și triști, se trec în taină, cu fruntea în pămînt plecată,
Și nici o mînă către dînșii nu se întinde ca să-i rumpă,
Căci fetele așa-s făcute ca să le placă haina scumpă
Și ei, sărmanii, n-au nimica să poată-ademeni o fată.

Dar cum mor formele spre seară, și crește luna fără veste,
Un miros blînd, cum nu-e altul, pătrunde-atît de cald și dulce,
Că fetele, uitînd de noapte și că e ceasul să se culce,
Rămîn pînă tîrziu pe gînduri, oftînd cu dor lîngă fereste.

Oftează fetele, și nu știu, a doua zi de dimineață,
Cînd se coboară în grădină, că-n biata floare cenușie
Ce se ascunde umilită, e-atît parfum și poezie...
Și măgheranii mor în taină cum au trăit întreaga viață..
--------------------------------------------------------------

. C U R C U B E U L
. ===================
, de Dimitrie Anghel ( 1909 )
.
Ce schimbătoare e la munte

lumina : cât ai scăpăra,

un curcubeu a-ntins o punte

din casa mea pân'la a ta .

Şi-un gând, un gând nebun îmi vine!

- aşa-s poeţii uneori –

să mă avânt până la tine

pe puntea asta de culori .

Cu fruntea de lumini brăzdată

să urc tăriile cereşti

și, când nici nu te-aştepţi, deodată

să-ţi bat cu degetu-n fereşti .

Dar când să urc, frumoasa punte

s-a dărâmat, - ş-acuma norii

au tras perdeaua cătră munte . . .

Nebuni sunt, Doamne, visătorii !

----------------------------------------
----------------------------------------------------------
. BALTA
==========================
. de Vasile Alecsandri (1868)

.Aerul e viu și proaspăt ! el trezește și învie
pieptul , inima și ochii peste care lin adie .
Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios ,
așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos .
.
Ceru-n zare se roșește mii de vrăbii deșteptate
ciripesc și se alungă pe girezi netreierate .
Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor ,
și din ochiuri se înalță cârd de rațe ca un nor.
.
Printre stuful ce se mișcă --- iat-o luntre vânătoare !
șerpii lungi se- ncolăcează sub a nuferilor floare ;
rațele prin moșunoaie după trestii se ascund ,
și pe sus nagâții țipă , lișițe lunec la fund .
.
Răspândind fiori de moarte luntrea cea de arme plină
când la umbră se dosește , când se-arată la lumină ;
Iar pe mal a liniștire un bâtlan , pășind încet ,
zice : ” Nu-i pierirea lumii . . . vânătorul e poet !”
---------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------
. RONDELUL CASCADELOR DE ROZE
.=================================
. -- de Alexandru Macedonski ( 1890 )

Urcând pe pomi , zîmbind pe casă ,
se surpă rozele grămadă ,
sau întocmesc cîte-o cascadă
pe vreo alee mai retrasă .
.
Parfumul lor purtat în stradă
întinde-a lui subțire plasă . . .
Urcînd pe pomi , zîmbind pe casă
se surpă rozele grămadă .
.
De-oricîte stavili nu le pasă ,
sunt un torent , sunt o cascadă ,
ce -n voia soarelui se lasă ,
dar ce , de cum sfîrșesc să cadă ,
reurcă-n pomi , zîmbesc pe casă .
-----------------------------------------
---------------------------------------
. RONDELUL BEAT DE ROZE
. ==========================
. de Alexandru Macedonski ( 1890 )
.
De roze e beată grădina
cu tot ce se află - mprejur ,
e beat și cerescul azur ,
și țîțîie , beată , albina .
.
Se clatină parcă lumina ,
un tunet e simplu murmur ----
De roze e beată grădina
cu tot ce se află- mprejur .
.
Dar iată --- nu-i a mea vina ,
chiar eu , în gentil trubadur ,
visînd lîngă-al apei susur ,
mă schimb așteptîndu-mi regina ! . . .
.
De roze e beată grădina .
--------------------------------------
-----------------------------------
RONDELUL ROZEI CE ÎNFLOREȘTE
.===============================
. de Alexandru Macedonski (1927)

. O roză-nflorește, suavă. . .
ca nor risipit e necazul.
puternic mă poartă extazul
spre-o naltă și tainică slavă.
.
Nu-mi pasă de-a vieții otravă,
de chinul ce-și urcă talazul ;
o roză-nflorește, suavă;
ca nor risipit e necazul .
.
Stăpân sunt de-acum pe răgazul,
să-mi fac din ursită o sclavă,
și nu mai e viața grozavă,
deși mi-a brăzdat tot obrazul
o roză-nflorește, suavă .
------------------------------------
-----------------------------------
. Schimb de veşti

. ----- de Dimitrie Anghel ( 1906 )

Soseşte vântul peste ziduri, sătul de flori de câmp, să vadă
ce fac stăpânele grădinei, şi-n urma lui, sclipind în soare,
un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă:
ca nişte veşti trimise-n taină de pe la fraţi şi surioare.

Se mişcă aerul, şi iată , întâi şi-ntâi , că de departe
vin două foi de viorele, vin ca să spuie amândouă,
cât timp au pus şi câtă grijă, călătorind pe drum de moarte,
ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă.

Dar cade-abia albastra veste şi-n limpezimi acum s-alungă
un fulg de-omăt, zorit din urmă de-aripa unei rândunele ;
se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntâi s-ajungă
să spuie că de-acum pe lume trec lăcrămioarele şi ele.

Şi-abia se lasă fulgul dulce, şi-n loc de-un fulg mii de petale
zburând spre trandafiri îi cheamă, să vie toţi făr' de zăbavă,
de vor să treacă sub ghirlande şi pe sub arcuri triumfale,
acum cât sânt în floare rugul şi măcieşii de dumbravă.

Şi vin pe urma lor grămadă, vin fel-de-fel nenumărate...
tot câmpul cu chilimuri scumpe, risipa-ntreag-a tinereţii,
o primăvară toată vine în curcubeie fărâmate
să spuie-nfrângerile morţii şi biruinţele vieţii .

Iar florile uimite-atuncea, de-atâta dor încet se-nclină,
și la un semn ce-l face crinul, ca printr-un farmec, fiecare
îşi scutură pe vânt o foaie — şi vântul pleacă din grădină,
cum a venit, plin de murmururi şi de solii mirositoare.

. ----------------------------------------------------------
. -------------------------------------------------------

. D U P Ă F U R T U N Ă
. ======================
. de Dimitrie Anghel (1910)

S-a dus furtuna -n zări și- acuma se -ntrec miresmele -n putere
se-ntrec care din ele parcă stăpînă să rămână - anume ;
peste -ntunericul acestei nopți dulci și plină de mistere
se bat și florile ! se vede că nimeni n-are tihnă -n lume . . .
.
Se războiesc mereu și ele să stăpînească-un ceas pământul ;
- dar cine nu-și încearcă oare odată-n viața lui norocul ?
În van să le despartă-aleargă sub negrele umbrare vântul !
= Biruitor pînă la urmă domnește singur busuiocul .
.
Ca o biserică miroase seninul cucerit o clipă ,
dar se trezesc din umbră crinii vărsându-și boarea lor profană ,
văzduhu-i greu că n-ar fi -n stare vâslind să-l taie o aripă --
un trandafir murind se farmă pătând cuprinsul ca o rană .
.
Și tot mai grea , mai tare crește naiva florilor urgie ,
se-ntrec care de care parcă să-nvingă ori să moară-n luptă ;
în van trimite-un gând de pace un miros blând de iasomie
și flutură-n deșert în aer , ca un steag alb , o nalbă ruptă .
.
Hodină nu-i , dar iată-n luptă că vin și mândrele verbine ,
un miros voluptos aleargă adus de vântul de departe
și nu-i mireasmă să n-adoarmă , nici floare nu-i să nu se-ncline ,
iar noaptea toată deodată miroase- a dragoste și-a moarte .
.
Miroase- a moarte și-a iubire și crește-o dulce lenevie
ca-ntr-un polog frumos în care te-nvinge somnul fără vrere ,
o ceață diafană zboară ca peste-un câmp de bătălie
acoperind din nou grădina cu - ntunecatele-i mistere .
. -------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------
. FLORI DE CRIZĂ

. ========================

. Există așa ceva : flori de criză ? Da . De aceea este ACEASTĂ DEFINIȚIE
DE REBUS și ea are răspuns . Care este dezlegarea acestei ghicitori ?
Căror flori li se potrivește cel mai bine definiția și întrebarea ? E simplu :
CRIZANTEMELE ! Și într- adevăr ” regina florilor de toamnă ” își merită
și numele cât și definiția : crizantemele sunt florile tristeții , ale doliului ,
poezii expresive fără cuvinte ale momentelor de criză ajungând
pînă la moarte , cea mai mare criză , criza maximă .
------------------------------------------------

. C R I Z A N T E M E
. =================
.-------- de Dimitrie Anghel (1899 )

.Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă
îngă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală
preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.
Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă...
.
.Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină !
Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda cîte n-ar mai spune !
a tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune
troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină .
.
.Norocu-ntăilor brîndușe culese-n zori de zi pe rouă
cum s-a trecut, și cum trec toate pîn' vine moartea să te cheme !
Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme;
În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă.
.
.Și-mbrățișați alături plîngem , plîngi blîndă, candidă vestală,
din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă ;
brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă
s-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mîndra lui beteală .

-----------------------------------------------------------------

. - MOMENT CINEGETIC
. =====================
. -------------- de Radu Stanca ( 1973 )

Încremenită și tăcută
pădurea doarme-n vraja mută .
.
Nici pas , nici țipăt , nici chemare
nu sparge vasta nemișcare .
.
Lăsându-și pântecul pe pietre
dorm în adânc imense pietre .
.
Într-un copac cu frunza smeadă
grea doarme pasărea de pradă .

Dar nu știu ce visează -naltă
că dintr-odată - n somn tresaltă ,
își scoate capul buimăcită
și brusc lovește din aripă . . .
.
Un vînător , în noaptea multă ,
oprește calul și ascultă . . .
-----------------------------------
-------------------------
CÂNTEC DE TOAMNĂ
====================
. --- de Șt . O . Iosif ( 1910 )

. ----------------------------

.Nu mai sunt pe luncă flori,

văile-s deșarte,

țipă cârduri de cocori

pribegind departe !

----------------------

Si văzduhul s-a-norat,

ninge sus la munte,

trec pe vale la iernat,

turmele marunte .

------------------------

Plâng tilingi, tălăngi răspund,

soarele apune,

glas de bucium sună-n fund

ca o rugăciune . . .

--------------------------------
-----------------------------
. RONDELUL ROZELOR CE MOR
. ==============================
. ----- Al Macedonski (1927)

. E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini, și mor și-n mine --
Ș-au fost atât de viață pline,
Și azi se sting așa ușor.
.
În tot, se simte un fior.
O jale e în orișicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, și mor și-n mine.
.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmășaguri de suspine,
Și-n marea noapte care vine
Duioase-și pleacă fruntea lor... --
.
E vremea rozelor ce mor..
. -------------------------------
.  ---------------------------

. IARNA
. ==========
. de Vasile Alecsandri (1870)

  Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;

Soarele rotund şi palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,

Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

. -------------------------------------------------------
. ------------------------------------------------------

. ----------------------------------------------

. M I E Z U L I E R N I I
. =====================
---- de Vasile Alecsandri ( 1875)

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O , tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!
---------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------
. -------------------------
. ----- fragment din
. BALADA MUNȚILOR
. =================
. de George Topârceanu (1924)
. -----------------------------------
Sihla neagră se-nfioară.
Speriat, dintr-un hățiș
Pui sfios de căprioară
A ieșit la luminiș...
Cu blănița zgribulită
Stă și-ascultă nemișcat...
Vremea pare-ncremenită...
Brazii fruntea și-au plecat,
Spăimântați, ca pentru rugă:
Colo-n fundul curmăturii,
Dormitând pe-o buturugă
S-a ivit Muma-Pădurii...
Dar nu-i nimeni să-i zărească
Trupul hâd și deșirat,
Fața galbenă de iască,
Nasul - ciot de brad uscat.
Nici nu vede, nici n-aude,
Doar își scutură pe-o mână
Părul ei de vreascuri ude,
Fruntea plină de țărână.
Și cum stă cu ceața-n spate
Istovită lângă trunchi,
Rădăcini și crengi uscate
Îi atârnă pe genunchi.
Negurile-i sug puterea.
Ochii-i nemișcați și suri
Cheamă noaptea și tăcerea
Din adâncuri de păduri...

. ------------------------

Și se duc pe nesimțite
Nopți pustii și zile reci,
Cum s-adună, putrezite,
Frunze moarte pe poteci.
Colo sus, culcat pe-o rână,
Stă Negoiul mohorât
Cu-a lui negură bătrână
Care-i ține de urât.
Fulgii-ncep apoi să cadă.
Firea-și doarme somnul ei
Amorțită sub zăpadă...
.
Iar târziu, la Sfântu-Andrei,
Când cobori de la povarnă
Printre plopi subțiri și rari,
În senină zi de iarnă
Vezi departe munții mari
Cum își zugrăvesc în soare
Piscuri vinete spre cer,
Povârnișuri sclipitoare,
Brazi împodobiți de ger,
Atârnând ca niște salbe
Pe grumajii lor de stânci,
Peste plaiurile albe
Și prăpăstiile-adânci.
. -------------------------
. -----------------------

Nelu Bota Ioan

marți, 17 septembrie 2019

---- ANOTIMPURILE